Rezumat. În volumele sale de Fragmente, Eugen Simion reia și nuanțează reflecțiile sale asupra literaturii, culturii și civilizației românești. Fragmente VI dezbat probleme, precum autonomia esteticului, avantajele și pericolele revizuirilor, miturile literaturii române, morala publică și privată a scriitorului, limitele compromisului, rezistența prin cultură etc. Pledoaria pentru clasici, apărarea marilor scriitori de injurii și nedreptățile zilei, lupta pentru valorile naționale se înscriu într-un program constant de asumare a tot ce este esențial și durabil în literatura și cultura română. Aceste reflecţii şi pledoarii reprezintă dovada faptului că, în creația lui Eugen Simion, încrederea nestrămutată în literatura română, dublată de încrederea în vocația criticului de a lucra în numele adevărului estetic au rămas intacte de-a lungul timpului.
Cuvinte-cheie: revizuire, rezistenţă, recitire, criteriu estetic, redefinire valorică
- Luni, 21 Iunie 2021
- Scris de Nina Corcinschi
- Accesări: 3566