Într-o scrisoare sosită pe adresa Centrului de Terminologie, se solicita o consultaţie privind corectitudinea expresiei ofiţer de grad superior. Autorul scrisorii, preocupat în special de prepoziţia utilizată, întreba dacă nu era mai bine de recurs la prepoziţia cu: ofiţer cu grad superior. De fapt, indiferent de prepoziţia folosită, construcţia este pleonastică şi, prin urmare, nerecomandabilă. Ofiţerul este un „militar cu funcţie de comandă (de la subofiţer la general), persoană având unul dintre aceste grade”, deci termenul ofiţer implică deja ideea de grad. Sintagmele consacrate în limba română sunt ofiţer superior sau, după caz, ofiţer inferior. Cu titlu informativ, maiorul, locotenent-colonelul, colonelul şi generalul sunt ofiţeri superiori.

Vara, cu dogoarea ei, ne goneşte la mare, la munte, la codru – oriunde putem găsi răcoare şi linişte. Mulţi orăşeni îşi petrec vacanţa lucrându-şi cotele de pământ, situate în suburbii, pe care le numesc fazende, cu un termen preluat din telenovelele braziliene. Fazendă este numită şi căsuţa improvizată pe aceste loturi de pământ. Alteori acesteia i se mai spune şi vilă. De fapt, nici fazendă, nici vilă nu constituie termenii potriviţi pentru asemenea căsuţe. În limba portugheză, fazenda înseamnă „plantaţie vastă de trestie de zahăr, cacao sau cafea etc. în Brazilia”, deci lexemul în discuţie poate fi întrebuinţat în glumă, cu intenţii ironico-umoristice, doar cu referire la lotul de pământ cultivat cu diverse plante. Vilă este un neologism cu etimologie multiplă, adică provine din limbile latină, franceză sau italiană (villa) şi are sensul de „casă elegantă şi spaţioasă, înconjurată de grădină”. Cu alte cuvinte, vila este o casă de lux, de obicei foarte mare şi, evident, costisitoare. Iar o căsuţă modestă, ridicată undeva în afara oraşului, pe lotul de pământ, se numeşte casă/căsuţă de grădină sau, dacă se află la munte ori pe malul mării, ori într-o zonă pitorească, casă de vacanţă, cabană, cabană estivală.

Am auzit un reporter TV care ne informa că Vânzătorii nu pot scădea prețurile, deoarece devămarea articolelor vestimentare a crescut. În acest context mi-a atras atenția cuvântul devămare. Ca să mă conving că nu în zadar mi-a dat de bănuit, l-am căutat prin dicționare și, desigur, nu l-am găsit printre cuvintele limbii române. Navigând prin internet, analizând media online, l-am atestat destul de frecvent: Se implementează regimul liberalizat pentru transport, iar cu România se depun eforturi pentru simplificarea procedurilor de devămare; Calculare devămare auto; Devămare auto Republica Moldova; Specialist în domeniul devămării ș. a. Citește mai departe...

Adjectivele faptic și factologic, după cum se observă, sunt întru câtva apropiate ca formă, având și afinități de ordin semantic. Analizând însă atent definițiile lor în dicționarele explicative ale limbii, atestăm totuși o nuanță de sens delimitatoare. Prin urmare, le-am putea încadra în seria elementelor lexicale paronimice. Astfel, pentru adjectivul factologic dicționarele ne dau următoarea definiție: „care se referă la factologie”, iar factologie este definit ca „ansamblu de fapte neinterpretate și neesențiale (aglomerate într-o lucrare); aglomerare de material faptic, neesențial”. Citește mai departe...