Rezumat În acest articol se analizează opozițiile expresive din culegerea de povestiri Ciudățenii amoroase din Bucureștiul fanariot de Doina Ruști. Fenomenele expresive din vorbire sau dintr-o operă literară se caracterizează prin diversitate. În exprimarea uzuală și în beletristică se constată un nucleu al comunicării (ce se comunică) și o zonă expresivă (cum se comunică). Frecvent, faptele de stil sunt generate de contrastul dintre elementele nucleului și cele ale zonei expresive Evidențierea stilistică a unor secvențe de text are loc prin diverse opoziții expresive, în cadrul unui context. În analiza unui text sub acest aspect, se vor lua în considerare procedeele stilistice ca structuri bipolare formate din context (element previzibil) și contrast (element imprevizibil), precum și mărcile stilistice (implicite și explicite). Modalitatea cea mai răspândită este introducerea în text a unui cuvânt diferit de codul întrebuințat de scriitor (împrumut, arhaism, neologism, regionalism). Cuvinte-cheie: stilistică, contraststilistic, contextstilistic, marcă stilistică, expresivitate, opoziții expresive, registru.

Rezumat În articolul de faţă ne-am propus să prezentăm rezultate ale cercetării stratului de cuvinte autohtone din limba română, şi anume litera C (căciulă – ciucă). Este vorba despre cercetarea din perspectiva geografiei lingvistice a cuvintelor de substrat căciulă, călbează/gălbează, căpuşă, cătun, ceafă, cioară, cioc, ciucă în limba română vorbită la est de Prut, potrivit datelor furnizate de atlasele lingvistice (ALM, ALRR. Bas., ADCC/ОКДА), de textele dialectale, de Arhiva dialectologică/Dicţionarul dialectal ş.a. elaborate de cercetătorii de la Chişinău. Identificarea cuvintelor autohtone din aria de limbă română din estul Prutului cu cele din vocabularul graiurilor dacoromâne din dreapta Prutului, dar şi cu cele din dialectele sudice – aromân, meglenoromân şi istroromân – ne permit să constatăm unele asemănări privind caracterul acestora de păstrătoare de elemente vechi în domeniul lexicului.

Rezumat Articolul de față reprezintă o analiză exegetică a romanului lui Bogdan Crețu, Mai puțin decât dragostea, evidențiind în mod deosebit principalii marcheri ai condiției individului în societatea totalitară și post-totalitară. Pe lângă aceasta sunt evidențiate probleme de factură psihologică sau existențială care au marcat destinul personajelor și felul în care acțiunile lor se înscriu în anumite paradigme comportamentale din care putem examina unele segmente ale istoriei noastre de dată recentă, reprezentate artistic într-o manieră remarcabilă. Am putut constata atât dilemele sociale, cât și traumele moștenite din perioada totalitară, dar și principalii factori ce-au declanșat anumite tendințe de ordin utopic. Astfel că dreptul la autodeterminare este un dat fundamental, iar această virtute conturează axul identitar și moral al personajelor lui Bogdan Crețu. Prin această analiză aplicată asupra romanului Mai puțin decât dragostea am evidențiat atât valoarea sa literar-artistică, cât și modul în care poate fi receptat, propunând, totodată, câteva chei de lectură.

Rezumat Articolul de faţă tratează unele aspecte ce ţin de limbile relicte din spaţiul cultural şi lingvistic paleobalcanic, punându-se în evidenţă unele trăsături definitorii ale arealului studiat. Se relevă aspecte despre locul ocupat de tracă şi limbile paleobalcanice în urma dezmembrării domeniului lingvistic indo-european. O atenţie aparte se acordă idiomului trac şi locului pe care îl ocupă acesta printre limbile relicte din arealul paleobalcanic. În articol se subliniază caracterul indo-european şi paleobalcanic al idiomului trac, al ramurii sale nordice, traco-daca, şi participarea acesteia, alături de latină, la formarea românei comune/a limbii române. În bună parte, articolul prezintă o sinteză realizată pe baza unor lucrări importante în domeniul vizat. Cuvinte-cheie: limbi relicte, limba tracă, spaţiu cultural, areal lingvistic paleobalcanic, substrat prelatin.

