Rezumat Limba română s-a îmbogăţit în permanenţă cu prefixoide de origine greacă şi latină, pătrunse odată cu diverşi formanţi internaţionali. Formarea cuvintelor cu ajutorul prefixelor şi al prefixoidelor este un fenomen caracteristic vocabularului neologic românesc contemporan. Fiind mai numeroase decât prefixele propriu-zise, prefixoidele servesc, de regulă, la crearea unui număr impunător de termeni tehnici, graţie invenţiilor şi descoperirilor de tot felul. Tendinţa vorbitorilor de a-şi renova mijloacele de expresie, de a găsi cât mai multe forme afective a servit drept imbold pentru răspândirea cuvintelor formate cu prefixoide. Astfel, prefixoidele de origine greacă și latină reprezintă o sursă bogată de formare a cuvintelor româneşti, mai ales, a celor proprii fondului terminologic. Cuvinte-cheie: afixoid, prefixoid, sufixoid, derivare, compunere, element de compunere, compuse românești.

Rezumat Este bine cunoscut că substantivizarea reprezintă o parte componentă a unui fenomen lingvistic mai larg, numit conversiune, și constă în trecerea unui cuvânt dintr-o anumită clasă de vorbire în cea a substantivului. În ultimul timp, în actul vorbirii se observă o intensificare a procesului de substantivizare a adjectivelor. Faptul este cauzat de utilizarea frecventă, regulată a adjectivului într-o strânsă legătură sintactică cu substantivul. În consecință, are loc comprimarea, restrângerea grupului sintactic (substantiv + adjectiv), adjectivul asumându-și sensul întregii îmbinări. Totodată, din perspectivă semantică, acesta devine mai independent, îndeplinind în enunț funcția sintactică de subiect sau de complement. Procesul este atât de activ, încât necesită și o reabordare lexicografică.

Rezumat În articolul de faţă, propunem spre analiză şi interpretare un text baladesc cu o vastă sferă de circulaţie în contextul etnologic din Basarabia. Este vorba despre o baladă-jurnal oral, unde este prefigurată o poveste arhetipală de dragoste în corelaţie cu o serie de particularităţi şi trăsături definitorii ale eposului nuvelistic, având filiaţii cu structurile narative din domeniul vieţii de familie, dar, în acelaşi timp, şi unele afinităţi cu epica populară de tip nou. Subiectul despre drama unei tinere împuşcate în virtutea unor condiții imprevizibile, circulă atât în versuri, cât şi în proză, unde naratorul aflat în ipostaza unui „referent” este chemat să ne comunice o gamă complexă de sentimente, trăiri, situaţii existenţiale de limită, condensate într-o istorie reală, cu orientare spre dezvăluirea unor reprezentări existenţiale, ce depăşeşte cadrul legendar al faptelor relatate. În această ordine de idei, naraţiunea epică înclină spre un model actanţial şi funcţional, în vederea determinării relaţiilor dintre îndrăgostiţi, soţi, părinţi şi copii. Cuvinte-cheie: jurnal oral, tipologie nuvelistică, context etnologic, moment funcţional, structuri narative, remediere funcţională, epica populară de tip nou.

Rezumat Cercetarea materialului antroponimic este relevantă întrucât ne ajută să înțelegem cum au evoluat numele de familie, în funcție de factorii sociali, istorici, economici, politici, religioși, lingvistici etc.Pornind de la constatarea unor interferențe existente între terminologia meseriilor și antroponimie, ne propunem să aducem în discuție o serie de nume de familie ale căror elemente de bază sunt consemnate în dicționarele explicative ale limbii române ca nume de meserii, detaşate din domeniul prelucrării lemnului. Această categorie de nume de familie este alcătuită din foste supranume, la origine calificative referitoare la condiția profesională: albier, bărdaș, bocșer, butnar, cărbunar, crucer, dogar, dulgher, fusar,lingurar, măsar, ploscar, podar, răclar, rotar, secrier, spătar, stoler, tâmplar, tisar,teslar, tronar, văsar etc., în mare parte formații românești. Cuvinte-cheie: antroponimie, diacronie și sincronie, meserie, lemnar, calificativ, supranume, nume de familie

