Rezumat Articolul de față reprezintă o analiză exegetică a romanului lui Bogdan Crețu, Mai puțin decât dragostea, evidențiind în mod deosebit principalii marcheri ai condiției individului în societatea totalitară și post-totalitară. Pe lângă aceasta sunt evidențiate probleme de factură psihologică sau existențială care au marcat destinul personajelor și felul în care acțiunile lor se înscriu în anumite paradigme comportamentale din care putem examina unele segmente ale istoriei noastre de dată recentă, reprezentate artistic într-o manieră remarcabilă. Am putut constata atât dilemele sociale, cât și traumele moștenite din perioada totalitară, dar și principalii factori ce-au declanșat anumite tendințe de ordin utopic. Astfel că dreptul la autodeterminare este un dat fundamental, iar această virtute conturează axul identitar și moral al personajelor lui Bogdan Crețu. Prin această analiză aplicată asupra romanului Mai puțin decât dragostea am evidențiat atât valoarea sa literar-artistică, cât și modul în care poate fi receptat, propunând, totodată, câteva chei de lectură.

Rezumat Limba română s-a îmbogăţit în permanenţă cu prefixoide de origine greacă şi latină, pătrunse odată cu diverşi formanţi internaţionali. Formarea cuvintelor cu ajutorul prefixelor şi al prefixoidelor este un fenomen caracteristic vocabularului neologic românesc contemporan. Fiind mai numeroase decât prefixele propriu-zise, prefixoidele servesc, de regulă, la crearea unui număr impunător de termeni tehnici, graţie invenţiilor şi descoperirilor de tot felul. Tendinţa vorbitorilor de a-şi renova mijloacele de expresie, de a găsi cât mai multe forme afective a servit drept imbold pentru răspândirea cuvintelor formate cu prefixoide. Astfel, prefixoidele de origine greacă și latină reprezintă o sursă bogată de formare a cuvintelor româneşti, mai ales, a celor proprii fondului terminologic. Cuvinte-cheie: afixoid, prefixoid, sufixoid, derivare, compunere, element de compunere, compuse românești.

Rezumat În articolul de faţă, propunem spre analiză şi interpretare un text baladesc cu o vastă sferă de circulaţie în contextul etnologic din Basarabia. Este vorba despre o baladă-jurnal oral, unde este prefigurată o poveste arhetipală de dragoste în corelaţie cu o serie de particularităţi şi trăsături definitorii ale eposului nuvelistic, având filiaţii cu structurile narative din domeniul vieţii de familie, dar, în acelaşi timp, şi unele afinităţi cu epica populară de tip nou. Subiectul despre drama unei tinere împuşcate în virtutea unor condiții imprevizibile, circulă atât în versuri, cât şi în proză, unde naratorul aflat în ipostaza unui „referent” este chemat să ne comunice o gamă complexă de sentimente, trăiri, situaţii existenţiale de limită, condensate într-o istorie reală, cu orientare spre dezvăluirea unor reprezentări existenţiale, ce depăşeşte cadrul legendar al faptelor relatate. În această ordine de idei, naraţiunea epică înclină spre un model actanţial şi funcţional, în vederea determinării relaţiilor dintre îndrăgostiţi, soţi, părinţi şi copii. Cuvinte-cheie: jurnal oral, tipologie nuvelistică, context etnologic, moment funcţional, structuri narative, remediere funcţională, epica populară de tip nou.

Rezumat Cercetarea materialului antroponimic este relevantă întrucât ne ajută să înțelegem cum au evoluat numele de familie, în funcție de factorii sociali, istorici, economici, politici, religioși, lingvistici etc.Pornind de la constatarea unor interferențe existente între terminologia meseriilor și antroponimie, ne propunem să aducem în discuție o serie de nume de familie ale căror elemente de bază sunt consemnate în dicționarele explicative ale limbii române ca nume de meserii, detaşate din domeniul prelucrării lemnului. Această categorie de nume de familie este alcătuită din foste supranume, la origine calificative referitoare la condiția profesională: albier, bărdaș, bocșer, butnar, cărbunar, crucer, dogar, dulgher, fusar,lingurar, măsar, ploscar, podar, răclar, rotar, secrier, spătar, stoler, tâmplar, tisar,teslar, tronar, văsar etc., în mare parte formații românești. Cuvinte-cheie: antroponimie, diacronie și sincronie, meserie, lemnar, calificativ, supranume, nume de familie

