Unii vorbitori, pentru a evita o cacofonie, intercalează cuvântul virgulă între cele două elemente „discordante” ale enunţului, rezultând formulări de felul: Am fost angajat ca [virgulă] conducător de grup; Cred  [virgulă] colegul nostru nu are dreptate; Mă ocup de fonetica [virgulă] comparată; Economia nu se va dezvolta suficient, dacă [virgulă] comerţul exterior va fi blocat.

Obiectivul unei exprimări corecte şi fluente este atins mai uşor în scris, când enunţul este elaborat în condiţii „generoase”: emiţătorul are mai mult timp de gândire, poate consulta dicţionare, poate rescrie mesajul etc. În exprimarea orală, există unele dezavantaje, printre care şi posibilitatea redusă de reformulare a ideilor expuse. De aici şi intenţia vorbitorilor de a atenua senzaţia „cacofonică”, de „dizarmonie” care apare la întâlnirea a două cuvinte conţinând silabele cu, ca, co, că ş.a. Dar oare separarea acestor cuvinte cu ajutorul lexemului virgulă este o modalitate potrivită?

Citește mai departe...