Rezumat Studiul de față reprezintă o analiză comparată a lumii imaginare pe care ni-o dezvăluie lectura romanului Luiza Textoris, scris de Corin Braga. Din punct de vedere metodologic, studiul urmărește atât elementele distincte care îi conferă romanului valoare estetico- literară, cât și o abordare hermeneutică a traseului de devenire a personajului Luiza Textoris și a reconstituirii traumei ființiale a protagonistei. Analizând periplul în dimensiunea inconștientă a psihicului uman, parcurs de către Luiza Textoris, am putut constata dilemele psiho-ontologice și fracturările identitare provocate de anumite traume „depozitate” în inconștient. Deși nu ne-am propus o analiză cuprinzătoare a acestui fascinant roman oniric, totuși, acest studiu are mai degrabă un caracter introductiv, însă necesar pentru înțelegerea universului imaginar pe care îl constituie. O analiză cuprinzătoare va fi prezentată într-un alt studiu.

RezumatDin perspectivă psihanalitică, în acest articol vom cerceta expresiile rușinii în literatură, în special, ne vom referi la rușinea ontologică – o reprezentare a agresivității psiho-afective reflectată în romanul Dezrădăcinare, de Sașa Zare, cu unele interferențe explicative și ilustrative, cu Rușinea, de Annie Ernaux, Metamorfoza, de Franz Kafka, Vara în care mama a avut ochii verzi și Grădina de sticlă, de Tatiana Țîbuleac și Pe pământ suntem strălucitori o clipă, de Ocean Vuong. Protagonista romanului Dezrădăcinare, Sașa Vlas, empatizează și interiorizează traumele familiale și sociale, afectându-i stima de sine, or, narcisismul este parte esențială, organică, în formarea personalității unui copil. Perspectiva din care își privește familia reliefează relația eului cu sinele originar, perceput de ea greșit, rușinos, și accentuează „exilul”, dezrădăcinarea psihologică de matricea sa ontologică. Din acest punct ideatic, lumea internă a personajului se consolidează în jurul acestei rupturi ființiale, generând stări de incertitudini, de rușine față de sine, stări de culpabilitate, de umilință, de anxietate, de îngrijorare excesivă. Prin urmare, singurul mecanism de apărare față de teroarea rușinii este negarea autenticității și identificarea cu un idealuleului (personajul Alice).Cuvinte-cheie:roman, personaj, rușine, traumă psihologică, sine, dezrădăcinare.

Rezumat Articolul sintetizează viziunile unor redutabili filosofi, teologi, psihologi, oameni de cultură, precum Rudolf Otto, Mircea Eliade, Lucian Blaga, Carl Gustav Jung, Leszek Kołakowski, Jean-Jacques Wunenburger, asupra sacralității, spiritului, misterului, expunând, într-un mod concis, evoluția semnificațiilor sacrului în religie, mitologie, filosofie, psihologie, artă poetică cu scopul de a releva cât mai transperent și concludent modul în care se raportează la tema sacrului câteva generații de poeți basarabeni, specificând tendințele și formulele estetice în care se cultivă imaginarul sacrului în poezia contemporană.

Rezumat Criza autorității, survenită în modernism odată cu simbolica declarație a „morții” lui Dumnezeu, răstoarnă mecanismele teoretice și literare vechi. Autoritatea supremă este înlocuită de libertatea supremă, reprezentată de autenticitate. Scopul urmărit în acest articol este trasarea, pe scurt, a câtorva dintre ideile filosofice care au format, în timp, o viziune comună (sau mai multe viziuni care comunică între ele) a ceea ce înseamnă autenticitatea în literatură. Autenticitatea în relația dintre autor și text, ceea ce presupune producerea textului și atitudinea autorului față de procesul de creație artistică, va fi axul acestui articol, pe când subiectul autenticității în interpretarea textului de către cititor va fi evitat. Pentru exemplificare, vor fi abordate, rezumativ, câteva dintre ideile centrale asupra autenticității a trei filozofi: Edmund Husserl, Martin Heidegger și Jean-Paul Sartre și influența acestor filosofii asupra atitudinii scriitorilor față de textul literar. Cuvinte-cheie: autenticitate, fenomenologie, existențialism, reducție fenomenologică, anxietate, bună-credință, rea-credință.

