Rezumat: Creșterea vitelor și, mai ales, a oilor a fost una dintre principalele ocupații tradiționale românești. Unii dintre termenii utilizați în acest domeniu au devenit ulterior porecle și nume de familie. Baza românească de date antroponimice include aceste nume de familie (prezente în Anexă), cu menționarea frecvenței numelor pe regiuni și județe. Cuvinte-cheie: terminologie păstorească, poreclă, nume de familie.

Rezumat. Procesul de receptare a prozei românești din Republica Moldova în Ucraina prin mijlocirea traducerilor artistice, efectuate între anii 1954-1989, este tratat, în linii mari, sub două aspecte: selecția și individualitatea traducătorilor. Se constată că, în majoritatea cazurilor, au fost selectate și editate opere valoroase, dar și câteva scrieri lipsite de vigoare și autenticitate, alcătuite în spiritul realismului socialist. Majoritatea covârșitoare a promotorilor prozei româneşti în spațiul ucrainean reprezintă personalități literare distincte. În eventualitatea continuării dialogului literar româno-ucrainean, autorul propune să se selecteze pentru traducere și opere epice substanțiale create în spațiul românesc de la est de Prut până la 1940 și să nu fie ignorat nordul Bucovinei și ținutul Herța. În acest scop, se propune o listă de creații epice care s-au bucurat de aprecieri în contextul literar autohton și nu numai. Doar luându-se în seamă aceste recomandări, cititorului ucrainean i se va oferi imaginea veridică a genului epic din zonele respective. Cuvinte-cheie: traducere, receptare, dialog, selecţie, proces, conlucrare Descarcă PDF

Rezumat. Prezentul articol se axează pe problema funcționării pronumelui reflexiv în dativ pe lângă verb. Bazat pe un substanțial corpus, articolul se referă la delimitarea funcțiilor, a valorilor și a nuanțelor pronumelui reflexiv în dativ, precum și a diverselor structuri fundamentale în care apare. Sunt descrise trei construcții cu structurile lor aferente, din care reiese că dativul reflexiv funcționează în două ipostaze: 1) cea de subcategorizare a verbului, ca actant, primind rol tematic de destinatar sau de beneficiar și funcție sintactică de complement indirect și 2) cea de dublă subordonare – față de verb și față de un nominal din structura respectivă. În această ipostază, nu ocupă o poziție de subcategorizare a verbului, ci dobândește o semnificație de posesiv de la acest nominal și îndeplinește funcția de complement posesiv, funcție fără rol tematic. Cuvinte-cheie: pronume reflexiv, clitic, dativ, actant, rol tematic, valoare reciprocă, valoare posesivă, construcţie sintactică. Descarcă PDF

Rezumat: În articolul de față ne propunem, pentru prima dată în lingvistica românească, să explicăm direcțiile de bază în studierea unei noi discipline lingvistice, motivologia și utilizarea unor termeni proprii motivologiei, unii din ei fiind traduși sau actualizați de autoare, pentru a fi puși în circuitul lingvistic românesc. Relațiile motivaționale ale cuvintelor și ale unităților polilexicale stabile alcătuiesc o universalie lingvistică, ele acoperă aproape toate unitățile lexicale și polilexicale din limbă, lăsând în afara „influenței” lor un procent neînsemnat al unităților de limbă „singulare”. Începutul formării motivologiei ca știință se referă la anii ’70 ai secolului al XX-lea. În studiul de față se trasează domeniile de cercetare cu privire la motivația lexicală și cea structurală, forma internă a unității glotice, tipurile de motivație a unităților lexicale și polilexicale, relațiile motivaţionale ca tip de relații sistemice în lexic, motivația în text și metatext, paradigma motivațională, motivația cuvintelor și a unităților polilexicale stabile ca fenomen lexical etc. Cuvinte-cheie: motivologie, motivație lexicală și structurală, formă internă a cuvântului, relație motivaţională, paradigmă motivațională, formă motivațională, sens motivațional.