Rezumat Scopul articolului este să prezinte o analiză a părților de vorbire din punctul de vedere al interferenței dintre trăsăturile semantice și comportamentul lor morfosintactic. Elucidarea relațiilor stabilite între sensul lexical al cuvintelor, pe de o parte, și categoriile lor gramaticale și funcțiile sintactice cu care sunt utilizate, pe de alta, presupune analiza acestor entități dintr-o perspectivă funcțională. Întrucât relațiile dintre trăsăturile menționate se relevă în cazul în care unitățile lexicale funcționează în structura enunțului, am putea spune că cercetarea abordează problema corelației dintre cele trei componente ale enunţului, și anume componenta lexicală, morfologică și sintactică. Relevarea relațiilor dintre aceste componente ar permite depășirea separării artificiale dintre nivelurile de descriere semantică și sintactică, dar și o mai bună înțelegere a modului de constituire și de funcționare a enunțului. Cuvinte-cheie: parte de vorbire, sens lexical, sens gramatical, categorie gramaticală, funcție sintactică, posibilitate combinatorie, conversiune categorială.

Rezumat Studiul de față reprezintă o analiză comparată a lumii imaginare pe care ni-o dezvăluie lectura romanului Luiza Textoris, scris de Corin Braga. Din punct de vedere metodologic, studiul urmărește atât elementele distincte care îi conferă romanului valoare estetico- literară, cât și o abordare hermeneutică a traseului de devenire a personajului Luiza Textoris și a reconstituirii traumei ființiale a protagonistei. Analizând periplul în dimensiunea inconștientă a psihicului uman, parcurs de către Luiza Textoris, am putut constata dilemele psiho-ontologice și fracturările identitare provocate de anumite traume „depozitate” în inconștient. Deși nu ne-am propus o analiză cuprinzătoare a acestui fascinant roman oniric, totuși, acest studiu are mai degrabă un caracter introductiv, însă necesar pentru înțelegerea universului imaginar pe care îl constituie. O analiză cuprinzătoare va fi prezentată într-un alt studiu.

Rezumat În articolul de față se analizează itinerarul (re)cunoașterii identității personale în contextul unui colaps existențial, ontologic al protagonistului Woldemar. Amintirile lui și scrisorile bunicii Marta, puse față în față ca niște oglinzi, narează și constelează evenimentele din viața acestuia, elucidând cauza crizei și incertitudinii identitare ale adultului Woldemar. Deslușind adâncurile diriguitoare ale conștiinței, se deschid mai multe uși ale trecutului întunecat și mai multe straturi ale traumei: ale părinților, ale buneilor și ale Bucovinei anexate la URSS. În acest fel, investigația hermeneutică psihanalitică surprinde cauza fracturilor identitare ale protagonistului, contradicțiile între imago-urile materne și figura tatălui (bunelului), modalitățile artistice de recuperare a valorilor și a esenței umane, conjunctura ideologică de estompare a personalității, condiția individului într-o societate totalitară. În același timp, se investighează importanța rostirii amintirilor și a rememorărilor prin scris ca modalitate de rezistență a individului în fața sistemului totalitar. Prin logos are loc reîntemeierea ontologică a protagonistului, recuperarea conștiinței de sine, individualitatea și valoarea sa ființială.

Rezumat În articolul de faţă ne-am propus să prezentăm rezultate ale cercetării stratului de cuvinte autohtone din limba română, şi anume litera C (căciulă – ciucă). Este vorba despre cercetarea din perspectiva geografiei lingvistice a cuvintelor de substrat căciulă, călbează/gălbează, căpuşă, cătun, ceafă, cioară, cioc, ciucă în limba română vorbită la est de Prut, potrivit datelor furnizate de atlasele lingvistice (ALM, ALRR. Bas., ADCC/ОКДА), de textele dialectale, de Arhiva dialectologică/Dicţionarul dialectal ş.a. elaborate de cercetătorii de la Chişinău. Identificarea cuvintelor autohtone din aria de limbă română din estul Prutului cu cele din vocabularul graiurilor dacoromâne din dreapta Prutului, dar şi cu cele din dialectele sudice – aromân, meglenoromân şi istroromân – ne permit să constatăm unele asemănări privind caracterul acestora de păstrătoare de elemente vechi în domeniul lexicului.