După cum ştim, există unele adjective care, prin natura lor, au o valoare absolută şi nu au grade de comparaţie, de exemplu, extrem, imens, colosal, uriaş, formidabil etc. Este o caracteristică învăţată la şcoală, dar ignorată de mulţi vorbitori. Ei tratează aceste cuvinte ca pe un adjectiv/adverb obişnuit, la gradul pozitiv, adăugându-i, în mod greşit, adverbe, prepoziţii etc. cu care „construiesc” diferite forme de comparativ sau superlativ, de exemplu, cel mai exclusiv ceai, cel mai extrem punct cardinal, cea mai intensă culoare. Alte adjective, de largă circulaţie, fiind împrumuturi latino-romanice ce reprezintă la origine vechi comparative sau superlative, nu mai pot primi categoria comparaţiei, tocmai datorită conţinutului lor lexical, ele devenind, prin frecvenţa lor, expresii pleonastice. Deci sunt inadmisibile construcţiile cel mai grandios show din Republica Moldova, cele mai celebre staruri, cea mai majoritară fracţie, cea mai prestigioasă lucrare, cele mai grandioase planuri, cele mai  remarcabile realizări etc.

Recent, într-o emisiune TV, s-a menţionat că denumirile de ocupaţii, funcţiile de genul masculin din Clasificatorul de profesii vor fi „feminizate” după modelul limbii franceze, deoarece limbile română şi franceză sunt limbi romanice, au la bază limba latină. E o idee salutară. Numai că aceste substantive nu mai trebuie „feminizate”. E de ajuns să parcurgi registrul unui dicţionar explicativ şi veţi vedea că ele sunt „feminizate” demult, după regulile de derivare ale limbii române: operator – operatoare, macaragiu – macaragiţă etc. Întrebarea noastră e: cum vor fi „feminizate” substantivele epicene care au forma unui gen, dar semnificaţia ambelor genuri naturale? Vom rosti ministră, ofiţeră, căpitană? Cuvântul ministră e format după modelul rusesc генеральша,  министерша etc., evident, cu sens peiorativ, depreciativ. Această nuanţă s-a păstrat şi în limba română. Comparaţi: doamna ministru Maia Sandu şi ministra V.D.

De această dată, discutăm despre unele structuri intrate temeinic în uzul curent, dar care sunt eronate din punct de vedere gramatical. Este vorba despre structuri de tipul trebuie de rezolvat sau trebuie de schimbat, trebuie de propus ș.a. 

E necesar să știm că verbul a trebui nu intră niciodată în relație cu un verb la supin (cu prepoziția de), dar poate fi urmat de un participiu care nu are prepoziția de, în acest caz având sensul unei forme pasive: astfel, e corect trebuie rezolvat, greșit: trebuie de rezolvat; trebuie schimbat, greșit: trebuie de schimbat; trebuie propus, greșit: trebuie de propus etc.

De asemenea, verbul a trebui este obligatoriu urmat de conjuncţia să: trebuie să citesc, trebuie să vină, trebuie să fie audiat, trebuie să fie rezolvat etc.

Verbele neregulate sunt acelea care, la conjugare, își modifică total sau parțial rădăcina. De exemplu, la verbul regulat a lucra (eu lucrez, tu lucrezi, el/ea lucrează; noi lucrăm, voi lucrați, ei/ele lucrează) rădăcina lucr rămâne neschimbată; la verbul neregulat a fi (eu sunt, tu ești, el/ea este etc.), rădăcina este schimbată complet. La verbul a sta, rădăcina este parțial schimbată: eu stau, tu stai, el/ea stă, noi stăm, voi stați, ei/ele stau.

Există mai multe verbe neregulate care dau bătăi de cap vorbitorilor, mai ales, la modul indicativ, persoana a II-a și a III-a sau la conjunctiv, persoana a II-a și a III-a. De exemplu, verbul a lua: eu iau, tu iei (greșit: iai, cum apare în exprimarea multora), el ia – indicativ; să iau, să iei (greșit: să iai), el să ia – conjunctiv. Tot la modul conjunctiv adesea se spune eronat: să steie în loc de să stea; să beie, în loc de să bea, să vreie, în loc de să vrea,să spuieîn loc de să spună etc.