„Sunt mode literare sau snobisme verbale, care picură pe nesimţite în vocabularul unei epoci, generalizând întrebuinţarea anumitor cuvinte cu virulenţa unei adevărate epidemii”, scria publicaţia Cuvântul în ianuarie 1931. De fapt, cuvintele „la modă” de cele mai multe ori sunt neologisme. Unul dintre neologismele „virulente” care circulă astăzi în mai multe variante stilistice ale limbii române este verbul a contacta, preluat din franceză şi/sau engleză. Consemnat în dicţionare cu sensul „a stabili legătura cu o persoană, cu un organism”, termenul a contacta este la el acasă în mesajele publicitare, în ofertele de serviciu: „Căutăm secretară cu prezenţă agreabilă... Contactaţi-ne la telefonul...”

Cunoaştem că în orice limbă există cuvinte care au aceeaşi formă – atât scrisă, cât şi orală –, dar au un conţinut semantic diferit. Acestea sunt omonimele şi prezintă o atenţie deosebită prin faptul că se pot confunda cu multă uşurinţă. Nu demult un post TV ne-a oferit un concert în care prezentatorul ne anunţa că… orchestra de instrumente cu corzi… va interpreta… sau adesea auzim corzile vocale. Forma corectă de plural a acestui cuvânt este, evident, coarde: coarde vocale, orchestră de instrumente cu coarde.

În 1873, Titu Maiorescu publica un articol cu un titlu incitant; „Beția de cuvinte”.  Și totuși ne întrebăm: când cuvintele îmbată? –  Îmbată cantitatea cuvântului. Când se vorbește prea mult și despre toate, încât amețești și nu vrei decât să scapi de această vorbărie. Uneori te îmbată un somn, încât adormi sub acțiunea unui discurs lung… se doarme la lecții, la conferințe, în parlament… –  Îmbată și calitatea cuvântului. Când suntem lăudați, dar și când ne lăudăm noi înșine, „înzorzonându-ne” discursul cu tot felul   de neologisme, pentru a da amploare și pretinsă valoare statutului social.

„Suntem ceea ce mâncăm!” Un spot publicitar, menit să ne învețe cum să ne alimentăm rațional, repetă ambițios „crudul adevăr” despre esența umană. Clipe de neînțelegere, mirare, dezamăgire… într-o sală de studenți. – Eu dimineața am băut un ceai și am mâncat puțină pâine. – Minunat, se distrează studenții, ești om-pâine, adică bun ca pâinea cea caldă… – Dar eu dimineața am mâncat și puțină slănină… Studenții râd: Nu te descuraja, doar pentru moment, ești ceea ce ai mâncat! Râsul are beneficiile lui. Acolo unde domină râsul, e voie bună, liniște și pace.

De când s-au deschis porţile de fier după care am fost zăvorâţi decenii în şir, tot mai multă lume călătoreşte „afară” fie în interes de serviciu, fie în interes turistic, fie în căutarea unui loc de muncă cât mai bine plătit. Cu toate acestea, libertatea de mişcarea este relativă, impedimentul principal fiind... vizele. În spaţiul basarabean, în legătură cu subiectul în discuţie s-a generalizat expresia improprie a deschide o viză, calchiată după model rusesс: открыть визу. O viză, de fapt, se obţine, iar instituţiile autorizate (ambasadele, consulatele) le acordă (sau nu...).

De cele mai multe ori exponenții limbii române comit greşeli la capitolul „acord”. Mai jos vom aduce câteva exemple de erori identificate la unele posturi de televiziune din Republica Moldova cu privire la acordul articolului genitival cu elementul determinant.  „deputat ales a blocului ACUM” (TV8, 11.03.2019) – Corect: deputat ales al blocului ACUM; „reprezentanți a partidului socialiștilor” (TV8, 11.03.2019) – Corect: reprezentanți ai partidului socialiștilor; „în rândul adolescenților și a tinerilor” (Accent TV, 05.03.2019) – Corect: în rândul adolescenților și al tinerilor.   

              Adesea sunt utilizate construcții, formule de limbaj răspândite, mai ales, în vorbirea curentă, adică în varianta orală, dar care nu sunt recomandate de norma literară. De exemplu, cum este corect:nu merită/merită să cumperi așa ceva sau nu se merită/se merită să cumperi așa ceva? Cel mai adesea, vorbitorii aleg varianta a doua, adică nu se merită să cumperi (să investești, să privești etc.).           Verbul a merita este un verb tripersonal, adică are cele trei persoane (eu merit, tu meriți, el/ea merită; noi merităm, voi meritați, ei/ele merită) și este tranzitiv, nu reflexiv (acțiunea trece în mod direct asupra obiectului), dar are și o utilizare impersonală. Unii vorbitori nu au percepția clară a celui de-al doilea sens al verbului a merita, de aceea aplică procedeul impersonalizării „a se merita” prin forma de reflexiv (se merită/nu se merită). Apariția lui seeste superfluă, generând o exprimare nerecomandabilă. Prin urmare, spunem corect: nu merită să cumperi așa ceva; nu merită să investești în acest proiect; nu merită să pierzi timpul cu acest film etc.             Merită, așadar, să cunoști semnificația adevărată a cuvintelor! Nu merită să preiei fără discernământ formule de limbaj greșite!  

