Printre abaterile de la corectitudinea exprimării se consideră și cele referitoare la rostirea și chiar la scrierea hipercorectă a unor cuvinte, adică se manifestă exces de zel în ceea ce privește utilizarea corectă a unui sau altui cuvânt. Cazuri de hipercorectitudine sunt atestate, de exemplu, la utilizarea unor forme ale verbelor a așeza (a se așeza) și a înșela (a se înșela). Astfel, unii vorbitori, instruiți, de altfel, care pretind a vorbi corect, consideră că este corectă forma așează (se așează), dar greșesc, deoarece norma indică forma așază(așază cărțile pe raft), se așază (pe scaun, în fotoliu).

La fel se greșește când se rostește sau se scrie mă înșeală sau se înșeală, întrucât sunt corecte formele mă înșală sau se înșală. În comiterea acestor greșeli vorbitorii sunt influențați de formele unor verbe în care, pe bună dreptate, apare diftongul -ea în cadrul sufixului după consoanele ș sau j: de exemplu, pentru a se atașa avem se atașează; pentru a se furișa – se furișează; a debranșa – debranșează; a deranja – deranjează etc. În cazul verbelor a așeza (a se așeza)și a înșela (a se înșela) este o altă situație, n-o să intrăm acum în amănunte de ordin lingvistic, ci insistăm doar asupra formelor corecte: așază sau se așază și înșală, mă înșală sau se înșală.

În limbajul unor vorbitori se atestă mai multe situații de utilizare hipercorectă în special a unor verbe, mai bine zis, a unor forme verbale, de altfel, foarte cunoscute.  E cazul verbelor a vrea și a lua folosite la timpul prezent, persoana a doua în formele tu vreai, tu iai.Însă normele morfologice literare recomandă pentru a vrea – tu vrei și pentru a lua – tu iei. Formele hipercorecte, prin urmare, neconforme normelor literare, tu vreai, tu iai sunt generate, probabil, de formele persoanei 1: eu vreau, eu iau. Totuși, formele corecte pentru verbul a vrea sunt: eu vreau, dar – tu vrei și pentru a lua: eu iau, dar – tu iei.

Pe lângă forma greșită de prezent tu vreai în loc de tu vrei, despre care am vorbit supra, acest verb se folosește greșit și la unul din timpurile trecute. Astfel, destul de frecvent auzim: eu vroiam, tu vroiai, el/ea vroia, noi vroiam, voi vroiați, ei/ele vroiau. Iată câteva exemple atestate nu doar în vorbirea orală: cei care nu vroiau să participe la ședință; sau vroiam multe, dar nu aveam posibilități sau Ei vroiau să negocieze etc., etc. Formele acestea hibride de indicativ imperfect vroiam, vroia, vroiau ș.a.m.d. sunt foarte răspândite, fiind  folosite în locul celor corecte, fără -r- în radical: eu voiam, tu voiai, el/ea voia, noi voiam, voi voiați, ei/ele voiau.

Prin urmare, va fi corect: cei care nu voiau să participe la ședință; voiam multe, dar nu aveam posibilități; Ei voiau să negocieze etc.

Mai întâi o remarcă privind ortografia acestui verb: la infinitiv se scrie cu un singur e: a agrea; la indicativ prezent, la persoanele I-III singular și la persoana a III-a plural se scrie cu doi de e. Pentru o mai mare claritate, îi dăm conjugarea: eu agreez, tu agreezi, el/ea agreează, noi agreăm, voi agreați, ei/ele agreează. Aceleași forme vor fi și la conjunctiv prezent. Participiul va avea forma agreat și gerunziul agreând. Vorbind despre pronunția lui, menționăm că în toate formele este hiatul: a-gre-a; a-gre-ez; a-gre-ăm, a-gre-aț; a-gre-ând.

            Din punct de vedere semantic, verbul a agrea este cuprins de majoritatea dicționarelor limbii române cu sensul „a trata cu bunăvoință, cu simpatie (pe cineva); a simpatiza”. În unele dicționare (DEX, 2009; MDN, 2000) este înregistrat și sensul „a accepta un reprezentant diplomatic”. În ultimul timp însă verbul a agrea și-a extins semantica, probabil, sub influența limbii engleze, acceptând în calitate de obiect direct nu doar un reprezentant diplomatic. Astfel, l-am atestat în exemple de tipul: Propunerea fracțiunii majoritare nu a fost agreată de opoziție; Administrația nu a agreat un monument în fața instituției; Compania va agrea prelungirea termenului de livrare a producției. Dezvoltarea acestui sens s-a produs, mai ales, în limbajul publicistic. Va rămâne sau nu în uz, timpul va arăta. Deocamdată, noi, ca lingviști, îl agreăm.

Din cauza necunoașterii  regulilor de pronunțare din limba de origine, deseori apar accentuări greșite ale unor cuvinte, în special, neologice. Spre exemplu, chiar și unii dintre cei care lucrează în domeniul mass-mediei rostesc greșit cuvinte ca audit (având sensul de „revizie contabilă) și auditor („persoana care efectuează această revizie contabilă”). Accentuarea corectă însă este: audit și, respectiv, auditor. Prezentăm în continuare câteva exemple în care aceste cuvinte au fost pronunțate greșit. Astfel, am auzit: Pregătesc raportul de audit. Corect: Pregătesc raportul de audit. Auditul a fost efectuat la 20 de întreprinderi de stat. Corect: Auditul a fost efectuat la 20 de întreprinderi de stat.

Este pronunțat greșit, deseori, și cuvântul standard, care, de asemenea, este un împrumut neologic. Am atestat, de exemplu: promovarea valorilor şi standardelor europene. Corect: promovarea valorilor şi standardelor europene. Sau: Acesta nu corespunde standardelor internaţionale. Corect: Acesta nu corespunde standardelor internaţionale.

E și mai regretabil faptul că accentul nu este pus la locul lui și în cuvinte mai vechi, cunoscute de majoritatea vorbitorilor. Astfel, de multe ori auzim furie în loc de furie, cum recomandă normele literare; pârghie, în loc de pârghie; butelie în loc de butelie;chelneriță în loc de chelneriță, pictoriță în loc de pictoriță etc.