Rezumat Inovațiile lexicale reprezintă un fenomen dinamic, amplu și universal ce reflectă progresul societății și creativitatea limbii. Întrucât inovațiile sociale sunt în relație de interdependență cu inovațiile lexicale, specialiștii trebuie să fie la curent cu explozia inevitabilă de înnoiri la nivel lingvistic. Cunoașterea inventarului de neologisme, în anumite perioade, contribuie la o mai bună înțelegere a sistemului lexical al unei limbi date și a evoluției acesteia. În articolul de față înregistrăm o serie de englezisme intrate de curând în limbajul mass-mediei actuale, ce oglindește stadiul curent al dinamicii limbii române. Le asigurăm un tratament lexicografic primar adecvat, adică fixare, stabilire a unui mod corect de ortografiere și de pronunțare, încadrare în anumite clase lexico-gramaticale și semantice, definire, integrare în contexte adecvate sensului, pentru a facilita decodarea conținutului.

Rezumat Costache Conachi este considerat un „spirit întemeietor” (Eugen Simion), care a marcat evoluția imaginarului erotic în poezia românească. Poetul a concentrat și a esențializat reperele discursive anacreontice ale secolului al XVIII-lea și a prefigurat liniile de forță ale viziunii romantismului românesc. A instaurat în poezie eroticonul privirii, erotologia seducției și a trasat primul contur metafizic al absolutului iubirii. Teoretizată dintr-o postură hedonistă și trăită cu dramatism intens, iubirea, în poezia lui Conachi, își dezvăluie toate fețele – de la cele grotești, caricaturale, la cele tragice. Ceea ce ne rămâne de la Conachi astăzi e o erotologie poetică fondatoare, care a repus formele discursului amoros al epocii pe noi coordonate ale sensibilității și viziunii artistice.

Rezumat În articolul de față se analizează itinerarul (re)cunoașterii identității personale în contextul unui colaps existențial, ontologic al protagonistului Woldemar. Amintirile lui și scrisorile bunicii Marta, puse față în față ca niște oglinzi, narează și constelează evenimentele din viața acestuia, elucidând cauza crizei și incertitudinii identitare ale adultului Woldemar. Deslușind adâncurile diriguitoare ale conștiinței, se deschid mai multe uși ale trecutului întunecat și mai multe straturi ale traumei: ale părinților, ale buneilor și ale Bucovinei anexate la URSS. În acest fel, investigația hermeneutică psihanalitică surprinde cauza fracturilor identitare ale protagonistului, contradicțiile între imago-urile materne și figura tatălui (bunelului), modalitățile artistice de recuperare a valorilor și a esenței umane, conjunctura ideologică de estompare a personalității, condiția individului într-o societate totalitară. În același timp, se investighează importanța rostirii amintirilor și a rememorărilor prin scris ca modalitate de rezistență a individului în fața sistemului totalitar. Prin logos are loc reîntemeierea ontologică a protagonistului, recuperarea conștiinței de sine, individualitatea și valoarea sa ființială.

Rezumat În articolul de faţă ne-am propus să prezentăm rezultate ale cercetării stratului de cuvinte autohtone din limba română, şi anume litera C (căciulă – ciucă). Este vorba despre cercetarea din perspectiva geografiei lingvistice a cuvintelor de substrat căciulă, călbează/gălbează, căpuşă, cătun, ceafă, cioară, cioc, ciucă în limba română vorbită la est de Prut, potrivit datelor furnizate de atlasele lingvistice (ALM, ALRR. Bas., ADCC/ОКДА), de textele dialectale, de Arhiva dialectologică/Dicţionarul dialectal ş.a. elaborate de cercetătorii de la Chişinău. Identificarea cuvintelor autohtone din aria de limbă română din estul Prutului cu cele din vocabularul graiurilor dacoromâne din dreapta Prutului, dar şi cu cele din dialectele sudice – aromân, meglenoromân şi istroromân – ne permit să constatăm unele asemănări privind caracterul acestora de păstrătoare de elemente vechi în domeniul lexicului.