O problemă de corectitudine este și acordul pronumelui relativ care cu articolul genitival. În vorbire, această greșeală nu întotdeauna este observată în virtutea pronunțării uneori rapide, alteori mai puțin deslușite. Oricum, și în scris, și în vorbire, regula acestui tip de acord trebuie respectată. Vorbim despre acordul încrucișat (așa se regăsește în gramatici) al pronumelui relativ care cu articolul genitival al, a, ai, ale: de exemplu, elevi ale căror lucrări;scriitor ale cărui cărți;profesoară a cărei clasă;blogger al cărui articol etc. În pofida faptului că se acordă multă atenție acestui tip de eroare, ea persistă în exprimare, fapt care diminuează din eleganța limbii.

Sunt sigură că ceea ce urmează să discutăm e un fapt bine cunoscut. Navigam zilele trecute pe internet în pregătirea unei comunicări și am dat de un mesaj al unui adolescent de la noi, din Basarabia, pentru un site românesc, și anume TPU.ro (care se descifrează Toți pentru unu), un site de întrebări și răspunsuri. Mi-a atras atenția modul de exprimare al tânărului, care este unul specific pentru spațiul nostru lingvistic, și anume prezența în mesaj a unui calc lingvistic sau, mai exact, a unei calchieri nejustificate după limba rusă. Cuvântul calc provine din limba franceză (calque) și înseamnă, printre alte sensuri, „reproducere exactă, copie servilă”. De fapt, acest fenomen presupune un mijloc de îmbogățire a limbii, însă, din anumite cauze istorice obiective, limba română a tradus în exces din limba rusă, obținând astfel structuri străine limbii, care sună cel puțin nefiresc. În mesajul cu pricina găsesc următorul text: „Salutare, TPU! Cum treabape la voi?”, care este o copie fidelă a structurii rusești „как дела?”. Apropo, structuri similare: cum viața?, cum sănătatea?(traduse literal din limba rusă: как жизнь?, как здоровье?)sunt foarte răspândite în mediul nostru lingvistic la nivel de limbă vorbită. Formulele lingvistice respective sunt străine modului de construcție a propoziției în limba română, întrucât aceasta are nevoie de prezența unui verb-predicat, ceea ce în limba rusă nu este obligatoriu (как подарок?, как  настроение? etc.). Mai mult decât atât: în limba română îmbinarea adverb de mod plus un substantiv nu are nicio relevanță, căci un adverb trebuie să aibă în preajmă un verb; de aici, denumirea adverbium („pe lângă verb”).

Conjuncția este partea de vorbire auxiliară care servește la stabilirea relațiilor dintre cuvinte în cadrul propozițiilor sau a relațiilor dintre propoziții în cadrul frazei. Adesea, în vorbire, se produc unele confuzii între anumite conjuncții. Conjuncția ca săeste utilizată superfluu în unele situații în care, conform normelor, trebuie să fie utilizată conjuncția să (ca să introduce o subordonată de scop (finală), iar să – o subordonată complementară): 1)     I-am spus ca să (corect: să) plece cât mai curând. 2)     Și-a dorit ca să (corect: să) aibă o familie fericită. 3)     Ea vrea ca să (corect: să) ajungă cât mai curând acolo. 4)     Am nevoie ca să (corect: să)înțeleagă mesajul corect. 5)     Îți doresc ca să-ți (corect: să-ți) realizezi visurile. Variante corecte cu conjuncția ca să: 1.     Am anunțat-o din timp, ca să se pregătească. 2.     Ai plecat ca să rezolvi problemele.   3.     Ne-am întâlnit ca să punem la punct toate detaliile.  

Examenele sunt o normă a vieții studențești. A copia la examen a devenit ceva firesc. – Nu avem încotro, recunosc studenții, suntem suprasolicitați. Greșit: Copii cu atenție citatul. Corect: Copiez cu atenție citatul. Explicație: Verbul a copia este de conjugarea I, făcând parte din seria de verbe care se conjugă cu sufixul -ez: persoana 1, singular – copiez; persoanele 3, singular și plural – copiază.

