În Antichitate, se considera că boala este produsă de starea de dezechilibru a 4 umori (< gr. umor „lichid”). Medicul grec Polib deduce echilibrul numit sănătate prin izonomia a patru umori: sanguis (sânge), chole (fiere galbenă sau bilă), melan (chole sau fiere neagră), flegma (salivă); sanguis – umoarea roşie provoacă febră, transpiraţie: ciuma, variola, varicela etc.; chole – umoarea galbenă pigmentează în culoare galbenă, portocalie: hepatita; flegma – umoarea albă a mucozităţilor formate în nas şi în plămâni expectorată prin tuse: tuberculoza; melan – umoarea neagră care se formează în adâncul corpului, organele încep să putrezească, se instalează moartea. Citește mai departe...

Grecescul hypochondria (< gr. hypo „sub, dedesubt, jos” + < gr. khondros „cartilaj, coaste false”) a format termenul ipohondrie. În Antichitate, se credea că viscerele din regiunea hipocondrului (regiune a peretelui abdominal, situată la dreapta și la stânga regiunii epigastrice, sub ultimele coaste) sunt generatoarele melancoliei. Se consideră că prima utilizare a termenului a fost atestată cu aproximativ 2000 de ani în urmă, denumind o boală somatică. Ulterior, cuvântul a devenit sinonim cu termenul melancolie. În 1660, termenul desemna „depresie sau melancolie inexplicabilă”, „depresie sau melancolie fără o cauză reală”, „o melancolie morbidă” și reflecta vechea credință că viscerele (ficatul, vezica biliară, splina) provoca acest sentiment. Mai târziu, în 1816, termenul desemna „o aparență a bolii”; ulterior, în 1839 – „o boală de o etiologie neclară”, dar și „ tulburări psihice”. Actualmente, dicționarul oferă următoarea definiție pentru cuvântul ipohondrie: „stare psihică morbidă, caracterizată prin neliniște continuă, teamă și preocupare obsesivă de starea sănătății proprii; idee fixă a cuiva care crede că suferă de o boală pe care în realitate nu o are”. În clasificatorul internațional de boli este introdus termenul nevroză ipocondrială”.

Termenul isterie provine din grecescul hysteria „uter”. O altă etimologie arată și sensurile de „burtă, pântec, abdomen”. Grecii antici credeau că femeile sunt emotive, sensibilitatea aceasta „provenind din uter”. Astfel, grecescul husterikos însemna „suferință a uterului” sau suferință localizată în zona abdomenului, suferință diagnosticată și cu denumirea de Lady Crziies. Pentru prima dată termenul isterie este utilizat în 1801 cu sensul de „emoție nesănătoasă sau entuziasm”, definiție menținută până în 1839. Dacă în trecut, se considera că această stare e specifică doar femeilor, fiind generată de o disfuncție a uterului, în prezent această boală nervoasă nu se mai limitează la persoanele „cu uter”, atestându-se fenomenul social de isterie în masă. Dicționarul explică termenul isterie în felul următor: „tulburare mintală manifestată prin descărcări emoționale, leșin, sugestibilitate, simptome fără bază organică”.

În perioada pandemiei, presa autohtonă ne informa deseori despre persoane „cu suspecție la COVID-19”. De fapt, termenul suspecție nu este înregistrat în dicționarele limbii române. Numai în Micul dicționar academic (2010) este atestată forma suspecțiune, având sensul „suspectare”, cu mențiunea „livresc”, cuvânt foarte rar utilizat în limba română actuală. Lexemul suspecție este prezent și în limbajul medicilor din Republica Moldova. Într-un ordin al Ministerului Sănătății din 2017, se vorbește despre „suspecție a patologiei oftalmologice”, „suspecție la ciroză hepatică”, „suspecție de laringită cronică” etc. Termenul este atestat și pe alte site-uri oficiale din țara noastră în relație cu medicina: ansp.md, covidinfo.gov.md, medpark.md ș.a. Citește mai departe...