Imagine. Imaginar. Reprezentare. Coordonator: Nina Corcinschi. Chișinău: Cartier, 2024. 383 p. ISBN: 978-9975-86-737-5
„Trăim într-o civilizație a imaginii, într-un Ev Media, cum ingenios a formulat un gânditor contemporan. Am ieșit din Galaxia Gutenberg și am intrat în Galaxia Zuckerberg. E o evidență. Coordonați de Nina Corcinschi, autorii din cartea de față au început să chestioneze evidența – și să examineze metodic dacă acestei modificări radicale în regimul imaginii îi corespunde o modificare radicală în regimul imaginarului. De la imaginarul sacru la cel politic, de la cel erotic la cel zoomorf, atenția lor cartografiază zone ample din noua ordine imaginară a lumii. O fac venind mai ales dinspre literatură și dinspre arte, fiindcă aceasta e formația lor. Iar ce reușesc e să demonstreze că, deși ceea ce se numește humanities pare să fi pierdut centralitatea în discursul științific de azi, artele încă sunt unul dintre modurile esențiale de înțelegere a lumii – tocmai fiindcă, atât de dependente de imagine cum sunt, ele răspund cu o adecvare extraordinară naturii imaginale a acestei Galaxii Zuckerberg.” (Radu Vancu)
Rezumat: Cum ar trebui să fie o carte despre teatru? Dar cea despre o categorie de reprezentații teatrale în dimensiunea etnologică? Proiectul de cercetare al Institutului de Filologie Română „B. P.-Hasdeu” al MEC stimulează cercetarea contextelor ...
Rezumat
Pornind de la conceptul antic de mimesis şi ajungând până la conceptul de autenticitate
a operelor scriitorilor realiști, articolul de față își propune să urmărească evoluția
abordărilor problemei autenticității în cadrul istoriei ...
Rezumat
În articolul de față este analizată traiectoria devenirii protagonistului Orlando, din
romanul Femei de iasomie, de Ionel Bușe, prin jocul erotic și fațetele iubirii. Femeile,
portretele cărora împânzesc romanul, influențează și ...
Rezumat
În acest studiu sunt analizate dilemele sistemului și cenzura ce marchează societatea
post-utopică (o societate posibilă) ce poate îngrădi anumite libertăți ale individului.
Pornind de la unele reprezentări ficționale (lumi posibile) am ...
Rezumat. Cornul inorogului de Bogdan Crețu impune o nouă epistemă a erosului: experimentul care pune în probă corpul, care înlătură tabuurile, prejudecățile și arată până unde se poate ajunge în competiția cu propriul trup. Intimitatea este singurul ...
Rezumat. Procesul de receptare a prozei românești din Republica Moldova în Ucraina prin mijlocirea traducerilor artistice, efectuate între anii 1954-1989, este tratat, în linii mari, sub două aspecte: selecția și individualitatea traducătorilor. Se ...
Rezumat. Prezentul articol se axează pe problema funcționării pronumelui reflexiv în dativ pe lângă verb. Bazat pe un substanțial corpus, articolul se referă la delimitarea funcțiilor, a valorilor și a nuanțelor pronumelui reflexiv în dativ, precum ...
Rezumat. Sunt analizate particularitățile morfologice ale pronumelui prezente în textul scrierii populare intitulate Sandipa (ms. rom. 824, datat în 1798 și păstrat la Biblioteca de Stat a Federației Ruse, Moscova). Fiind o parte de vorbire ...
Categorii
Institutul de Filologie Română
Caută
Maxime celebre
- Most read
- Most commented