Achiziții lexicale „ultrarecente” pentru vocabularul limbii române
Rezumat. În anumite perioade, înnoirile în limbă se produc inimaginabil de rapid. Avalanșa de cuvinte și sensuri noi, atestată în presa ultimilor ani (și mai ales în anul precedent, an marcat la nivel global negativ de pandemia COVID-19), a constituit pentru noi un pretext în plus de a ne ocupa insistent anume de acest segment al limbii. Astfel, în studiul de față am încercat, în urma unei analize atente a limbajului mass-mediei (inclusiv online), o aducere la zi a dinamicii sistemului lexical, inventariind și definind sintagme, cuvinte și sensuri intrate de curând în uzul vorbitorilor de limbă română (așa-numitele achiziții lexicale ultrarecente), neînregistrate în dicționare. E vorba, deocamdată, de o fixare primară a acestora, de o semantizare și definire care, posibil, lasă loc de interpretări din partea specialiștilor în domeniu, într-un cuvânt, fără a avea pretenția că materialul lexicografic prezentat comportă deja un caracter absolut normativ.
Cuvinte-cheie: vocabular, dinamica sistemului lexical, achiziții lexicale ultrarecente, context, definiție lexicografică
Descarcă PDF
Rezumat. În anumite perioade, înnoirile în limbă se produc inimaginabil de rapid. Avalanșa de cuvinte și sensuri noi, atestată în presa ultimilor ani (și mai ales în anul precedent, an marcat la nivel global negativ de pandemia COVID-19), a ...
SERGIU MATEI NICA, EXILAT ÎN POEZIE
Rezumat
În acest articol este examinată poezia lui Sergiu Matei Nica (1917-1973), unul dintre
cei mai importanți, dar și unul dintre cei mai puțin cunoscuți scriitori basarabeni din anii
᾽30-᾽40 ai secolului trecut. În timpul vieții a publicat un singur volum – Furtuni pe Nistru
(1943). A fost deținut politic, a făcut ani grei de pușcărie comunistă. A lăsat numeroase
manuscrise, publicate post-mortem. Analiza e centrată prioritar pe poezia universului
carceral, scrisă la sfârșitul anilor ᾽60 și începutul anilor ᾽70, dar concepută și ca „un
adevărat blestem”. E o poezie a exilului interior, plăsmuită pentru a umple un gol ontologic
și percepută ca terapie vindicativă a nostalgiei pentru „o țară pe cruce răstignită”.
Cuvinte-cheie: poezie, univers carceral, metamorfozele exilului, exil interior,
nostalgie, poezia ca terapie.
Rezumat
În acest articol este examinată poezia lui Sergiu Matei Nica (1917-1973), unul dintre
cei mai importanți, dar și unul dintre cei mai puțin cunoscuți scriitori basarabeni din anii
᾽30-᾽40 ai secolului trecut. În timpul vieții a publicat un ...
Pan Halippa, un poet cu „Flori de pârloagă”
Rezumat. În acest articol este examinată poezia lui Pan Halippa, care, ca și Alexei Mateevici sau Ion Buzdugan, a pornit de la o înțelegere aparte a canoanelor poeticității. Poeții basarabeni din generația Unirii, ca şi ardelenii de la cealaltă margine a românismului, au fost preocupați constant de ideea națională, de eticul ardent, de continuarea unei direcții tranșante a poeziei directe, mimetice care să aibă la baza modalității de transfigurare convenția clasicizantă, poetica văzului, limbajul tranzitiv. Într-o formulă esențializată, poezia lui Halippa este o adaptare a romantismului la sămănătorism.
Cuvinte-cheie: poet minor, poetică eclectică, poezie ocazională.
Descarcă PDF
Rezumat. În acest articol este examinată poezia lui Pan Halippa, care, ca și Alexei Mateevici sau Ion Buzdugan, a pornit de la o înțelegere aparte a canoanelor poeticității. Poeții basarabeni din generația Unirii, ca şi ardelenii de la cealaltă ...
Avatarele cenzurii și condiția umană într-o societate post-utopică
Rezumat
În acest studiu sunt analizate dilemele sistemului și cenzura ce marchează societatea
post-utopică (o societate posibilă) ce poate îngrădi anumite libertăți ale individului.
Pornind de la unele reprezentări ficționale (lumi posibile) am putut observa că cea mai gravă problemă pentru un popor este ștergerea trecutului din memoria colectivității prin
schimbarea percepției asupra adevărului istoric sau relativizarea lui. În acest sens, făcând
uz de instrumentele specifice demersului comparatist, am analizat universul imaginar al
romanului Amintiri din epoca lui Bibi: o post-utopie, de Andrei Cornea, în care se face
un amplu recurs la memorie, developând în același timp dilemele sociale și paradigmele
comportamentale. De asemenea, am constatat că, din punct de vedere compozițional,
romanul este o proiecție alegorică a unei societăți marcate de problema lipsei de memorie,
dar și a condiției individului într-o societate post-utopică ce nu a renunțat definitiv la
mijloacele represive.
Cuvinte-cheie: identitate, memorie, adevăr istoric, conștiință, cenzură, post-utopie,
libertate, reprezentare.
Rezumat
În acest studiu sunt analizate dilemele sistemului și cenzura ce marchează societatea
post-utopică (o societate posibilă) ce poate îngrădi anumite libertăți ale individului.
Pornind de la unele reprezentări ficționale (lumi posibile) am ...
