Rezumat Articolul de faţă tratează unele aspecte ce ţin de limbile relicte din spaţiul cultural şi lingvistic paleobalcanic, punându-se în evidenţă unele trăsături definitorii ale arealului studiat. Se relevă aspecte despre locul ocupat de tracă şi limbile paleobalcanice în urma dezmembrării domeniului lingvistic indo-european. O atenţie aparte se acordă idiomului trac şi locului pe care îl ocupă acesta printre limbile relicte din arealul paleobalcanic. În articol se subliniază caracterul indo-european şi paleobalcanic al idiomului trac, al ramurii sale nordice, traco-daca, şi participarea acesteia, alături de latină, la formarea românei comune/a limbii române. În bună parte, articolul prezintă o sinteză realizată pe baza unor lucrări importante în domeniul vizat. Cuvinte-cheie: limbi relicte, limba tracă, spaţiu cultural, areal lingvistic paleobalcanic, substrat prelatin.

RezumatArticolul are ca obiect de cercetare două dintre jurnalele intime ale scriitorului basarabean Leo Butnaru – Student pe timpul rinocerilor, apărut în 2000, și Perimetrul cuștii, editat în 2005, ambele considerate jurnale ale formării de sine și jurnale de lectură. Pornind de la premisa că lectura de plăcere este o experiență edificatoare de sine, dar și de autocunoaștere, am insistat asupra unor momente-cheie prin care diaristul reușește să asigure dimensiunea livrescă a jurnalelor, convertind faptele zilnice într-o aventură a formării intelectuale. Atenția noastră s-a centrat asupra personajului diaristic, tânărul student la ziaristică Leo Butnaru, acest homo legens pentru care cititul devine un modus vivendi, un act esențial pentru modelarea sinelui, facilitând inițierea eului în literatura lumii și conectarea la spațiul estetic european. Cuvinte-cheie:jurnal intim, lectură, aventură, formare intelectuală, livresc, modelare de sine, homo legens.

Rezumat Comuniunea om-univers este un reper de meditație asupra valorilor existențiale, reflectând complexitatea umană: corp, suflet, spirit. Metafora, prezentă în toate domeniile, indică performanța intelectuală, fiind o caracteristică distinctă a spiritului uman. Metafora terminologică, un concept relativ nou, transferă sensul de la un domeniu concret la unul abstract, bazându-se pe analogie (asociere) și diferențe conceptuale. Cercetătorii identifică funcțiile cognitive și structurale ale metaforei conceptuale. În sistemul limbii, metaforele își impun propriile modele conceptuale, oferind termenilor capacitate funcțională. Metaforizarea este un fenomen cognitiv universal. Articolul propune abordarea metaforei terminologice din perspective ontologică, gnoseologică și deontologică, elucidând fenomenul de metaforizare specializată, având drept reper termeni-împrumuturi din limbile moderne, de formare savantă, greacă și latină. Cuvinte-cheie: metaforă terminologică, metaforizare, demetaforizare, ontologie, gnoseologie, deontologie.

Rezumat Culorile, fiind omniprezente în viața noastră cotidiană, le întâlnim adesea și în onomastică: în denumirile de plante și animale, toponime și antroponime. Așadar, în nomenclatorul antroponimic oficial, atestăm astăzi numele de familie: Albu, Bălan, Căruntu, Laiu, Negru, Smadu,Roșu etc. care au la baza formării lor numele de culori: alb, bălan, cărunt, lai, negru, smad, roșu etc. Culorile din numele de familie au avut inițial funcția de poreclă sau supranume și erau atribuite unor persoane cu particularități specifice. Termenul cromatic negru (sau echivalentele care exprimă nuanțe ale acestei „culori-prototip”) a fost des folosit în antroponimie pentru a desemna persoane, ca o aluzie la culoarea pielii, a părului, a ochilor lor etc. Astfel, prin acest studiu, ne propunem să inventariem, să analizăm și să prezentăm unele nume de familie din această categorie, făcând referințe la atestările lor documentare și la înregistrările lor actuale. Cuvinte-cheie: antroponimie, nume de familie, poreclă, supranume, culoare, negru.

