Rezumat Articolul descrie procesele sintactice care se produc la nivelul frazei. Sunt examinate trăsăturile caracteristice ale tuturor propozițiilor coordonate și subordonate consemnate în textul romanului popular Sandipa, copie manuscrisă datată la sfârșitul secolului al XVIIIlea în partea de nord a Moldovei istorice și păstrată la Biblioteca de Stat Rusă, Moscova (ms. rom. 824, fondul Grigorovici). Manifestările sintactice sunt cercetate din punctul de vedere al prezenței acestora în cele mai vechi scrieri de limba română și în cele contemporane cu manuscrisul de care ne ocupăm, făcându-se referire, după caz, și la situația din limba literară actuală. Cuvinte-cheie: coordonarea copulativă, coordonarea disjunctivă, coordonarea adversativă, elemente de relație, mijloace de exprimare, propoziția atributivă, propozițiile circumstanțiale, propozițiile completive, propoziția predicativă, propoziția subiectivă, sintaxa frazei, subordonarea.

Rezumat În articol sunt examinate unitățile lexicale derivate de la rădăcini neologice, în special cele care formează familii întregi de cuvinte. În urma analizei acestora, se demonstrează că cea mai mare parte a acestor elemente de vocabular se cer a fi interpretate, din punct de vedere etimologic, drept cuvinte derivate în cadrul limbii române, indiferent de faptul dacă au sau nu au la bază modele derivative străine. Cuvinte-cheie: cuvânt derivat, etimologie, etimon, împrumut, derivare lexicală, contact lingvistic, sistem derivațional, model derivativ, radical, sufix, prefix.

Rezumat Pornind de la conceptul antic de mimesis şi ajungând până la conceptul de autenticitate a operelor scriitorilor realiști, articolul de față își propune să urmărească evoluția abordărilor problemei autenticității în cadrul istoriei literare, delimitând caracterul autenticității literaturilor din diferite perioade prin intermediul textelor de teorie literară, dar și a operelor literare de influență. Vom pune accentul pe diferențele și similaritățile dintre concepțiile, fenomenele şi curentele literare ce se referă la autenticitate, încercând să motivăm evoluția acestora. Subiectele la care vom atrage atenția în mod deosebit se referă la relația dintre ficțiune și autenticitate pe parcursul istoriei literare, la autenticitatea literară exprimată în cadrul fenomenelor și curentelor literare, dar și la influența concepțiilor filosofice despre autenticitate asupra literaturii, începând din antichitate până în perioada modernă. Cuvinte-cheie: autenticitate, mimesis, veridicitate, ficțiune, identitate, intuiție, existențialism, absurd, noua sinceritate, post-adevăr.

Rezumat Romanul Hipnotic de Val Butnaru prezintă faptele de conștiință ale unei familii a cărei integritate și identitate au fost anulate de un reprezentant al „binelui” ideologic, care a încercat să făurească, prin implicații indirecte, o viață „corectă” a omului nou, a omului vulnerabil, a omului dependent de autoflagelare și milă de sine. Astfel, întreaga narațiune difuzează aceeași dramă, fragmentată în zeci de mărturii aparent confuze ale fraților gemeni. Împreună cu naratorul, frații dezbinați, orfani de ambii părinți, lipsiți de o certitudine clară despre apartenența și valoarea lor umană, țes o posibilă istorisire a cauzei suferinței interioare. De-a lungul lecturii, liniile labirintului se șterg și se absorb în ființa personajelor ce experimentează variate forme de constelare a figurilor de puzzle găsite în subsidiarul amintirilor. Aici, anamneza este unicul pilon existențial, cel mai mare mister al vieții lor eșuate, ce-i adună, astfel, ca în fața unui foc sacru, pentru a se „împinge” hipnotic înapoi în viață, în rost, în sine, în subsolul casei părintești demolate. Până atunci, însă, frații încearcă diferite modalități de depășire a crizei identitare prin imitarea altor modele, personalități imaginare, ce le-ar putea oferi un sentiment de demnitate umană. Prin urmare, studiul de față își propune o evaluare critică a modului de reprezentare a condiției individului marcat de represiunile regimului totalitar. Cuvinte-cheie: personaje, frați gemeni, anamneză, criză identitară, hipnoză, recuperări identitare.