Rezumat: Cum ar trebui să fie o carte despre teatru? Dar cea despre o categorie de reprezentații teatrale în dimensiunea etnologică? Proiectul de cercetare al Institutului de Filologie Română „B. P.-Hasdeu” al MEC stimulează cercetarea contextelor socio-culturale și conexiunile europene, iar Eugeniu Coșeriu ne îndeamnă la deschideri universale – fiecare cu domeniul său de cercetare. În subtema Corpusul Național de Folclor îmi revine Teatrul popular (folcloric), iar sintagma latină Theatrum mundi = Specatacolul lumii. Lumea văzută ca un spectacol e concepția universală a teatralității. Semnul categoric al teatrului e personajul. În illo tempore omul și-a născocit un teatru incredibil, salvator, modelând personaje fictive din cea mai abundentă materie – din câte nu le cunoștea, din necunoscut, din neștiință. Pentru fenomene pe care nu și le putea explica, omul începuturilor modela... spirite, făpturi supranaturale, duhuri, spiriduși, divinități. Nebuloasa de personaje imaginate se împărțeau în două categorii mari – benefice și malefice. Ca să înțelegem diversitatea măștilor și a vestimentației personajelor din timpurile moderne, e imperios necesar să acceptăm o schelărie de dihotomii arhetipale, rezultate din această modelare de începuturi: viața – moartea, binele – răul, frumosul – urâtul, Dumnezeu – Satana, iubirea – ura, bogăția – sărăcia, Hristos – Irod, înțeleptul – prostul... Toate personajele – nu doar din teatrul de orice fel – sunt derivate din aceste dihotomii arhetipale, iar motivele axiale declanșatoare, în care se manifestă tensionat, sunt: dragostea, fertilitatea, fecunditatea, boala, vindecarea, moartea, învierea. Și teatrul popular românesc e din același spectacol al lumii, iar scena eternă e în pragul casei cu fată mare, bună de măritat. Ne luăm după alaiul unei nunți românești, ca să ajungem în centrul scenei Spectacolului lumii, alias theatrum mundi. Mai importantă deducție – tot aici e motorul care pune în mișcare personajele și scena: iubirea care mișcă cer și... scenă. Cuvinte-cheie: personaj, teatrul salvator, theatrum mundi, rânduială, joc popular, complex, practici inițiatice, scenă deschisă.

Rezumat În articolul de față este propusă o analiză literară a dilemelor existențiale și a traumelor psihologice ale personajelor din romanul Mihaelei Perciun, Cenușă rece. În mod deosebit, sunt evidențiate sursele și lanțul de cauzalități care au marcat destinele personajelor din perspectiva răului moral. Am demonstrat că abaterile morale și constrângerea libertății de conștiință sunt cele ce pot crea, în timp, atât disensiuni sociale, cât și fracturi identitare. Cu un umor negru, autoarea ilustrează o lume răsturnată, înrăită și cu valori pe care le respectă doar la nivel declarativ, reușind, în felul acesta, să realizeze o radiografie a societății. De asemenea, este analizată drama celor trei generații de femei și modul în care personajul masculin, Tudor Cocargea, le-a marcat existența prin derapajul moral comis. Astfel, am constatat că personajele, deși sunt rude de sânge, sunt lipsite de afecțiune și total străine unele față de altele. Cuvinte-cheie: identitate, rău moral, datini, destin, reprezentare, derapaj moral.

Rezumat Articolul conține o descriere a structurii informaționale a enunțului în calitatea sa de strat de semnificație constituit ca efect al actualizării lui contextuale. Fenomen complex de natură discursivă, structura informațională a enunțului necesită o interpretare a faptelor de limbaj prin luarea în considerare a interrelației dintre factorii semantici, sintactici și discursivi implicați de actul de comunicare. Specificul semantico-pragmatic al structurii informaționale a enunțului este analizat pornindu-se de la factorii extralingvistici care o controlează. O atenție deosebită se acordă trăsăturilor distinctive ale unităților minime ale acestei structuri. Sunt prezentate criteriile de identificare a temei și a remei unui enunț, accentul fiind pus pe recunoaşterea unităților în cauză în procesul analizei lingvistice. Prin examinarea acestui strat de semnificație scopul nostru este să arătăm că limba română dispune de un mecanism complex ce permite exprimarea și varierea lui în raport cu alte straturi de semnificație ale enunțului. Cuvinte-cheie: structură informațională a enunțului, structură referențialsemantică a enunțului, strat de semnificație, temă, remă, tematizare, rematizare.

Rezumat În articol sunt examinate unitățile lexicale derivate de la rădăcini neologice, în special cele care formează familii întregi de cuvinte. În urma analizei acestora, se demonstrează că cea mai mare parte a acestor elemente de vocabular se cer a fi interpretate, din punct de vedere etimologic, drept cuvinte derivate în cadrul limbii române, indiferent de faptul dacă au sau nu au la bază modele derivative străine. Cuvinte-cheie: cuvânt derivat, etimologie, etimon, împrumut, derivare lexicală, contact lingvistic, sistem derivațional, model derivativ, radical, sufix, prefix.