Rezumat Obiectivul de bază al acestui articol este stabilirea și descrierea variantelor discursive ale enunțului reprezentând paradigma lui comunicativă. Constituite ca rezultat al adecvării enunțului la contextul comunicativ, variantele discursive presupun, în plan lingvistic, varierea structurii informaţionale a enunţului în raport cu structura lui semantico-sintactică. Descrise în termeni de informație veche/nouă, variantele discursive se datorează operațiilor enunţiative implicate de actualizarea discursivă a structurilor fundamentale ale enunţurilor, care sunt tematizarea și rematizarea anumitor elemente componente ale enunțului. Modelul care prezintă enunțul ca ansamblu de variante discursive combină criterii semantice, sintactice și pragmatice sau discursive. Astfel, în procesul analizei acestor variante a fost luat în considerare rolul factorilor determinanți în organizarea informațională a enunțului, aceste aspecte fiind corelate cu mărcile structurii informaționale a enunţului. Cuvinte-cheie: structură informațională a enunțului, structură referențial-semantică a enunțului, actualizare informaţională a enunțului, variantă discursivă a enunțului, paradigmă comunicativă a enunțului.

Rezumat Acad. Mihai Cimpoi se referă, în prezentul articol, la studiile, interviurile și luările de atitudine, adunate în volumul Itinerar sociolingvistic (Chișinău, 2007), în care Silviu Berejan menționează contribuția scriitorilor clasici și contemporani la dezvoltarea limbii literare române. Făcând distincție între limba vorbită și limba literară, în spiritul opiniilor expuse în lingvistică de la Ferdinand de Saussure până astăzi, acad. Berejan a evidențiat mereu unitatea limbii române în întreg spațiul locuit de vorbitorii acesteia, inclusiv în Basarabia și în actuala Republică Moldova, unde s-a promovat, din considerente politice, neadevărul științific. Prin numeroase argumente documentare, prin referințe frecvente la cronicari, marii clasici și autori contemporani, printre care și cei basarabeni (Negruzzi, Stamati, Hasdeu, Stere, Mateevici, care au respectat normele literare comune), Silviu Berejan a demonstrat că denumirea corectă a limbii, chiar vorbită cu anumite particularități: dialectale, este româna. În mai multe dintre studiile sale a supus analizei situația lingvistică din RSS Moldovenească și actuala Republică Moldova. A pledat pentru recunoașterea și cultivarea a ceea ce Eugeniu Coșeriu, „regele lingvisticii”, a denumit limba literară exemplară. Cuvinte-cheie: sociolingvistică, limbă (vorbită și literară), glotonim, adevăr (științific), grai, monolingvism, bilingvism, identitate (etnică).

Rezumat Articolul are ca scop analiza particularităților morfologice ale părților de vorbire neflexibile (adverbul, prepoziția, conjuncția și interjecția) atestate în textul romanului popular Sandipa (ms. rom. 824, datat în 1798 și păstrat la Biblioteca de Stat Rusă, Moscova). Formele claselor de cuvinte sunt examinate sub raportul prezenței acestora în cele mai vechi scrieri de limba română aparținând mai ales secolului al XVI-lea, dar și secolelor următoare, inclusiv jumătății a doua a secolului al XVIII-lea, perioada în care a fost elaborat textul anunțat în titlu, făcându-se referire, după caz, și la situația din limba literară actuală. Cuvinte-cheie: adverb, conjuncție, interjecție, ocurență, prepoziție, sens arhaic, variantă.

Rezumat Articolul tratează problema dificultății delimitării distincției dintre semnificația tranzitiv vs intranzitiv la verbele monosemantice. Aceasta pentru că, de regulă, la un verb monosemantic, mențiunea tr./ intr. este pusă în fața definiției sensului său unic, care înglobează două structuri sintagmatice (cea tranzitivă și cea intranzitivă) ca în cazul verbului „a adormi”. Trebuie însă delimitate două sensuri, deoarece, schimbându-și tranzitivitatea, verbul dat se clasifică în două clase: clasa verbelor de devenire, cu sensul intranzitiv „Ionel adoarme”, și clasa verbelor de acțiune, cu sensul tranzitiv „Mama îl adoarme pe Ionel”. Argumentul decisiv ar fi că alegerea între un model sintagmatic tranzitiv și unul intranzitiv se face pe baza fenomenului derivării actanțiale a verbului. În acest caz, este necesară detalierea modelului sintagmatic, astfel încât verbul să aibă două sensuri, unul intranzitiv și altul tranzitiv. Cuvine-cheie: verb, semantică, model sintagmatic, tranzitiv, intranzitiv, derivare actanțială, rol tematic.