Rezumat Pregătirea unei noi ediții a lucrării Texte dialectale. Supliment la Atlasul lingvistic moldovenesc (ALM) a necesitat soluționarea unui șir de probleme, ținându-se cont atât de noile realităţi datorate schimbărilor survenite în ultimele decenii în Republica Moldova pe plan social-politic și cultural, revenirii la grafia latină şi recunoaşterii unităţii limbii vorbite pe ambele maluri ale Prutului, cât și de principiile de editare a textelor dialectale româneşti, astfel încât volumele de texte dialectale publicate la Chișinău să se integreze în seria de lucrări similare publicate în România, făcând corp comun cu acestea. În articol sunt evidențiate soluțiile identificate pentru a diminua diferențele în raport cu volumele îngrijite de dialectologii români în ceea ce privește modul de prezentare a textelor și pentru a transpune cât mai exact textele din sistemul de transcriere fonetică al Atlasului lingvistic moldovenesc, bazat pe grafia chirilică,în cel al Atlasului lingvistic român, ce reprezintă sistemul optim de transcriere a limbii române vorbite. Cuvinte-cheie: texte dialectale, reeditare, probleme, prezentare, principii, arhivă fonogramică, structură, reorganizare, transcriere fonetică, grafie chirilică, grafie latină, transpunere.

Rezumat Articolul studiază reprezentările artistice ale morții în mai multe texte poetice semnate de Emilian Galaicu-Păun, Nicolae Popa, Dumitru Crudu, Leo Bordeianu, Irina Nechit, Marcela Benea, Alexandru Vakulovski. Imaginarul tanatic se produce într-o multitudine de proiecții în funcție de poziția omului în raport cu viziunea religioasă, prin prisma căreia moartea este doar o eliberare a sufletului (nemuritor) de trup, de materia ce degradează și se transformă în alte structuri fizice, și cu percepția profană, care definește fenomenul drept o încheiere completă a ciclului vital al organismului. Autoarea cercetează, în special sistemul de imagini tanatice formate prin reconceptualizarea artistică a raportului ideatic moarte-creație, explorat intens în poezia basarabeană contemporană.

Rezumat Articolul sintetizează viziunile unor redutabili filosofi, teologi, psihologi, oameni de cultură, precum Rudolf Otto, Mircea Eliade, Lucian Blaga, Carl Gustav Jung, Leszek Kołakowski, Jean-Jacques Wunenburger, asupra sacralității, spiritului, misterului, expunând, într-un mod concis, evoluția semnificațiilor sacrului în religie, mitologie, filosofie, psihologie, artă poetică cu scopul de a releva cât mai transperent și concludent modul în care se raportează la tema sacrului câteva generații de poeți basarabeni, specificând tendințele și formulele estetice în care se cultivă imaginarul sacrului în poezia contemporană.

Rezumat Articolul de față abordează procesul de receptare a operelor poetice ale lui Grigore Vieru care se produce în arealul cultural-literar al Ucrainei. Se constată că, începând cu 1969, fenomenul se desfășoară, în linii mari, pe două căi. Prima cale – editarea unui anumit număr de creații în formă de plachete pentru preșcolari și școlari și de volume pentru adulți; a doua – includerea unor opere vierene, de regulă, în formă de cicluri, în culegeri care conțin scrieri selectate din literatura română, uneori și din alte literaturi.Luând în discuție conținutul plachetelor și al volumelor, autorul conchide că editurile ucrainene au efectuat o selecție reușită a operelor de tradus și că personalitatea poetului este prezentată după merit, adică, în tonalități înalte, fie în adnotări, prefețe, postfețe sau schițe de portret. O contribuție considerabilă în promovarea tezaurului poetic vierean au adus și culegerile colective, care au inserat în paginile lor unele opere, conferindu-le astfel priză la diverse categorii de cititori. Cuvinte-cheie: opere poetice, traducere, receptare, interpretare critică, circuit valoric.