Rezumat: Proverbele, fiind un element al etnoculturii, reflectă mentalitatea, valorile de bază ale oamenilor și ideea lor despre lumea înconjurătoare. În acest articol se explică necesitatea studierii proverbelor legate de conceptul „bani” și se constată că banii sunt o parte inalienabilă a societății contemporane, în consecință reprezentând materialul pentru o cercetare de natură psihologică, socioculturală și lingvistică. În articol se face o analiză semantică comparativă a proverbelor în limbile engleză, română și rusă. Materialul pentru cercetarea dată a constat din 150 de proverbe în lingvoculturile corespunzătoare. Proverbele sunt clasificate pe baza analizei semantice, identificându-se asemănările și diferențele dintre proverbele engleze, române și ruse.

Cuvinte-cheie: paremiologie, proverb, bani, analiză semantică, unitate lexicală, lingvocultură, lingvoculturologie.

Rezumat: Imnografia ortodoxă cuprinde un ansamblu bogat de structuri poetico-muzicale. Printre acestea, se evidențiază acatistul atât ca dimensiune, cât și ca particularități estetice sau ca frecvență de utilizare în practica de rugăciune. Din punctul de vedere al interesului lingvistic, observăm abundența substantivelor deverbale în structura acatistelor, prezente la toate nivelurile de structurare a textului. Polifuncționalitatea deverbalelor în interiorul acestui text vizează inclusiv dimensiunea estetică a imnului. În articolul curent vom evidenția structurile metaforice dominante, formate în baza substantivelor deverbale, prin care sunt reliefate concepte fundamentale ale creștinismului.

Cuvinte-cheie: imnografie, acatist, substantive deverbale, infinitivul lung, metafora conceptuală, metafora nominală.

Rezumat: Articolul informează și oferă o analiză asupra nivelul calitativ și cantitativ al datelor cu referire la folclorul obiceiurilor calendaristice (primăvară, vară, toamnă), ce au fost digitizate în cadrul proiectului Saving the Folkloric Archival Material Preserved in Chișinau, Republic of Moldova (EAP1045). Transgresate de la formatul clasic de arhivare la cel digitalizat, manuscrisele și benzile de magnetofon, culese între anii 1956 şi 1992, ne oferă valoroase informații cu referire la folclorul sărbătorilor celebrate în perioada caldă a anului, de asemenea a obiceiurilor, practicilor ceremoniale și rituale, sociale, credințelor și reprezentărilor mitice asociate acestora. Evaluând consistența documentării acestor expresii folclorice și etnografice în materialele arhivistice, am observat inegalități și priorități în înregistrarea lor, atenția folcloriștilor fiind vizibil difuzată spre alte specii folclorice.

Cuvinte-cheie: arhivă digitală, manuscrise, benzi de magnetofon, folclor, sărbători, obiceiuri.

Rezumat: Cum ar trebui să fie o carte despre teatru? Dar cea despre o categorie de reprezentații teatrale în dimensiunea etnologică? Proiectul de cercetare al Institutului de Filologie Română „B. P.-Hasdeu” al MEC stimulează cercetarea contextelor socio-culturale și conexiunile europene, iar Eugeniu Coșeriu ne îndeamnă la deschideri universale – fiecare cu domeniul său de cercetare. În subtema Corpusul Național de Folclor îmi revine Teatrul popular (folcloric), iar sintagma latină Theatrum mundi = Specatacolul lumii. Lumea văzută ca un spectacol e concepția universală a teatralității. Semnul categoric al teatrului e personajul. În illo tempore omul și-a născocit un teatru incredibil, salvator, modelând personaje fictive din cea mai abundentă materie – din câte nu le cunoștea, din necunoscut, din neștiință. Pentru fenomene pe care nu și le putea explica, omul începuturilor modela... spirite, făpturi supranaturale, duhuri, spiriduși, divinități. Nebuloasa de personaje imaginate se împărțeau în două categorii mari – benefice și malefice. Ca să înțelegem diversitatea măștilor și a vestimentației personajelor din timpurile moderne, e imperios necesar să acceptăm o schelărie de dihotomii arhetipale, rezultate din această modelare de începuturi: viața – moartea, binele – răul, frumosul – urâtul, Dumnezeu – Satana, iubirea – ura, bogăția – sărăcia, Hristos – Irod, înțeleptul – prostul... Toate personajele – nu doar din teatrul de orice fel – sunt derivate din aceste dihotomii arhetipale, iar motivele axiale declanșatoare, în care se manifestă tensionat, sunt: dragostea, fertilitatea, fecunditatea, boala, vindecarea, moartea, învierea. Și teatrul popular românesc e din același spectacol al lumii, iar scena eternă e în pragul casei cu fată mare, bună de măritat. Ne luăm după alaiul unei nunți românești, ca să ajungem în centrul scenei Spectacolului lumii, alias theatrum mundi. Mai importantă deducție – tot aici e motorul care pune în mișcare personajele și scena: iubirea care mișcă cer și... scenă.

Cuvinte-cheie: personaj, teatrul salvator, theatrum mundi, rânduială, joc popular, complex, practici inițiatice, scenă deschisă.