Rezumat Numele proprii sunt cuvinte cu dublu caracter: național și internațional. Acesta este motivul pentru care traducerea necesită o cunoaștere aprofundată a culturii și a civilizației poporului vorbitor al limbii-sursă. Dacă un nume este folosit în scopuri de comunicare (într-o operă literară), el trebuie tratat într-un mod special. Acestea sunt cele mai dificile cazuri pentru un traducător, care trebuie să fie creativ. Transferul de nume de la o cultură la alta presupune abilități de comunicare, dar și abilități interculturale: respect pentru tradiții și valori culturale. Numele proprii-antroponime pot fi traduse doar în anumite contexte, în care ele descriu un personaj, dar de obicei sunt păstrate intacte. Se traduc și se adaptează, de obicei, numele proprii din povești, supranumele, dar și unele nume de personaje literare sugestive. În cele mai multe cazuri, numele personajelor literare nu se traduc, ci sunt reportate pentru a facilita transferul cultural și, eventual, adnotate. Astfel, procesul de traducere oscilează între știință și artă. Cuvinte-cheie: onomastică, nume proprii, traducere, nume de personaje literare, transfer cultural, creativitate.

Rezumat Articolul aduce argumente pentru utilizarea metodelor vizuale în investigarea sărbătorilor calendaristice din ciclul primăvară – vară – toamnă. Discuții și exemple sunt operate în rezultatul interpretării fotografiilor de familie captate la sărbătoarea de Paște în Republica Sovietică Socialistă Moldovenească (RSSM). Precizând calitățile metodei fotografice folosită în antropologia vizuală și evaluând conținutul materialelor fotografice acumulate, autorul le consideră tehnici în cercetarea de teren și surse documentare. De asemenea, se punctează relevanța unui dialog între cercetător și persoanele eternizate în imagini sau posesorii acestora, în vederea asigurării unei investigații reflexive prin diverse optici. Astfel, fotografiile sunt estimate ca fiind mărturii și narațiuni vizuale apte de a furniza informații pentru certificarea, reconstituirea și înțelegerea faptelor culturale și religioase afișate în medii domestice. Cuvinte-cheie: fotografii de familie, Paște, RSSM, narațiuni vizuale, surse documentare

Rezumat Există câteva aspecte care disting Povestea lui Stan Pățitul de alte basme crengiene: cel structural/ morfologic (evoluția subiectului nu e determinată de lupta dintre forțele binelui și ale răului, ci de modul protagonistului de a percepe realitatea și de se raporta acesteia), cel al tiparului (psihologic/ spiritual/ moral al) personajelor, cel al construcției lumii fabuloase (la baza căreia stă alt principiu decât cel maniheist). În Povestea lui Stan Pățitul, Ion Creangă relativizează dualitatea bine-rău, subtextualizând o nouă filosofie existențială ce marchează viziunea asupra naturii umane și modul de reprezentare a lumii artistice. Prin paradox, ironie, aluzie, prin dialoguri și scene ilustrative, autorul probează validitatea percepțiilor comune a formelor, dimensiunilor, judecăților morale (bun-rău, corect-incorect etc.), a unor stereotipuri și convingeri colective. Diluând granița dintre bine și rău, autorul dezvăluie caracterul relativ al oricărui adevăr. Cuvinte-cheie: basm, relativizare, dualitate bine-rău, natură umană, lume artistică.

Rezumat Articolul tratează problema dificultății delimitării distincției dintre semnificația tranzitiv vs intranzitiv la verbele monosemantice. Aceasta pentru că, de regulă, la un verb monosemantic, mențiunea tr./ intr. este pusă în fața definiției sensului său unic, care înglobează două structuri sintagmatice (cea tranzitivă și cea intranzitivă) ca în cazul verbului „a adormi”. Trebuie însă delimitate două sensuri, deoarece, schimbându-și tranzitivitatea, verbul dat se clasifică în două clase: clasa verbelor de devenire, cu sensul intranzitiv „Ionel adoarme”, și clasa verbelor de acțiune, cu sensul tranzitiv „Mama îl adoarme pe Ionel”. Argumentul decisiv ar fi că alegerea între un model sintagmatic tranzitiv și unul intranzitiv se face pe baza fenomenului derivării actanțiale a verbului. În acest caz, este necesară detalierea modelului sintagmatic, astfel încât verbul să aibă două sensuri, unul intranzitiv și altul tranzitiv. Cuvine-cheie: verb, semantică, model sintagmatic, tranzitiv, intranzitiv, derivare actanțială, rol tematic.