Rezumat Costache Conachi este considerat un „spirit întemeietor” (Eugen Simion), care a marcat evoluția imaginarului erotic în poezia românească. Poetul a concentrat și a esențializat reperele discursive anacreontice ale secolului al XVIII-lea și a prefigurat liniile de forță ale viziunii romantismului românesc. A instaurat în poezie eroticonul privirii, erotologia seducției și a trasat primul contur metafizic al absolutului iubirii. Teoretizată dintr-o postură hedonistă și trăită cu dramatism intens, iubirea, în poezia lui Conachi, își dezvăluie toate fețele – de la cele grotești, caricaturale, la cele tragice. Ceea ce ne rămâne de la Conachi astăzi e o erotologie poetică fondatoare, care a repus formele discursului amoros al epocii pe noi coordonate ale sensibilității și viziunii artistice.

RezumatArticolul are ca obiect de cercetare două dintre jurnalele intime ale scriitorului basarabean Leo Butnaru – Student pe timpul rinocerilor, apărut în 2000, și Perimetrul cuștii, editat în 2005, ambele considerate jurnale ale formării de sine și jurnale de lectură. Pornind de la premisa că lectura de plăcere este o experiență edificatoare de sine, dar și de autocunoaștere, am insistat asupra unor momente-cheie prin care diaristul reușește să asigure dimensiunea livrescă a jurnalelor, convertind faptele zilnice într-o aventură a formării intelectuale. Atenția noastră s-a centrat asupra personajului diaristic, tânărul student la ziaristică Leo Butnaru, acest homo legens pentru care cititul devine un modus vivendi, un act esențial pentru modelarea sinelui, facilitând inițierea eului în literatura lumii și conectarea la spațiul estetic european. Cuvinte-cheie:jurnal intim, lectură, aventură, formare intelectuală, livresc, modelare de sine, homo legens.

Rezumat Comuniunea om-univers este un reper de meditație asupra valorilor existențiale, reflectând complexitatea umană: corp, suflet, spirit. Metafora, prezentă în toate domeniile, indică performanța intelectuală, fiind o caracteristică distinctă a spiritului uman. Metafora terminologică, un concept relativ nou, transferă sensul de la un domeniu concret la unul abstract, bazându-se pe analogie (asociere) și diferențe conceptuale. Cercetătorii identifică funcțiile cognitive și structurale ale metaforei conceptuale. În sistemul limbii, metaforele își impun propriile modele conceptuale, oferind termenilor capacitate funcțională. Metaforizarea este un fenomen cognitiv universal. Articolul propune abordarea metaforei terminologice din perspective ontologică, gnoseologică și deontologică, elucidând fenomenul de metaforizare specializată, având drept reper termeni-împrumuturi din limbile moderne, de formare savantă, greacă și latină. Cuvinte-cheie: metaforă terminologică, metaforizare, demetaforizare, ontologie, gnoseologie, deontologie.

Rezumat În articolul de faţă, propunem spre analiză şi interpretare un text baladesc cu o vastă sferă de circulaţie în contextul etnologic din Basarabia. Este vorba despre o baladă-jurnal oral, unde este prefigurată o poveste arhetipală de dragoste în corelaţie cu o serie de particularităţi şi trăsături definitorii ale eposului nuvelistic, având filiaţii cu structurile narative din domeniul vieţii de familie, dar, în acelaşi timp, şi unele afinităţi cu epica populară de tip nou. Subiectul despre drama unei tinere împuşcate în virtutea unor condiții imprevizibile, circulă atât în versuri, cât şi în proză, unde naratorul aflat în ipostaza unui „referent” este chemat să ne comunice o gamă complexă de sentimente, trăiri, situaţii existenţiale de limită, condensate într-o istorie reală, cu orientare spre dezvăluirea unor reprezentări existenţiale, ce depăşeşte cadrul legendar al faptelor relatate. În această ordine de idei, naraţiunea epică înclină spre un model actanţial şi funcţional, în vederea determinării relaţiilor dintre îndrăgostiţi, soţi, părinţi şi copii. Cuvinte-cheie: jurnal oral, tipologie nuvelistică, context etnologic, moment funcţional, structuri narative, remediere funcţională, epica populară de tip nou.

