Rezumat Inovațiile lexicale reprezintă un fenomen dinamic, amplu și universal ce reflectă progresul societății și creativitatea limbii. Întrucât inovațiile sociale sunt în relație de interdependență cu inovațiile lexicale, specialiștii trebuie să fie la curent cu explozia inevitabilă de înnoiri la nivel lingvistic. Cunoașterea inventarului de neologisme, în anumite perioade, contribuie la o mai bună înțelegere a sistemului lexical al unei limbi date și a evoluției acesteia. În articolul de față înregistrăm o serie de englezisme intrate de curând în limbajul mass-mediei actuale, ce oglindește stadiul curent al dinamicii limbii române. Le asigurăm un tratament lexicografic primar adecvat, adică fixare, stabilire a unui mod corect de ortografiere și de pronunțare, încadrare în anumite clase lexico-gramaticale și semantice, definire, integrare în contexte adecvate sensului, pentru a facilita decodarea conținutului.

Rezumat Articolul sintetizează viziunile unor redutabili filosofi, teologi, psihologi, oameni de cultură, precum Rudolf Otto, Mircea Eliade, Lucian Blaga, Carl Gustav Jung, Leszek Kołakowski, Jean-Jacques Wunenburger, asupra sacralității, spiritului, misterului, expunând, într-un mod concis, evoluția semnificațiilor sacrului în religie, mitologie, filosofie, psihologie, artă poetică cu scopul de a releva cât mai transperent și concludent modul în care se raportează la tema sacrului câteva generații de poeți basarabeni, specificând tendințele și formulele estetice în care se cultivă imaginarul sacrului în poezia contemporană.

Rezumat Studiul de față reprezintă o analiză comparată a lumii imaginare pe care ni-o dezvăluie lectura romanului Luiza Textoris, scris de Corin Braga. Din punct de vedere metodologic, studiul urmărește atât elementele distincte care îi conferă romanului valoare estetico- literară, cât și o abordare hermeneutică a traseului de devenire a personajului Luiza Textoris și a reconstituirii traumei ființiale a protagonistei. Analizând periplul în dimensiunea inconștientă a psihicului uman, parcurs de către Luiza Textoris, am putut constata dilemele psiho-ontologice și fracturările identitare provocate de anumite traume „depozitate” în inconștient. Deși nu ne-am propus o analiză cuprinzătoare a acestui fascinant roman oniric, totuși, acest studiu are mai degrabă un caracter introductiv, însă necesar pentru înțelegerea universului imaginar pe care îl constituie. O analiză cuprinzătoare va fi prezentată într-un alt studiu.

Rezumat Articolul de față urmărește evoluția abordărilor problemei autenticității, concentrându-se pe diversele forme de autenticitate literară reflectate în textele teoretice și manifestele literare moderniste. Vom sublinia diferențele și similaritățile dintre concepțiile, fenomenele, curentele literare ce se referă la autenticitate, încercând să motivăm evoluția acestora. Subiectele la care vom atrage atenția în mod deosebit se referă la felul în care a fost definită autenticitatea pe parcursul istoriei literare, autenticitatea literară exprimată în cadrul curentelor literare ale modernismului, dar și influența concepțiilor filosofice despre autenticitate asupra literaturii moderniste.

Rezumat Comuniunea om-univers este un reper de meditație asupra valorilor existențiale, reflectând complexitatea umană: corp, suflet, spirit. Metafora, prezentă în toate domeniile, indică performanța intelectuală, fiind o caracteristică distinctă a spiritului uman. Metafora terminologică, un concept relativ nou, transferă sensul de la un domeniu concret la unul abstract, bazându-se pe analogie (asociere) și diferențe conceptuale. Cercetătorii identifică funcțiile cognitive și structurale ale metaforei conceptuale. În sistemul limbii, metaforele își impun propriile modele conceptuale, oferind termenilor capacitate funcțională. Metaforizarea este un fenomen cognitiv universal. Articolul propune abordarea metaforei terminologice din perspective ontologică, gnoseologică și deontologică, elucidând fenomenul de metaforizare specializată, având drept reper termeni-împrumuturi din limbile moderne, de formare savantă, greacă și latină. Cuvinte-cheie: metaforă terminologică, metaforizare, demetaforizare, ontologie, gnoseologie, deontologie.

Rezumat Articolul studiază modul în care este reprezentat artistic spațiul natal în romanele Montana (2022) și Adâncuri incolore (2023) de Alexandru Popescu. Pornind de la constatarea că, în aceste două lucrări, spațiul natal (zona transnistreană (Bender) și satul basarabean Molda) este ilustrat în opoziție cu imaginile idilice pe care le propune proza basarabeană a altor perioade (I. Druță, Vl. Beșleagă ș.a.), reprezentând o distopie, un spațiu al mutilării identitare, al crizelor și degradării umane, materialul va scoate în evidență atât particularitățile distinctive ale discursului epic, cât și modalitățile de reliefare a destinului uman într-un cronotop malefic. Cuvinte-cheie: roman, spațiu natal, criză identitară, reprezentări artistice, cronotop

Rezumat Cercetarea materialului antroponimic este relevantă întrucât ne ajută să înțelegem cum au evoluat numele de familie, în funcție de factorii sociali, istorici, economici, politici, religioși, lingvistici etc.Pornind de la constatarea unor interferențe existente între terminologia meseriilor și antroponimie, ne propunem să aducem în discuție o serie de nume de familie ale căror elemente de bază sunt consemnate în dicționarele explicative ale limbii române ca nume de meserii, detaşate din domeniul prelucrării lemnului. Această categorie de nume de familie este alcătuită din foste supranume, la origine calificative referitoare la condiția profesională: albier, bărdaș, bocșer, butnar, cărbunar, crucer, dogar, dulgher, fusar,lingurar, măsar, ploscar, podar, răclar, rotar, secrier, spătar, stoler, tâmplar, tisar,teslar, tronar, văsar etc., în mare parte formații românești. Cuvinte-cheie: antroponimie, diacronie și sincronie, meserie, lemnar, calificativ, supranume, nume de familie

RezumatDin perspectivă psihanalitică, în acest articol vom cerceta expresiile rușinii în literatură, în special, ne vom referi la rușinea ontologică – o reprezentare a agresivității psiho-afective reflectată în romanul Dezrădăcinare, de Sașa Zare, cu unele interferențe explicative și ilustrative, cu Rușinea, de Annie Ernaux, Metamorfoza, de Franz Kafka, Vara în care mama a avut ochii verzi și Grădina de sticlă, de Tatiana Țîbuleac și Pe pământ suntem strălucitori o clipă, de Ocean Vuong. Protagonista romanului Dezrădăcinare, Sașa Vlas, empatizează și interiorizează traumele familiale și sociale, afectându-i stima de sine, or, narcisismul este parte esențială, organică, în formarea personalității unui copil. Perspectiva din care își privește familia reliefează relația eului cu sinele originar, perceput de ea greșit, rușinos, și accentuează „exilul”, dezrădăcinarea psihologică de matricea sa ontologică. Din acest punct ideatic, lumea internă a personajului se consolidează în jurul acestei rupturi ființiale, generând stări de incertitudini, de rușine față de sine, stări de culpabilitate, de umilință, de anxietate, de îngrijorare excesivă. Prin urmare, singurul mecanism de apărare față de teroarea rușinii este negarea autenticității și identificarea cu un idealuleului (personajul Alice).Cuvinte-cheie:roman, personaj, rușine, traumă psihologică, sine, dezrădăcinare.