Rezumat Articolul abordează aventura cunoașterii prin intermediul călătoriei, marcată de locuri noi, obstacole și experiențe inedite ale celor doi protagoniști ai romanului Tschick semnat de Wolfgang Herrndorf. Este relevată o constelație de teme specific adolescentine, probleme și experiențe din viața școlii. Drumul călătoriei protagoniștilor este o metaforă a devenirii lor și conturează ideea clară a bildungsromanului. Este analizat conceptul de cronotop bahtinian cu substructurile sale: cronotopul întâlnirii, cronotopul drumului, pragul, definitorii în derularea firului epic. În articol sunt surprinse similitudini între romanul Tschick, nuvela Salata, de Petru Dumitriu și Amintiri din copilărie, de Ion Creangă. Cuvinte-cheie: Bildungsroman, aventură, autocunoaștere, cronotop, culpabilizare, alteritate, introvertire.

Rezumat Cercetarea materialului antroponimic este relevantă întrucât ne ajută să înțelegem cum au evoluat numele de familie, în funcție de factorii sociali, istorici, economici, politici, religioși, lingvistici etc.Pornind de la constatarea unor interferențe existente între terminologia meseriilor și antroponimie, ne propunem să aducem în discuție o serie de nume de familie ale căror elemente de bază sunt consemnate în dicționarele explicative ale limbii române ca nume de meserii, detaşate din domeniul prelucrării lemnului. Această categorie de nume de familie este alcătuită din foste supranume, la origine calificative referitoare la condiția profesională: albier, bărdaș, bocșer, butnar, cărbunar, crucer, dogar, dulgher, fusar,lingurar, măsar, ploscar, podar, răclar, rotar, secrier, spătar, stoler, tâmplar, tisar,teslar, tronar, văsar etc., în mare parte formații românești. Cuvinte-cheie: antroponimie, diacronie și sincronie, meserie, lemnar, calificativ, supranume, nume de familie

Rezumat Inovațiile lexicale reprezintă un fenomen dinamic, amplu și universal ce reflectă progresul societății și creativitatea limbii. Întrucât inovațiile sociale sunt în relație de interdependență cu inovațiile lexicale, specialiștii trebuie să fie la curent cu explozia inevitabilă de înnoiri la nivel lingvistic. Cunoașterea inventarului de neologisme, în anumite perioade, contribuie la o mai bună înțelegere a sistemului lexical al unei limbi date și a evoluției acesteia. În articolul de față înregistrăm o serie de englezisme intrate de curând în limbajul mass-mediei actuale, ce oglindește stadiul curent al dinamicii limbii române. Le asigurăm un tratament lexicografic primar adecvat, adică fixare, stabilire a unui mod corect de ortografiere și de pronunțare, încadrare în anumite clase lexico-gramaticale și semantice, definire, integrare în contexte adecvate sensului, pentru a facilita decodarea conținutului.

Rezumat Articolul investighează reprezentările artistice ale omului creator, raportat la divinitate ca creator absolut, în textele poetice ale unor autori basarabeni contemporani, exponenți ai diverselor generații de creație (Emilian Galaicu-Păun, Nicolae Popa, Vasile Romanciuc, Silvia Goteanschii, Ana Donțu). Este urmărit felul în care, de la o generație la alta, ideea creației și viziunile asupra omului ca individualitate creatoare se schimbă odată cu transformările care au loc în societate, marcând relația umană cu Marele Creator. Textele din categoria ars poetica remitizează procesul individuației, al devenirii artistice, rostul artistului (poetului) în lume și cel al poeziei, diversitatea relațiilor creatorului cu receptorul, iar poezia de după 2000 ilustrează creația umană interpusă între eu și tu, între om și Dumnezeu.

Rezumat Articolul de față urmărește evoluția abordărilor problemei autenticității, concentrându-se pe diversele forme de autenticitate literară reflectate în textele teoretice și manifestele literare moderniste. Vom sublinia diferențele și similaritățile dintre concepțiile, fenomenele, curentele literare ce se referă la autenticitate, încercând să motivăm evoluția acestora. Subiectele la care vom atrage atenția în mod deosebit se referă la felul în care a fost definită autenticitatea pe parcursul istoriei literare, autenticitatea literară exprimată în cadrul curentelor literare ale modernismului, dar și influența concepțiilor filosofice despre autenticitate asupra literaturii moderniste.

Rezumat Este bine cunoscut că substantivizarea reprezintă o parte componentă a unui fenomen lingvistic mai larg, numit conversiune, și constă în trecerea unui cuvânt dintr-o anumită clasă de vorbire în cea a substantivului. În ultimul timp, în actul vorbirii se observă o intensificare a procesului de substantivizare a adjectivelor. Faptul este cauzat de utilizarea frecventă, regulată a adjectivului într-o strânsă legătură sintactică cu substantivul. În consecință, are loc comprimarea, restrângerea grupului sintactic (substantiv + adjectiv), adjectivul asumându-și sensul întregii îmbinări. Totodată, din perspectivă semantică, acesta devine mai independent, îndeplinind în enunț funcția sintactică de subiect sau de complement. Procesul este atât de activ, încât necesită și o reabordare lexicografică.

Rezumat Culorile, fiind omniprezente în viața noastră cotidiană, le întâlnim adesea și în onomastică: în denumirile de plante și animale, toponime și antroponime. Așadar, în nomenclatorul antroponimic oficial, atestăm astăzi numele de familie: Albu, Bălan, Căruntu, Laiu, Negru, Smadu,Roșu etc. care au la baza formării lor numele de culori: alb, bălan, cărunt, lai, negru, smad, roșu etc. Culorile din numele de familie au avut inițial funcția de poreclă sau supranume și erau atribuite unor persoane cu particularități specifice. Termenul cromatic negru (sau echivalentele care exprimă nuanțe ale acestei „culori-prototip”) a fost des folosit în antroponimie pentru a desemna persoane, ca o aluzie la culoarea pielii, a părului, a ochilor lor etc. Astfel, prin acest studiu, ne propunem să inventariem, să analizăm și să prezentăm unele nume de familie din această categorie, făcând referințe la atestările lor documentare și la înregistrările lor actuale. Cuvinte-cheie: antroponimie, nume de familie, poreclă, supranume, culoare, negru.

Rezumat În articolul de față se analizează itinerarul (re)cunoașterii identității personale în contextul unui colaps existențial, ontologic al protagonistului Woldemar. Amintirile lui și scrisorile bunicii Marta, puse față în față ca niște oglinzi, narează și constelează evenimentele din viața acestuia, elucidând cauza crizei și incertitudinii identitare ale adultului Woldemar. Deslușind adâncurile diriguitoare ale conștiinței, se deschid mai multe uși ale trecutului întunecat și mai multe straturi ale traumei: ale părinților, ale buneilor și ale Bucovinei anexate la URSS. În acest fel, investigația hermeneutică psihanalitică surprinde cauza fracturilor identitare ale protagonistului, contradicțiile între imago-urile materne și figura tatălui (bunelului), modalitățile artistice de recuperare a valorilor și a esenței umane, conjunctura ideologică de estompare a personalității, condiția individului într-o societate totalitară. În același timp, se investighează importanța rostirii amintirilor și a rememorărilor prin scris ca modalitate de rezistență a individului în fața sistemului totalitar. Prin logos are loc reîntemeierea ontologică a protagonistului, recuperarea conștiinței de sine, individualitatea și valoarea sa ființială.