Rezumat Limba română s-a îmbogăţit în permanenţă cu prefixoide de origine greacă şi latină, pătrunse odată cu diverşi formanţi internaţionali. Formarea cuvintelor cu ajutorul prefixelor şi al prefixoidelor este un fenomen caracteristic vocabularului neologic românesc contemporan. Fiind mai numeroase decât prefixele propriu-zise, prefixoidele servesc, de regulă, la crearea unui număr impunător de termeni tehnici, graţie invenţiilor şi descoperirilor de tot felul. Tendinţa vorbitorilor de a-şi renova mijloacele de expresie, de a găsi cât mai multe forme afective a servit drept imbold pentru răspândirea cuvintelor formate cu prefixoide. Astfel, prefixoidele de origine greacă și latină reprezintă o sursă bogată de formare a cuvintelor româneşti, mai ales, a celor proprii fondului terminologic. Cuvinte-cheie: afixoid, prefixoid, sufixoid, derivare, compunere, element de compunere, compuse românești.

Rezumat Studiul de față reprezintă o analiză comparată a lumii imaginare pe care ni-o dezvăluie lectura romanului Luiza Textoris, scris de Corin Braga. Din punct de vedere metodologic, studiul urmărește atât elementele distincte care îi conferă romanului valoare estetico- literară, cât și o abordare hermeneutică a traseului de devenire a personajului Luiza Textoris și a reconstituirii traumei ființiale a protagonistei. Analizând periplul în dimensiunea inconștientă a psihicului uman, parcurs de către Luiza Textoris, am putut constata dilemele psiho-ontologice și fracturările identitare provocate de anumite traume „depozitate” în inconștient. Deși nu ne-am propus o analiză cuprinzătoare a acestui fascinant roman oniric, totuși, acest studiu are mai degrabă un caracter introductiv, însă necesar pentru înțelegerea universului imaginar pe care îl constituie. O analiză cuprinzătoare va fi prezentată într-un alt studiu.

Rezumat Articolul de faţă tratează unele aspecte ce ţin de limbile relicte din spaţiul cultural şi lingvistic paleobalcanic, punându-se în evidenţă unele trăsături definitorii ale arealului studiat. Se relevă aspecte despre locul ocupat de tracă şi limbile paleobalcanice în urma dezmembrării domeniului lingvistic indo-european. O atenţie aparte se acordă idiomului trac şi locului pe care îl ocupă acesta printre limbile relicte din arealul paleobalcanic. În articol se subliniază caracterul indo-european şi paleobalcanic al idiomului trac, al ramurii sale nordice, traco-daca, şi participarea acesteia, alături de latină, la formarea românei comune/a limbii române. În bună parte, articolul prezintă o sinteză realizată pe baza unor lucrări importante în domeniul vizat. Cuvinte-cheie: limbi relicte, limba tracă, spaţiu cultural, areal lingvistic paleobalcanic, substrat prelatin.

Rezumat Criza autorității, survenită în modernism odată cu simbolica declarație a „morții” lui Dumnezeu, răstoarnă mecanismele teoretice și literare vechi. Autoritatea supremă este înlocuită de libertatea supremă, reprezentată de autenticitate. Scopul urmărit în acest articol este trasarea, pe scurt, a câtorva dintre ideile filosofice care au format, în timp, o viziune comună (sau mai multe viziuni care comunică între ele) a ceea ce înseamnă autenticitatea în literatură. Autenticitatea în relația dintre autor și text, ceea ce presupune producerea textului și atitudinea autorului față de procesul de creație artistică, va fi axul acestui articol, pe când subiectul autenticității în interpretarea textului de către cititor va fi evitat. Pentru exemplificare, vor fi abordate, rezumativ, câteva dintre ideile centrale asupra autenticității a trei filozofi: Edmund Husserl, Martin Heidegger și Jean-Paul Sartre și influența acestor filosofii asupra atitudinii scriitorilor față de textul literar. Cuvinte-cheie: autenticitate, fenomenologie, existențialism, reducție fenomenologică, anxietate, bună-credință, rea-credință.