Rezumat Limba română s-a îmbogăţit în permanenţă cu prefixoide de origine greacă şi latină, pătrunse odată cu diverşi formanţi internaţionali. Formarea cuvintelor cu ajutorul prefixelor şi al prefixoidelor este un fenomen caracteristic vocabularului neologic românesc contemporan. Fiind mai numeroase decât prefixele propriu-zise, prefixoidele servesc, de regulă, la crearea unui număr impunător de termeni tehnici, graţie invenţiilor şi descoperirilor de tot felul. Tendinţa vorbitorilor de a-şi renova mijloacele de expresie, de a găsi cât mai multe forme afective a servit drept imbold pentru răspândirea cuvintelor formate cu prefixoide. Astfel, prefixoidele de origine greacă și latină reprezintă o sursă bogată de formare a cuvintelor româneşti, mai ales, a celor proprii fondului terminologic. Cuvinte-cheie: afixoid, prefixoid, sufixoid, derivare, compunere, element de compunere, compuse românești.

RezumatArticolul are ca obiect de cercetare două dintre jurnalele intime ale scriitorului basarabean Leo Butnaru – Student pe timpul rinocerilor, apărut în 2000, și Perimetrul cuștii, editat în 2005, ambele considerate jurnale ale formării de sine și jurnale de lectură. Pornind de la premisa că lectura de plăcere este o experiență edificatoare de sine, dar și de autocunoaștere, am insistat asupra unor momente-cheie prin care diaristul reușește să asigure dimensiunea livrescă a jurnalelor, convertind faptele zilnice într-o aventură a formării intelectuale. Atenția noastră s-a centrat asupra personajului diaristic, tânărul student la ziaristică Leo Butnaru, acest homo legens pentru care cititul devine un modus vivendi, un act esențial pentru modelarea sinelui, facilitând inițierea eului în literatura lumii și conectarea la spațiul estetic european. Cuvinte-cheie:jurnal intim, lectură, aventură, formare intelectuală, livresc, modelare de sine, homo legens.

Rezumat Pregătirea unei noi ediții a lucrării Texte dialectale. Supliment la Atlasul lingvistic moldovenesc (ALM) a necesitat soluționarea unui șir de probleme, ținându-se cont atât de noile realităţi datorate schimbărilor survenite în ultimele decenii în Republica Moldova pe plan social-politic și cultural, revenirii la grafia latină şi recunoaşterii unităţii limbii vorbite pe ambele maluri ale Prutului, cât și de principiile de editare a textelor dialectale româneşti, astfel încât volumele de texte dialectale publicate la Chișinău să se integreze în seria de lucrări similare publicate în România, făcând corp comun cu acestea. În articol sunt evidențiate soluțiile identificate pentru a diminua diferențele în raport cu volumele îngrijite de dialectologii români în ceea ce privește modul de prezentare a textelor și pentru a transpune cât mai exact textele din sistemul de transcriere fonetică al Atlasului lingvistic moldovenesc, bazat pe grafia chirilică,în cel al Atlasului lingvistic român, ce reprezintă sistemul optim de transcriere a limbii române vorbite. Cuvinte-cheie: texte dialectale, reeditare, probleme, prezentare, principii, arhivă fonogramică, structură, reorganizare, transcriere fonetică, grafie chirilică, grafie latină, transpunere.

Rezumat În articolul de față se analizează itinerarul (re)cunoașterii identității personale în contextul unui colaps existențial, ontologic al protagonistului Woldemar. Amintirile lui și scrisorile bunicii Marta, puse față în față ca niște oglinzi, narează și constelează evenimentele din viața acestuia, elucidând cauza crizei și incertitudinii identitare ale adultului Woldemar. Deslușind adâncurile diriguitoare ale conștiinței, se deschid mai multe uși ale trecutului întunecat și mai multe straturi ale traumei: ale părinților, ale buneilor și ale Bucovinei anexate la URSS. În acest fel, investigația hermeneutică psihanalitică surprinde cauza fracturilor identitare ale protagonistului, contradicțiile între imago-urile materne și figura tatălui (bunelului), modalitățile artistice de recuperare a valorilor și a esenței umane, conjunctura ideologică de estompare a personalității, condiția individului într-o societate totalitară. În același timp, se investighează importanța rostirii amintirilor și a rememorărilor prin scris ca modalitate de rezistență a individului în fața sistemului totalitar. Prin logos are loc reîntemeierea ontologică a protagonistului, recuperarea conștiinței de sine, individualitatea și valoarea sa ființială.