Verbul a fi (din latinescul  sum, fui, fire (= fieri) este un verb existențial, care indică ființa sau neființa, existența sau inexistența. Dilemele de accent se referă la conjugarea verbului a fi la indicativ, prezent, persoanele 1-2 plural: noi súntem sau suntém aici?, voi súnteți sau suntèți aici?

Corect: Noi súntem aici, voi súnteți aici.

Explicație: La persoanele 1-2 plural, indicativ prezent, se mențin aceleași accente ale verbului a fi: eu súnt aici, noi  súntem aici, voi súnteți aici, ei súnt aici.

Accentul în limba română este flexibil, adică nu este prestabilit de anumite reguli de accentuare.  

Totuși, există anumite legități de punere a accentului în cuvintele românești, care se cer respectate în limbajul uzual.  Expresia a tăcea din gură este una pe cât de plăcută (dacă este un autoîndemn), pe atât de neplăcută (dacă are tentă de observație).

Și care ar fi varianta corectă: Tăcéți din gură! sau Táceți din gură!?

Imperativul  verbului a spune are o polaritate pozitivă, cu excepția situației în care omul nu știe ce trebuie să spună sau, vorba lui Mihai Eminescu,  „când nimic nu e de spus”.

Și care ar fi varianta corectă: Spunéți lucrurilor pe nume! sau  Spúneți lucrurilor pe nume!

De multe ori, blocarea ușilor de transport urban generează rugăminți-strigăte: Deschidéți/Închidéți ușa, vă rog! sau  Deschīdeți/Închīdeți ușa, vă rog!

Explicație: De regulă, accentul cade pe ultima silabă, adică este un accent oxiton, în infinitivul verbelor (Excepție: verbele de conjugarea a III-a). Verbul a tăceá (conj. a-II-a) are un accent oxiton. La formarea imperativului, accentul își menține poziția.

Corect: Táceți din gură!

Verbele a spúne, a deschīde, a închīde sunt verbe de conjugarea a III-a, formează excepția de la regulă; au un accent paroxiton, adică accentul cade pe a doua silabă de la sfârșit.

Corect:  Spúneți lucrurilor pe nume!

Este un îndemn care ne-ar înnobila pe noi, oamenii.

În articole de popularizare a medicinei, sunt frecvent utilizate enunțuri de tipul:

Greșit: Boala s-a dezvoltat pe fon/fond de surmenaj.

Greșit: Ameliorarea bolii s-a produs pe fonul/fondul tratamentului de susținere.

Corect: Boala s-a dezvoltat pe fundal de surmenaj.

Corect: Ameliorarea stării de sănătate  s-a produs pe fundalul tratamentului paliativ.

Explicație. Pretinsele expresii pe fon de... / pe fond de... au drept punct de plecare   modelul din limba rusă на фоне... Norma limbii române recomandă utilizarea expresiei pe fundal de…,  compusă din prep. pe + subst. fundal + prep. de.

Dicționarele oferă următoarele relații de sinonimie pentru substantivele: a) fundal, fundaluri, substantiv neutru(împrumut din limba italianăfondale) – 1. fond. (~ al unui tablou.), dar și varianta fondal; b) fond, fonduri, substantiv neutru (împrumut din limba franceză fond) – 1. conținut, (fig.) miez. (~ul propriu-zis al unui roman.) 2. esență, materie, (fig.) inimă, măduvă, miez, nucleu, sâmbure. (A intra în ~ul chestiunii.) 3. v. fundal etc.

Cu toate acestea, în limba română este considerată corectă și pe  larg utilizată expresia pe fundal de…, dar și locuțiunea adverbială  în fond „în realitate, de fapt”: În fond, aveți dreptate.

Care ar fi sinonimele relative ale acestei sintagme? Din cauza, în iminența, în condiții de..., în prezența, în context de.../ în contextul... etc.:  Boala s-a dezvoltat din cauza surmenajului. / Boala s-a dezvoltat dată fiind starea de surmenaj. / Boala s-a dezvoltat în condiții de surmenaj etc.

Al doilea enunț este, în fond, unul eronat. Am mai discutat pe marginea acestui subiect. Se are în vedere ameliorarea stării de sănătate, a simptomaticii bolii și nicidecum a bolii, iar tratamentul de susținere este, de facto, un tratament paliativ „care ameliorează sau care înlătură simptomele unei boli pentru un timp scurt, fără să suprime cauza bolii”.

Ședințele de parlament abundă în „creații” verbale de tot felul.

 Oamenii vin în parlament, oamenii pleacă, le rămâne doar vorba...

Sesiunea întrebări-răspunsuri e în toi. Doamna care răspunde e un pic revoltată:

Greșit: - Ați întrebat două întrebări, la care să răspund?

Și mai apoi continuă:

Greșit: În punctul despre care ați întrebat, se spune despre...

În ce constă greșeala? Aș spune ... în lipsa de timp necesar pentru a formula corect un enunț și în emoții, firești, de altfel, în contextul unor dezbateri aprinse.

Și totuși, de ce nu s-ar întreba întrebarea, mai ales dacă este stârnită de un punct? Nu ar fi punctul, nu ar fi întrebarea. 

Explicație: Substantivul feminin întrebare  arată „acțiunea de a întreba”; iar verbul a pune este unul uzual: a pune o întrebare cuiva  sau a-l întreba. Latinescul interrogo, are „a interoga” în limba română formează verbele  a întreba (verb moștenit) și a interoga (verb împrumutat din limba franceză). Verbul a întreba are și sensurile de „a cere (cuiva) informații sau explicații  despre..., a se interesa, a se informa de..., a cerceta”, dar și de „a chestiona, a examina”. Fiecare dintre aceste sensuri sunt subordinate contextului.

Corect: Ați pus două întrebări, la care dintre ele să răspund?

Corect: Punctul (nr. 4/5 etc. din Articolul/Regulamentul  etc.), la care faceți trimitere,  se referă la.../ stipulează.../ arată... etc./ În punctul (nr. 4/5 etc. din Articolul/Regulamentul etc.), la care faceți trimitere/ la care vă referiți etc., se arată.../ se stipulează... etc.