Rezumat: Cum ar trebui să fie o carte despre teatru? Dar cea despre o categorie de reprezentații teatrale în dimensiunea etnologică? Proiectul de cercetare al Institutului de Filologie Română „B. P.-Hasdeu” al MEC stimulează cercetarea contextelor socio-culturale și conexiunile europene, iar Eugeniu Coșeriu ne îndeamnă la deschideri universale – fiecare cu domeniul său de cercetare. În subtema Corpusul Național de Folclor îmi revine Teatrul popular (folcloric), iar sintagma latină Theatrum mundi = Specatacolul lumii. Lumea văzută ca un spectacol e concepția universală a teatralității. Semnul categoric al teatrului e personajul. În illo tempore omul și-a născocit un teatru incredibil, salvator, modelând personaje fictive din cea mai abundentă materie – din câte nu le cunoștea, din necunoscut, din neștiință. Pentru fenomene pe care nu și le putea explica, omul începuturilor modela... spirite, făpturi supranaturale, duhuri, spiriduși, divinități. Nebuloasa de personaje imaginate se împărțeau în două categorii mari – benefice și malefice. Ca să înțelegem diversitatea măștilor și a vestimentației personajelor din timpurile moderne, e imperios necesar să acceptăm o schelărie de dihotomii arhetipale, rezultate din această modelare de începuturi: viața – moartea, binele – răul, frumosul – urâtul, Dumnezeu – Satana, iubirea – ura, bogăția – sărăcia, Hristos – Irod, înțeleptul – prostul... Toate personajele – nu doar din teatrul de orice fel – sunt derivate din aceste dihotomii arhetipale, iar motivele axiale declanșatoare, în care se manifestă tensionat, sunt: dragostea, fertilitatea, fecunditatea, boala, vindecarea, moartea, învierea. Și teatrul popular românesc e din același spectacol al lumii, iar scena eternă e în pragul casei cu fată mare, bună de măritat. Ne luăm după alaiul unei nunți românești, ca să ajungem în centrul scenei Spectacolului lumii, alias theatrum mundi. Mai importantă deducție – tot aici e motorul care pune în mișcare personajele și scena: iubirea care mișcă cer și... scenă.

Cuvinte-cheie: personaj, teatrul salvator, theatrum mundi, rânduială, joc popular, complex, practici inițiatice, scenă deschisă.

Rezumat: În articolul de faţă ne-am propus să analizăm balada Amărâta turturică în corelaţie cu simbolismul acestei păsări în mediile folclorice, fiind prezentată în diferite situaţii şi ipostaze existenţiale, în analogie cu alegoria destinului omenesc. Imaginea-simbol „amărâta turturică” este predispusă spre remedierea diferitelor stări şi sentimente contradictorii, înfăţişează drama unui destin existenţial, marcat de căderi şi prăbuşiri interioare. Balada despre turturica văduvită se înrudeşte cu o serie de motive şi redă „o sinteză de simboluri”, având tangenţă cu semnificaţia arhetipală a unor toposuri de păsări din folclorul nostru ritualic, pentru a prefigura culminaţia unor grave trăiri existenţiale. În calitate de metafore ale predestinării, şi vânătorul, şi turturica exprimă nişte entităţi tragice ale vieţii omeneşti, profilează semnificaţia unui destin polarizat, marcat de contradicţii interioare, aprofundează ideea de solitudine nostalgică în faţa trecerii ireversibile.

Cuvinte-cheie: sinteză de simboluri, situaţie existenţială de limită, finalitate tragică, arhetipuri culturale, tărâmuri ontologice, caracterologie folclorică, zoologie mitică, conglomerat baladic, ciclul metamorfozelor.

Rezumat: Numele de familie care derivă de la nume de ocupații constituie o categorie reprezentativă în domeniul antroponimiei. Numărul lor este apreciabil atât ca pondere cantitativă, cât şi ca diversitate. Termenii care denumesc ocupațiile s-au impus ca supranume, fiind, adesea, transmis urmașilor ca nume de familie neoficial. Aceste nume își au originea de la numele comune ale vocabularului românesc, utilizând anumite tipare derivative. Devenind nume de familie oficiale, aceste antroponime s-au transmis de la o generație la alta până în zilele noastre.

Cuvinte-cheie: antroponim, nume de familie, ocupație, supranume, derivare, tip derivativ.

Rezumat: Creșterea vitelor și, mai ales, a oilor a fost una dintre principalele ocupații tradiționale românești. Unii dintre termenii utilizați în acest domeniu au devenit ulterior porecle și nume de familie. Baza românească de date antroponimice include aceste nume de familie (prezente în Anexă), cu menționarea frecvenței numelor pe regiuni și județe.

Cuvinte-cheie: terminologie păstorească, poreclă, nume de familie.