Frecvent, în textele medicale sunt atestate acorduri adjectivale incorecte.

Adjectivele-împrumuturi din limba franceză, cu terminația -tor, solicită înscrierea în grupul de adjective cu trei terminații.

Greşit: Artrita este o boală inflamatorie a articulaţiilor.

Corect: Artrita este o boală inflamatoare a articulaţiilor; dat fiind modelul limbii de împrumut – franceza şi nu modelul latin.

Explicație: Adjectivul inflamatór, -oáre (-óri, -oáre) („care se caracterizează printr-o inflamație; care poate provoca o inflamație”) este acordat cu substantivul în mod eronat, având drept model adjectivele de origine latină: operatorius, -a, -um.

O încălcare a normelor limbii literare constă în modul de exprimare a superlativului absolut de superioritate al adjectivului/adverbului. În mod normal, acest superlativ se formează de la gradul pozitiv al adjectivului/adverbului + adv. foarte (în limba literară) sau adverbele tare, mult, prea (în limba populară). În vorbire s-a recurs şi la un alt determinativ pentru formarea superlativului absolut, şi anume, foarte + super. Adverbul super împreună cu foarte formează un pleonasm atunci când apar juxtapuse într-o sintagmă cu valoare de  superlativ – foarte super (trăsături individuale foarte super). Îmbinarea  dată cu sensul de  „superior, excelent,  extra” a devenit în ultimul timp un clişeu insuportabil prin frecvenţă, prin mimetismul cu care, la tot pasul, indiferent de context, e rostit de oameni cu diferite nivele de instruire. Să ne fi sărăcit oare imaginaţia, încât să fim nevoiţi a apela la asemenea sintagme? Dintr-un interviu: Cum a fost în vacanță? Foarte super. Cum a fost apa mării? Foarte super. Condiţiile la hotel?  Foarte super. Intervievatul nu avea alte cuvinte pentru a-şi exprima supersatisfacţia.

După cum ştim, există unele adjective care, prin natura lor, au o valoare absolută şi nu au grade de comparaţie, de exemplu, extrem, imens, colosal, uriaş, formidabil etc. Este o caracteristică învăţată la şcoală, dar ignorată de mulţi vorbitori. Ei tratează aceste cuvinte ca pe un adjectiv/adverb obişnuit, la gradul pozitiv, adăugându-i, în mod greşit, adverbe, prepoziţii etc. cu care „construiesc” diferite forme de comparativ sau superlativ, de exemplu, cel mai exclusiv ceai, cel mai extrem punct cardinal, cea mai intensă culoare. Alte adjective, de largă circulaţie, fiind împrumuturi latino-romanice ce reprezintă la origine vechi comparative sau superlative, nu mai pot primi categoria comparaţiei, tocmai datorită conţinutului lor lexical, ele devenind, prin frecvenţa lor, expresii pleonastice. Deci sunt inadmisibile construcţiile cel mai grandios show din Republica Moldova, cele mai celebre staruri, cea mai majoritară fracţie, cea mai prestigioasă lucrare, cele mai grandioase planuri, cele mai  remarcabile realizări etc.

Recent, într-o emisiune TV, s-a menţionat că denumirile de ocupaţii, funcţiile de genul masculin din Clasificatorul de profesii vor fi „feminizate” după modelul limbii franceze, deoarece limbile română şi franceză sunt limbi romanice, au la bază limba latină. E o idee salutară. Numai că aceste substantive nu mai trebuie „feminizate”. E de ajuns să parcurgi registrul unui dicţionar explicativ şi veţi vedea că ele sunt „feminizate” demult, după regulile de derivare ale limbii române: operator – operatoare, macaragiu – macaragiţă etc. Întrebarea noastră e: cum vor fi „feminizate” substantivele epicene care au forma unui gen, dar semnificaţia ambelor genuri naturale? Vom rosti ministră, ofiţeră, căpitană? Cuvântul ministră e format după modelul rusesc генеральша,  министерша etc., evident, cu sens peiorativ, depreciativ. Această nuanţă s-a păstrat şi în limba română. Comparaţi: doamna ministru Maia Sandu şi ministra V.D.