Rezumat: În articolul de faţă ne-am propus să analizăm balada Amărâta turturică în corelaţie cu simbolismul acestei păsări în mediile folclorice, fiind prezentată în diferite situaţii şi ipostaze existenţiale, în analogie cu alegoria destinului omenesc. Imaginea-simbol „amărâta turturică” este predispusă spre remedierea diferitelor stări şi sentimente contradictorii, înfăţişează drama unui destin existenţial, marcat de căderi şi prăbuşiri interioare. Balada despre turturica văduvită se înrudeşte cu o serie de motive şi redă „o sinteză de simboluri”, având tangenţă cu semnificaţia arhetipală a unor toposuri de păsări din folclorul nostru ritualic, pentru a prefigura culminaţia unor grave trăiri existenţiale. În calitate de metafore ale predestinării, şi vânătorul, şi turturica exprimă nişte entităţi tragice ale vieţii omeneşti, profilează semnificaţia unui destin polarizat, marcat de contradicţii interioare, aprofundează ideea de solitudine nostalgică în faţa trecerii ireversibile.

Cuvinte-cheie: sinteză de simboluri, situaţie existenţială de limită, finalitate tragică, arhetipuri culturale, tărâmuri ontologice, caracterologie folclorică, zoologie mitică, conglomerat baladic, ciclul metamorfozelor.

Rezumat: Numele de familie care derivă de la nume de ocupații constituie o categorie reprezentativă în domeniul antroponimiei. Numărul lor este apreciabil atât ca pondere cantitativă, cât şi ca diversitate. Termenii care denumesc ocupațiile s-au impus ca supranume, fiind, adesea, transmis urmașilor ca nume de familie neoficial. Aceste nume își au originea de la numele comune ale vocabularului românesc, utilizând anumite tipare derivative. Devenind nume de familie oficiale, aceste antroponime s-au transmis de la o generație la alta până în zilele noastre.

Cuvinte-cheie: antroponim, nume de familie, ocupație, supranume, derivare, tip derivativ.

Rezumat: Creșterea vitelor și, mai ales, a oilor a fost una dintre principalele ocupații tradiționale românești. Unii dintre termenii utilizați în acest domeniu au devenit ulterior porecle și nume de familie. Baza românească de date antroponimice include aceste nume de familie (prezente în Anexă), cu menționarea frecvenței numelor pe regiuni și județe.

Cuvinte-cheie: terminologie păstorească, poreclă, nume de familie.

Rezumat: În articolul de față ne propunem, pentru prima dată în lingvistica românească, să explicăm direcțiile de bază în studierea unei noi discipline lingvistice, motivologia și utilizarea unor termeni proprii motivologiei, unii din ei fiind traduși sau actualizați de autoare, pentru a fi puși în circuitul lingvistic românesc. Relațiile motivaționale ale cuvintelor și ale unităților polilexicale stabile alcătuiesc o universalie lingvistică, ele acoperă aproape toate unitățile lexicale și polilexicale din limbă, lăsând în afara „influenței” lor un procent neînsemnat al unităților de limbă „singulare”. Începutul formării motivologiei ca știință se referă la anii ’70 ai secolului al XX-lea. În studiul de față se trasează domeniile de cercetare cu privire la motivația lexicală și cea structurală, forma internă a unității glotice, tipurile de motivație a unităților lexicale și polilexicale, relațiile motivaţionale ca tip de relații sistemice în lexic, motivația în text și metatext, paradigma motivațională, motivația cuvintelor și a unităților polilexicale stabile ca fenomen lexical etc.

Cuvinte-cheie: motivologie, motivație lexicală și structurală, formă internă a cuvântului, relație motivaţională, paradigmă motivațională, formă motivațională, sens motivațional.