Grecescul asthma „respirație” a format termenul astm, unicul atestat şi recomandat. Totuşi, varianta astmă este frecvent folosită.
Utilizatorii fac trimitere la modelul grec, iar unele dicţionare online explică termenul-invariantă astmă, astm fiind arătat ca termen-variantă.
Greşit: Pacientul a fost diagnosticat cu astmă bronhică.
Corect: Pacientul a fost diagnosticat cu astm bronhic.
Cele mai frecvente erori vizează formarea pluralului de la termeni-împrumuturi.
Osteoblaste sau osteoblaşti
Greşit: Pe piesele histologice, se determinau elemente caracteristice matricei extracelulare – un produs al osteoblaştilor.
Corect: Pe piesele histologice, se determinau elemente caracteristice matricei extracelulare – un produs al osteoblastelor.
Explicație: Substantivul osteoblast „celulă osoasă tânără, nediferenţiată complet, din care se formează osteocitul” este de genul neutru și formează pluralul osteoblaste.
Frecvent, în textele medicale sunt atestate acorduri adjectivale incorecte.
Adjectivele-împrumuturi din limba franceză, cu terminația -tor, solicită înscrierea în grupul de adjective cu trei terminații.
Greşit: Artrita este o boală inflamatorie a articulaţiilor.
Corect: Artrita este o boală inflamatoare a articulaţiilor; dat fiind modelul limbii de împrumut – franceza şi nu modelul latin.
Explicație: Adjectivul inflamatór, -oáre (-óri, -oáre) („care se caracterizează printr-o inflamație; care poate provoca o inflamație”) este acordat cu substantivul în mod eronat, având drept model adjectivele de origine latină: operatorius, -a, -um.
O încălcare a normelor limbii literare constă în modul de exprimare a superlativului absolut de superioritate al adjectivului/adverbului. În mod normal, acest superlativ se formează de la gradul pozitiv al adjectivului/adverbului + adv. foarte (în limba literară) sau adverbele tare, mult, prea (în limba populară). În vorbire s-a recurs şi la un alt determinativ pentru formarea superlativului absolut, şi anume, foarte + super. Adverbul super împreună cu foarte formează un pleonasm atunci când apar juxtapuse într-o sintagmă cu valoare de superlativ – foarte super (trăsături individuale foarte super). Îmbinarea dată cu sensul de „superior, excelent, extra” a devenit în ultimul timp un clişeu insuportabil prin frecvenţă, prin mimetismul cu care, la tot pasul, indiferent de context, e rostit de oameni cu diferite nivele de instruire. Să ne fi sărăcit oare imaginaţia, încât să fim nevoiţi a apela la asemenea sintagme? Dintr-un interviu: Cum a fost în vacanță? Foarte super. Cum a fost apa mării? Foarte super. Condiţiile la hotel? Foarte super. Intervievatul nu avea alte cuvinte pentru a-şi exprima supersatisfacţia.