Frecvent, în textele medicale sunt atestate acorduri adjectivale incorecte. Adjectivele-împrumuturi din limba franceză, cu terminația -tor, solicită înscrierea în grupul de adjective cu trei terminații. Greşit: Artrita este o boală inflamatorie a articulaţiilor. Corect: Artrita este o boală inflamatoare a articulaţiilor; dat fiind modelul limbii de împrumut – franceza şi nu modelul latin. Explicație: Adjectivul inflamatór, -oáre (-óri, -oáre) („care se caracterizează printr-o inflamație; care poate provoca o inflamație”) este acordat cu substantivul în mod eronat, având drept model adjectivele de origine latină: operatorius, -a, -um.

Substantivul seminareste polisemantic și, conform dicționarelor limbii române, are următoarele sensuri: „1) Lecție practică în școala superioară, în cadrul căreia studenții își fixează și își aprofundează cunoștințele teoretice. 2) Cerc de studii în cadrul unei organizații obștești sau al unei instituții care urmărește perfecționarea calificării profesionale. 3) Instituție de învățământ mediu pentru pregătirea preoților”. Forma de singular nu generează confuzii sau dificultăți de utilizare. Este utilizat greșit însă la forma de plural. Astfel, în limbajul scris și oral al multor vorbitori, inclusiv al celor instruiți, apare forma de plural seminarii,indiferent de sens,în loc deseminare. De ce?

Verbul a absolvi face parte din seria de verbe ce creează situaţii de ezitare la utilizare – cu sau fără sufix –, de astă dată fiind vorba de sufixul -esc. Până la modificările efectuate în Dicţionarul ortoepic, ortografic şi morfologic al limbii române, adică până în 2005, pentru acest verb erau specificate două forme de prezent, în funcţie de sens: dacă se avea în vedere sensul „a termina un an şcolar, un ciclu de învăţământ”, norma literară indica forma absolvesc, iar dacă se avea în vedere sensul juridic „a scuti de pedeapsă”, se recomanda forma absolv. În prezent, în Dicţionarul ortoepic, ortografic şi morfologic al limbii române, s-a operat unificarea formelor, fiind recomandată şi într-un sens, şi în altul doar cea de absolv, fără sufixul -esc. Prin urmare, vom spune Eu absolv, tu absolvi, el/ea absolvă şcoala, liceul, universitatea etc., dar şi Judecătorul absolvă infractorul.

Discutăm, de această dată, un aspect al articulării/nearticulării unor substantive din structuri fixe sau relativ fixe, structuri utilizate destul de frecvent în diverse tipuri de discursuri redactate în limbajul standard. Persistența acestei greșeli în exprimarea majorității vorbitorilor este o dovadă a necunoașterii regulilor de întrebuințare. Construcția din punct de vedere apare fie fără articol, fie cu articol: din punctul de vedere, iar vorbitorii adaugă determinativul, de regulă, în mod aleatoriu (de exemplu, din punct de vedere al legii sau din punctul de vedere medical sunt structuri eronate!). Trebuie să știm că, dacă folosim structura din punct de vedere (cu substantivul „punct” nearticulat), determinativul acesteia va fi un adjectiv (formula din punct de vedere + un adjectiv). De exemplu: din punct de vedere gramatical, din punct de vedere colegial, din punct de vedere politic, din punct de vedere legal etc.

Mai întâi o remarcă privind ortografia acestui verb: la infinitiv se scrie cu un singur e: a agrea; la indicativ prezent, la persoanele I-III singular și la persoana a III-a plural se scrie cu doi de e. Pentru o mai mare claritate, îi dăm conjugarea: eu agreez, tu agreezi, el/ea agreează, noi agreăm, voi agreați, ei/ele agreează. Aceleași forme vor fi și la conjunctiv prezent. Participiul va avea forma agreat și gerunziul agreând. Vorbind despre pronunția lui, menționăm că în toate formele este hiatul: a-gre-a; a-gre-ez; a-gre-ăm, a-gre-aț; a-gre-ând.             Din punct de vedere semantic, verbul a agrea este cuprins de majoritatea dicționarelor limbii române cu sensul „a trata cu bunăvoință, cu simpatie (pe cineva); a simpatiza”. În unele dicționare (DEX, 2009; MDN, 2000) este înregistrat și sensul „a accepta un reprezentant diplomatic”. În ultimul timp însă verbul a agrea și-a extins semantica, probabil, sub influența limbii engleze, acceptând în calitate de obiect direct nu doar un reprezentant diplomatic. Astfel, l-am atestat în exemple de tipul: Propunerea fracțiunii majoritare nu a fost agreată de opoziție; Administrația nu a agreat un monument în fața instituției; Compania va agrea prelungirea termenului de livrare a producției. Dezvoltarea acestui sens s-a produs, mai ales, în limbajul publicistic. Va rămâne sau nu în uz, timpul va arăta. Deocamdată, noi, ca lingviști, îl agreăm.

