Rezumat Articolul de față abordează procesul de receptare a operelor poetice ale lui Grigore Vieru care se produce în arealul cultural-literar al Ucrainei. Se constată că, începând cu 1969, fenomenul se desfășoară, în linii mari, pe două căi. Prima cale – editarea unui anumit număr de creații în formă de plachete pentru preșcolari și școlari și de volume pentru adulți; a doua – includerea unor opere vierene, de regulă, în formă de cicluri, în culegeri care conțin scrieri selectate din literatura română, uneori și din alte literaturi.Luând în discuție conținutul plachetelor și al volumelor, autorul conchide că editurile ucrainene au efectuat o selecție reușită a operelor de tradus și că personalitatea poetului este prezentată după merit, adică, în tonalități înalte, fie în adnotări, prefețe, postfețe sau schițe de portret. O contribuție considerabilă în promovarea tezaurului poetic vierean au adus și culegerile colective, care au inserat în paginile lor unele opere, conferindu-le astfel priză la diverse categorii de cititori. Cuvinte-cheie: opere poetice, traducere, receptare, interpretare critică, circuit valoric.

RezumatDin perspectivă psihanalitică, în acest articol vom cerceta expresiile rușinii în literatură, în special, ne vom referi la rușinea ontologică – o reprezentare a agresivității psiho-afective reflectată în romanul Dezrădăcinare, de Sașa Zare, cu unele interferențe explicative și ilustrative, cu Rușinea, de Annie Ernaux, Metamorfoza, de Franz Kafka, Vara în care mama a avut ochii verzi și Grădina de sticlă, de Tatiana Țîbuleac și Pe pământ suntem strălucitori o clipă, de Ocean Vuong. Protagonista romanului Dezrădăcinare, Sașa Vlas, empatizează și interiorizează traumele familiale și sociale, afectându-i stima de sine, or, narcisismul este parte esențială, organică, în formarea personalității unui copil. Perspectiva din care își privește familia reliefează relația eului cu sinele originar, perceput de ea greșit, rușinos, și accentuează „exilul”, dezrădăcinarea psihologică de matricea sa ontologică. Din acest punct ideatic, lumea internă a personajului se consolidează în jurul acestei rupturi ființiale, generând stări de incertitudini, de rușine față de sine, stări de culpabilitate, de umilință, de anxietate, de îngrijorare excesivă. Prin urmare, singurul mecanism de apărare față de teroarea rușinii este negarea autenticității și identificarea cu un idealuleului (personajul Alice).Cuvinte-cheie:roman, personaj, rușine, traumă psihologică, sine, dezrădăcinare.

RezumatArticolul are ca obiect de cercetare două dintre jurnalele intime ale scriitorului basarabean Leo Butnaru – Student pe timpul rinocerilor, apărut în 2000, și Perimetrul cuștii, editat în 2005, ambele considerate jurnale ale formării de sine și jurnale de lectură. Pornind de la premisa că lectura de plăcere este o experiență edificatoare de sine, dar și de autocunoaștere, am insistat asupra unor momente-cheie prin care diaristul reușește să asigure dimensiunea livrescă a jurnalelor, convertind faptele zilnice într-o aventură a formării intelectuale. Atenția noastră s-a centrat asupra personajului diaristic, tânărul student la ziaristică Leo Butnaru, acest homo legens pentru care cititul devine un modus vivendi, un act esențial pentru modelarea sinelui, facilitând inițierea eului în literatura lumii și conectarea la spațiul estetic european. Cuvinte-cheie:jurnal intim, lectură, aventură, formare intelectuală, livresc, modelare de sine, homo legens.

Rezumat Articolul de față abordează aspecte ce țin de caracterul arbitrar vs non-arbitrar al semnelor lingvistice (monolexicale și polilexicale), tipurile și cazurile de motivare lingvistică și criteriile de denominație lexicală. Din perspectiva motivațională sunt analizate mai multe aspecte referitoare la unitățile polilexicale stabile: geneza, existența și utilizarea semnelor lingvistice, a căror semnificație este exprimată prin unitate polilexicală stabilă (UPS), două tipuri de motivație semantică (motivația metaforică și motivația bazată pe simboluri) și intertextualitatea ca tip specific de motivație. Fiecare expresie figurativă a cunoscut o evoluție proprie în decursul istoriei sale. În această ordine de idei, sarcinile cercetării lingvistice constau nu doar în a identifica legăturile motivaționale productive care afectează funcționarea expresiilor figurative în discursul propriu-zis, ci și în a descrie adevărata etimologie. Cuvinte-cheie: motivație lingvistică, formă internă, semn lingvistic, semnificat, semnificant, tipuri de motivație, unitate polilexicală stabilă.