Rezumat În articolul de faţă, propunem spre analiză şi interpretare un text baladesc cu o vastă sferă de circulaţie în contextul etnologic din Basarabia. Este vorba despre o baladă-jurnal oral, unde este prefigurată o poveste arhetipală de dragoste în corelaţie cu o serie de particularităţi şi trăsături definitorii ale eposului nuvelistic, având filiaţii cu structurile narative din domeniul vieţii de familie, dar, în acelaşi timp, şi unele afinităţi cu epica populară de tip nou. Subiectul despre drama unei tinere împuşcate în virtutea unor condiții imprevizibile, circulă atât în versuri, cât şi în proză, unde naratorul aflat în ipostaza unui „referent” este chemat să ne comunice o gamă complexă de sentimente, trăiri, situaţii existenţiale de limită, condensate într-o istorie reală, cu orientare spre dezvăluirea unor reprezentări existenţiale, ce depăşeşte cadrul legendar al faptelor relatate. În această ordine de idei, naraţiunea epică înclină spre un model actanţial şi funcţional, în vederea determinării relaţiilor dintre îndrăgostiţi, soţi, părinţi şi copii. Cuvinte-cheie: jurnal oral, tipologie nuvelistică, context etnologic, moment funcţional, structuri narative, remediere funcţională, epica populară de tip nou.

Rezumat Cercetarea de faţă se focalizează asupra celei de-a treia versiuni româneşti a textului biblic, editată la Sankt Petersburg, în 1819, cu sprijinul Societății Biblice Ruse. Obiectivul acestei cercetări îl reprezintă o abordare comparativă, cu caracter filologic, a principalelor versiuni românești ale textului biblic (Biblia de la Blaj, 1795; Biblia de la București, 1688; Manuscrisul 45, păstrat la Biblioteca Filialei din Cluj-Napoca a Academiei Române; Manuscrisul 4389 de la Biblioteca Academiei Române) pentru stabilirea relaţiilor de filiaţie ale acestora cu versiunea de la Sankt Petersburg. Utilizarea metodei comparativ-istorice are rolul de a contribui inclusiv la punerea în valoare a acestui text, încercând să determine în ce măsură Biblia de la Sankt Petersburg este o reluare fidelă a Bibliei de la Blaj sau reprezintă o versiune cu o identitate proprie în tradiţia biblică românească. Cuvinte-cheie: Biblia de la Sankt Petersburg, Biblia de la Blaj, Biblia Elizabetană, Vechiul Testament, analiză comparativă, surse primare, analiză textuală.

Rezumat Scopul articolului este să prezinte o analiză a părților de vorbire din punctul de vedere al interferenței dintre trăsăturile semantice și comportamentul lor morfosintactic. Elucidarea relațiilor stabilite între sensul lexical al cuvintelor, pe de o parte, și categoriile lor gramaticale și funcțiile sintactice cu care sunt utilizate, pe de alta, presupune analiza acestor entități dintr-o perspectivă funcțională. Întrucât relațiile dintre trăsăturile menționate se relevă în cazul în care unitățile lexicale funcționează în structura enunțului, am putea spune că cercetarea abordează problema corelației dintre cele trei componente ale enunţului, și anume componenta lexicală, morfologică și sintactică. Relevarea relațiilor dintre aceste componente ar permite depășirea separării artificiale dintre nivelurile de descriere semantică și sintactică, dar și o mai bună înțelegere a modului de constituire și de funcționare a enunțului. Cuvinte-cheie: parte de vorbire, sens lexical, sens gramatical, categorie gramaticală, funcție sintactică, posibilitate combinatorie, conversiune categorială.

Rezumat Acest articol abordează expresiile autenticității în textele poetice ale lui Cristian Popescu (1959-1995). Identificăm două direcții de analiză a viziunii autorului asupra autenticității literare: cea etică, care constă în asumarea propriului destin de scriitor, și cea estetică, care se întrevede în contrastul dintre atrocitate și candoare, dintre grotesc și sublim. O trăire a propriei arte ca destin e felul în care „traduce” Cristian Popescu noțiunea de autenticitate literară. Autorul își leagă numele, pe care îl consideră definiția propriei persoane, destinul propriu, de existența prin artă, iar acest lucru este formulat explicit și tranșant în poemele sale. În ceea ce ține de dimensiunea estetică, grotescul și sublimul se întrepătrund în textele lui Cristian Popescu, ceea ce, argumentăm noi, accentuează efectul de autenticitate. Cuvinte-cheie: poezie, autenticitate, nouăzecism, poetică, destin, sublim, grotesc.