Printre abaterile de la corectitudinea exprimării se consideră și cele referitoare la rostirea și chiar la scrierea hipercorectă a unor cuvinte, adică se manifestă exces de zel în ceea ce privește utilizarea corectă a unui sau altui cuvânt. Cazuri de hipercorectitudine sunt atestate, de exemplu, la utilizarea unor forme ale verbelor a așeza (a se așeza) și a înșela (a se înșela). Astfel, unii vorbitori, instruiți, de altfel, care pretind a vorbi corect, consideră că este corectă forma așează (se așează), dar greșesc, deoarece norma indică forma așază(așază cărțile pe raft), se așază (pe scaun, în fotoliu). La fel se greșește când se rostește sau se scrie mă înșeală sau se înșeală, întrucât sunt corecte formele mă înșală sau se înșală. În comiterea acestor greșeli vorbitorii sunt influențați de formele unor verbe în care, pe bună dreptate, apare diftongul -ea în cadrul sufixului după consoanele ș sau j: de exemplu, pentru a se atașa avem se atașează; pentru a se furișa – se furișează; a debranșa – debranșează; a deranja – deranjează etc. În cazul verbelor a așeza (a se așeza)și a înșela (a se înșela) este o altă situație, n-o să intrăm acum în amănunte de ordin lingvistic, ci insistăm doar asupra formelor corecte: așază sau se așază și înșală, mă înșală sau se înșală.

Scrierea incorectă a sunetelor cs, gz, care se ortografiază în limba română prin  litera x: „Alecsandra, du-te la Olga Kirilovna.” (Televiziunea Centrală, 12.02.2019) – Corect: Alexandra, du-te la Olga Kirilovna; „Ai uitat, Macsim?” (Televiziunea Centrală, 12.02.2019) – Corect: Ai uitat, Maxim?   Neutilizarea cratimei Se semnalează, drept că rar, neutilizarea cratimei între forma atonă a pronumelui personal și perfectul compus al verbului: „Ana va spus care sunt condiţiile” (Canal 2, 12.02.2019) – Corect: Ana v-a spus care sunt condiţiile.

Este vorba despre cuvintele așa-numite omofone, care se pronunță identic, dar se scriu diferit, și anume despre formele unor verbe, unele dintre care apar frecvent în inscripțiile din spațiul public. De exemplu, verbul a închide apare uneori cu o formă greșită în anunțuri de tipul „Închide-ți ușa!”, când este scris cu cratimă. În astfel de enunțuri verbul este la modul imperativ și redă o rugăminte, un îndemn, o prescripție. Iar imperativul are doar două forme, la persoana a doua: închide! la singular  (tu închide!) și închideți! la plural (voi închideți!). Deci când spunem/scriem Închideți ușa, ne adresăm mai multor persoane, folosind forma de plural, ca și la modul indicativ, când spunem noi închidem, voi închideți ș.a.m.d. și aceste forme se scriu fără cratimă. Cratima se folosește când verbul este la singular, însoțit de forma scurtă a pronumelui – ți, cu sensul ție, al tău/a ta, în cazuri de tipul închide-ți geanta, adică tu (la singular) închide geanta ta (ți).   Să urmărim câteva verbe cu probleme: treceți: voi treceți strada sau la imperativ: treceți mai repede! (voi), se scrie fără cratimă. Și scris cu cratimă: (tu) trece-ți în agendă sarcinile pentru mâine; scoateți: voi scoateți scaunele din clasă; toți scoateți telefoanele! – este la plural și se scrie fără cratimă. Cu cratimă: (tu) scoate-ți din ghiozdan dicționarul/caietul; strângeți: strângeți hârtiile pe care le-ați împrăștiat – strângeți se scrie fără cratimă și strânge-ți tu singur lucrurile, strânge-ți se scrie cu cratimă.     

Deseori ezităm atunci când avem două sau mai multe variante de accentuare, de aceea aici ne vom referi la unele probleme care țin de accentul pus incorect în cadrul unor cuvinte întâlnite foarte frecvent în exprimare. Astfel de greșeli sunt comise din câteva cauze: influența limbii ruse, prezente în continuare în mediul nostru lingvistic, precum și ignoranța vorbitorilor, care preiau mimetic accentuări auzite în uz. Adesea auzim cuvinte cu o mare frecvență în rândul vorbitorilor, de tipul: