Rezumat. Unul din paradoxurile tranziției de la totalitarism la democrație îl constituie nostalgia după trecutul comunist, care persistă în societate și la 30 de ani după căderea regimului totalitar. Acest fenomen reprezintă, potrivit specialiștilor în domeniu, expresia revoltei împotriva transformărilor social-politice și economice ale tranziției. Nostalgia devine un loc de refugiu pentru acei care nu se regăsesc în societatea prezentului. În articolul de față vor fi analizate romanele „Raiul găinilor” și „Sunt o babă comunistă” de Dan Lungu, „Măcel în Georgia” și „Oameni din Chișinău” de Dumitru Crudu, „Tărâmul lui Sașa Kozak” de Iulian Ciocan, care configurează tipologia literară a personajului nostalgic după comunism. Cuvinte-cheie: Tranziţie, paradox, postcomunism, literatura română, personaj, nostalgie, schimbare. Descarcă PDF

Rezumat În articolul de față este analizată traiectoria devenirii protagonistului Orlando, din romanul Femei de iasomie, de Ionel Bușe, prin jocul erotic și fațetele iubirii. Femeile, portretele cărora împânzesc romanul, influențează și conturează diverse contexte socioculturale, stări de spirit, relația eului cu sinele și, odată cu acestea, rostul lor ca arhetip al sensului. Iubirea mistică față de Ligia-Victoria reprezintă, de fapt, o hermeneutică a sinelui, a descoperirii ieșirii din realul istoric, isterizat de noua condiție umană – covidul, și a transformării conștiinței umane prin fluidizarea de la iubirea carnală la cea de natură platonică. Casa de iasomie, cu toate derivatele ei – bătrâna, Victoria, Maia, portretul Ligiei, exprimă fuziunea profundă a masculinului și femininului într-un Sine arhetipal. În acest fel, dincolo de aventurile erotice și extazele sexuale, protagonistul, printr-un proces de individuație, descoperă erosul ca manifestare mistică într-un context de restriște precum e pandemia. Investigația hermeneutică urmărește analiza figurilor feminine și fantasmele erosului întru ordonarea întregului sufletesc al eroului. Cuvinte-cheie: COVID-19, femei, feminitate, eros, unitate primordială.

Rezumat Romanul Hipnotic de Val Butnaru prezintă faptele de conștiință ale unei familii a cărei integritate și identitate au fost anulate de un reprezentant al „binelui” ideologic, care a încercat să făurească, prin implicații indirecte, o viață „corectă” a omului nou, a omului vulnerabil, a omului dependent de autoflagelare și milă de sine. Astfel, întreaga narațiune difuzează aceeași dramă, fragmentată în zeci de mărturii aparent confuze ale fraților gemeni. Împreună cu naratorul, frații dezbinați, orfani de ambii părinți, lipsiți de o certitudine clară despre apartenența și valoarea lor umană, țes o posibilă istorisire a cauzei suferinței interioare. De-a lungul lecturii, liniile labirintului se șterg și se absorb în ființa personajelor ce experimentează variate forme de constelare a figurilor de puzzle găsite în subsidiarul amintirilor. Aici, anamneza este unicul pilon existențial, cel mai mare mister al vieții lor eșuate, ce-i adună, astfel, ca în fața unui foc sacru, pentru a se „împinge” hipnotic înapoi în viață, în rost, în sine, în subsolul casei părintești demolate. Până atunci, însă, frații încearcă diferite modalități de depășire a crizei identitare prin imitarea altor modele, personalități imaginare, ce le-ar putea oferi un sentiment de demnitate umană. Prin urmare, studiul de față își propune o evaluare critică a modului de reprezentare a condiției individului marcat de represiunile regimului totalitar. Cuvinte-cheie: personaje, frați gemeni, anamneză, criză identitară, hipnoză, recuperări identitare.

Rezumat Pornind de la conceptul antic de mimesis şi ajungând până la conceptul de autenticitate a operelor scriitorilor realiști, articolul de față își propune să urmărească evoluția abordărilor problemei autenticității în cadrul istoriei literare, delimitând caracterul autenticității literaturilor din diferite perioade prin intermediul textelor de teorie literară, dar și a operelor literare de influență. Vom pune accentul pe diferențele și similaritățile dintre concepțiile, fenomenele şi curentele literare ce se referă la autenticitate, încercând să motivăm evoluția acestora. Subiectele la care vom atrage atenția în mod deosebit se referă la relația dintre ficțiune și autenticitate pe parcursul istoriei literare, la autenticitatea literară exprimată în cadrul fenomenelor și curentelor literare, dar și la influența concepțiilor filosofice despre autenticitate asupra literaturii, începând din antichitate până în perioada modernă. Cuvinte-cheie: autenticitate, mimesis, veridicitate, ficțiune, identitate, intuiție, existențialism, absurd, noua sinceritate, post-adevăr.

Rezumat. În anumite perioade, înnoirile în limbă se produc inimaginabil de rapid. Avalanșa de cuvinte și sensuri noi, atestată în presa ultimilor ani (și mai ales în anul precedent, an marcat la nivel global negativ de pandemia COVID-19), a constituit pentru noi un pretext în plus de a ne ocupa insistent anume de acest segment al limbii. Astfel, în studiul de față am încercat, în urma unei analize atente a limbajului mass-mediei (inclusiv online), o aducere la zi a dinamicii sistemului lexical, inventariind și definind sintagme, cuvinte și sensuri intrate de curând în uzul vorbitorilor de limbă română (așa-numitele achiziții lexicale ultrarecente), neînregistrate în dicționare. E vorba, deocamdată, de o fixare primară a acestora, de o semantizare și definire care, posibil, lasă loc de interpretări din partea specialiștilor în domeniu, într-un cuvânt, fără a avea pretenția că materialul lexicografic prezentat comportă deja un caracter absolut normativ. Cuvinte-cheie: vocabular, dinamica sistemului lexical, achiziții lexicale ultrarecente, context, definiție lexicografică Descarcă PDF

Rezumat. În etapa contemporană, limba engleză își îndeplinește cu succes rolul de mediator în comunicarea internațională, influențând profund celelalte limbi, printre care și româna. Prin intermediul realităților marca made in spațiul anglo-american, care se propagă inventiv în toate cele patru părți ale lumii, pătrund în vocabularul local și denumirile acestora, fiind asimilate și întrebuințate în exprimarea cotidiană internă. Cuvintele date, numite englezisme, provoacă inadvertențe atât printre utilizatori, cât și printre cercetători. Pentru a soluționa unele din probleme, propunem elaborarea unui mic dicționar, în care să fie colectate toate englezismele recente din uzul nostru ca să fie supuse, de pe poziții savante, unei interpretări reglementate ce va deveni normă obligatoriu de respectat. Consumatorul de limbă să consulte aici ortografie și valori morfologice, pronunție și accentuare, decodarea abrevierilor și etimologie, definiții semantice și exemple practice. În fine, englezismele, care derutau vorbitorul, să fie procesate științific și întoarse înapoi publicului, elucidate și necesare. Cuvinte-cheie: globalizare, comunicare, influenţă, lexic, englezism, dicţionar, ortografie, pronunţie, etimologie, semantică. Descarcă PDF

Rezumat Articolul tratează problema dificultății delimitării distincției dintre semnificația tranzitiv vs intranzitiv la verbele monosemantice. Aceasta pentru că, de regulă, la un verb monosemantic, mențiunea tr./ intr. este pusă în fața definiției sensului său unic, care înglobează două structuri sintagmatice (cea tranzitivă și cea intranzitivă) ca în cazul verbului „a adormi”. Trebuie însă delimitate două sensuri, deoarece, schimbându-și tranzitivitatea, verbul dat se clasifică în două clase: clasa verbelor de devenire, cu sensul intranzitiv „Ionel adoarme”, și clasa verbelor de acțiune, cu sensul tranzitiv „Mama îl adoarme pe Ionel”. Argumentul decisiv ar fi că alegerea între un model sintagmatic tranzitiv și unul intranzitiv se face pe baza fenomenului derivării actanțiale a verbului. În acest caz, este necesară detalierea modelului sintagmatic, astfel încât verbul să aibă două sensuri, unul intranzitiv și altul tranzitiv. Cuvine-cheie: verb, semantică, model sintagmatic, tranzitiv, intranzitiv, derivare actanțială, rol tematic.

Rezumat Acad. Mihai Cimpoi se referă, în prezentul articol, la studiile, interviurile și luările de atitudine, adunate în volumul Itinerar sociolingvistic (Chișinău, 2007), în care Silviu Berejan menționează contribuția scriitorilor clasici și contemporani la dezvoltarea limbii literare române. Făcând distincție între limba vorbită și limba literară, în spiritul opiniilor expuse în lingvistică de la Ferdinand de Saussure până astăzi, acad. Berejan a evidențiat mereu unitatea limbii române în întreg spațiul locuit de vorbitorii acesteia, inclusiv în Basarabia și în actuala Republică Moldova, unde s-a promovat, din considerente politice, neadevărul științific. Prin numeroase argumente documentare, prin referințe frecvente la cronicari, marii clasici și autori contemporani, printre care și cei basarabeni (Negruzzi, Stamati, Hasdeu, Stere, Mateevici, care au respectat normele literare comune), Silviu Berejan a demonstrat că denumirea corectă a limbii, chiar vorbită cu anumite particularități: dialectale, este româna. În mai multe dintre studiile sale a supus analizei situația lingvistică din RSS Moldovenească și actuala Republică Moldova. A pledat pentru recunoașterea și cultivarea a ceea ce Eugeniu Coșeriu, „regele lingvisticii”, a denumit limba literară exemplară. Cuvinte-cheie: sociolingvistică, limbă (vorbită și literară), glotonim, adevăr (științific), grai, monolingvism, bilingvism, identitate (etnică).