Folclorul obiceiurilor de familie. Studiu introductiv, selecție, îngrijirea textelor, note, comentarii, glosar, bibliografie, instantanee etnografice: Mariana Cocieru. Chișinău: Polisalm, 2024. 560 p. ISBN 978-9975-3650-0-0
„Ceremonialurile de trecere, grație naturii lor perene, cât și caracterului multifuncțional, reprezintă zona cea mai productivă a folclorului. Studiile efectuate de cercetători demonstrează că forța tradiției este mai pronunțată în cazul ritualurilor legate de viața de familie decât al obiceiurilor în general, deoarece și manifestarea lor într-un mediu restrâns implică un comportament cutumiar sporit. Investigațiile actuale consemnează o serie de transformări pe care le-au suferit obiceiurile de familie sub influența noilor contexte istorice, sociale și economice. În urma analizării materialului furnizat de performerii de folclor, observăm că cel mai bine păstrat în habitatul tradițional rămâne a fi ritualul funebru, întrucât cuprinde elemente foarte importante pentru studiu: spiritualitate, conținut psihologic, comportament uman, mentalitate arhetipală, credințe și superstiții privind moartea și imaginea «dalbul de pribeag», practici magice și reprezentări cutumiare. Procesele continue de transformare și reactualizare a patrimoniului cultural imaterial cer imperios revizuirea și reconsiderarea elementelor de cultură tradițională și, desigur, documentarea științifică prin noi colecții de materiale etnofolclorice, care să corespundă complexității și caracterului sincretic al fenomenelor tradiționale, pentru a contribui la patrimonializarea și asigurarea viabilității tezaurului etnofolcloric românesc.” (Mariana COCIERU)
Rezumat. Opera crengiană este o inepuizabilă sursă de expresivitate, care se pretează la polivalente interpretări, din diverse perspective, niciodată finite. Studiul de față analizează indicii de variație lexicali ai „Amintirilor din copilărie” prin ...
Rezumat. Articolul expune rezultatele cercetării raportului hipertextual dintre povestea Ivan Turbincă (Iași, 1878) de Ion Creangă și Ivan Turbincă 2.0. O continuare a poveștii lui Ion Creangă (Iași, 2019) de Alexandru Vakulovski. Având statut de ...
Rezumat
Încadrarea englezismelor în vocabularul limbii române presupune un proces îndelungat:
identificare, frecvență, necesitate, adoptare, adaptare, funcționalitate. Pentru a putea
fi incluse în noul sistem lingvistic, odată acceptate, ...
Rezumat
Articolul conține o descriere a structurii informaționale a enunțului în calitatea
sa de strat de semnificație constituit ca efect al actualizării lui contextuale.
Fenomen complex de natură discursivă, structura informațională a enunțului ...
Rezumat
În articol sunt examinate unitățile lexicale derivate de la rădăcini neologice, în special
cele care formează familii întregi de cuvinte. În urma analizei acestora, se demonstrează
că cea mai mare parte a acestor elemente de vocabular se ...
Rezumat. Sunt analizate particularitățile morfologice ale pronumelui prezente în textul scrierii populare intitulate Sandipa (ms. rom. 824, datat în 1798 și păstrat la Biblioteca de Stat a Federației Ruse, Moscova). Fiind o parte de vorbire ...
Rezumat
Romanul Hipnotic de Val Butnaru prezintă faptele de conștiință ale unei familii
a cărei integritate și identitate au fost anulate de un reprezentant al „binelui” ideologic,
care a încercat să făurească, prin implicații indirecte, o viață ...
Rezumat
Articolul are ca scop analiza particularităților morfologice ale părților de vorbire
neflexibile (adverbul, prepoziția, conjuncția și interjecția) atestate în textul romanului
popular Sandipa (ms. rom. 824, datat în 1798 și păstrat la ...