Cronotopuri malefice în opera lui Ion Creangă
Rezumat: Articolul este axat pe noțiunile de elemente structurale ale cronotopului preluat de la M. Bahtin și aplicat în poveștile scriitorului român Ion Creangă din perspectiva imaginarului, și anume: încercarea, întâmplarea, natura, peisajul, peregrinarea eroilor, drumul, pragul. Depășirea locurilor nefaste, precum pădurea, locurile bântuite de diavoli, iazul, cârciuma, devin indicii în definitivarea personajului. Ideea spațiilor faste și nefaste este puternic ancorată în inconștientul colectiv după principiul scindării și delimitării contrariilor. Spațiile malefice din poveștile lui Ion Creangă sunt locuri de încercare voluntară sau involuntară în care se produc inițierea și devenirea personajelor.
Cuvinte-cheie: cronotop, inconștient colectiv, spațiu nefast, iniţiere, devenire.
Rezumat: Articolul este axat pe noțiunile de elemente structurale ale cronotopului preluat de la M. Bahtin și aplicat în poveștile scriitorului român Ion Creangă din perspectiva imaginarului, și anume: încercarea, întâmplarea, natura, peisajul, ...
Universul onomastic din proza fantastică a lui Mihail Bulgakov: dimensiunea ...
Rezumat
Numele proprii sunt cuvinte cu dublu caracter: național și internațional. Acesta este
motivul pentru care traducerea necesită o cunoaștere aprofundată a culturii și a civilizației poporului vorbitor al limbii-sursă. Dacă un nume este folosit în scopuri de comunicare (într-o operă literară), el trebuie tratat într-un mod special. Acestea sunt cele mai dificile cazuri pentru un traducător, care trebuie să fie creativ. Transferul de nume de la o cultură la alta presupune abilități de comunicare, dar și abilități interculturale: respect pentru tradiții și valori culturale.
Numele proprii-antroponime pot fi traduse doar în anumite contexte, în care ele descriu
un personaj, dar de obicei sunt păstrate intacte. Se traduc și se adaptează, de obicei,
numele proprii din povești, supranumele, dar și unele nume de personaje literare sugestive.
În cele mai multe cazuri, numele personajelor literare nu se traduc, ci sunt reportate pentru a facilita transferul cultural și, eventual, adnotate. Astfel, procesul de traducere oscilează între știință și artă.
Cuvinte-cheie: onomastică, nume proprii, traducere, nume de personaje literare,
transfer cultural, creativitate.
Rezumat
Numele proprii sunt cuvinte cu dublu caracter: național și internațional. Acesta este
motivul pentru care traducerea necesită o cunoaștere aprofundată a culturii și a civilizației poporului vorbitor al limbii-sursă. Dacă un nume este ...
Conceptele de bază ale motivologiei (Fascicula I)
Rezumat
În studiul de față ne-am propus să aducem în circuitul lingvistic românesc o serie de
termeni ai motivologiei, o nouă disciplină lingvistică, ce include noțiunile de bază ale
motivologiei, dar nu doar: în dicționar sunt incluși, de asemenea, termeni din lingvistica
generală și din alte domenii ale lingvisticii – semasiologie, onomasiologie, derivatologie,
lingvopoetică, lexicografie etc., care sunt în relații strânse cu teoria motivației cuvintelor și a unităților polilexicale stabile (UPS). Exemplele sunt aduse, în special, din materialul glotic românesc, pentru a demonstra și pe această cale necesitatea cercetării faptelor de limbă și sub aspectul lor motivațional. Concomitent, termenii propuși spre familiarizare tuturor celor interesați de problema dată vin să elucideze aspectele cercetării motivologiei care își propune studierea fenomenelor de limbă sub un alt unghi de vedere decât cel efectuat de până acum.
Cuvinte-cheie: motivologie, termen, relații motivaționale, context motivațional, forma
internă a cuvântului, sensul motivațional, forma motivațională, partea motivațională,
funcțiile formei interne a cuvântului.
Rezumat
În studiul de față ne-am propus să aducem în circuitul lingvistic românesc o serie de
termeni ai motivologiei, o nouă disciplină lingvistică, ce include noțiunile de bază ale
motivologiei, dar nu doar: în dicționar sunt incluși, de ...
Nume de familie provenite din terminologia păstorească
Rezumat: Creșterea vitelor și, mai ales, a oilor a fost una dintre principalele ocupații tradiționale românești. Unii dintre termenii utilizați în acest domeniu au devenit ulterior porecle și nume de familie. Baza românească de date antroponimice include aceste nume de familie (prezente în Anexă), cu menționarea frecvenței numelor pe regiuni și județe.
Cuvinte-cheie: terminologie păstorească, poreclă, nume de familie.
Rezumat: Creșterea vitelor și, mai ales, a oilor a fost una dintre principalele ocupații tradiționale românești. Unii dintre termenii utilizați în acest domeniu au devenit ulterior porecle și nume de familie. Baza românească de date antroponimice ...
Special positions is: sticky_left, stickey_right, notice, tool_bottom. You can use them for any module type. And to use, please go to Module Manager config your module to your desired postion.
You can disable by:
Go to Administrator » Template Manager » Your_Template » Tab: Advanced » Use special positions » select: No for all special positions
Go to Administrator » Module magager » Your_Module(by postion: sticky_left/stickey_right/notice/tool_bottom) » Status: Unpublish for that module
For customize module in special position
The solution is used Module Class Suffix. You can customize button, module content follow Module Class Suffix
Ex: Module Class Suffix: bg-white @bullhorn then: - Class of buttom is 'icon-bullhorn'. If without @... the default is 'icon-pushpin'. You can find the full icons of usage at Font Awesome - Class of module is 'bg-white'