Rezumat Articolul aduce argumente pentru utilizarea metodelor vizuale în investigarea sărbătorilor calendaristice din ciclul primăvară – vară – toamnă. Discuții și exemple sunt operate în rezultatul interpretării fotografiilor de familie captate la sărbătoarea de Paște în Republica Sovietică Socialistă Moldovenească (RSSM). Precizând calitățile metodei fotografice folosită în antropologia vizuală și evaluând conținutul materialelor fotografice acumulate, autorul le consideră tehnici în cercetarea de teren și surse documentare. De asemenea, se punctează relevanța unui dialog între cercetător și persoanele eternizate în imagini sau posesorii acestora, în vederea asigurării unei investigații reflexive prin diverse optici. Astfel, fotografiile sunt estimate ca fiind mărturii și narațiuni vizuale apte de a furniza informații pentru certificarea, reconstituirea și înțelegerea faptelor culturale și religioase afișate în medii domestice. Cuvinte-cheie: fotografii de familie, Paște, RSSM, narațiuni vizuale, surse documentare

Rezumat În articolul de faţă sunt luate în discuție șase antologii genuriale: trei de poezie și tot atâtea de proză românească. Acestea au fost editate de ucraineni în anii 1970-1985 – perioada cea mai activă de prezenţă în spațiul literar din Ucraina a unor opere artistice create în R. Moldova în a doua jumătate a secolului al XX-lea. Autorul demonstrează contribuția reală a culegerilor la crearea unei imagini cuprinzătoare asupra genului liric și epic românesc aflat în ipostază de receptare. Totodată, este arătat prinosul traducătorilor ucraineni și a actului critic din ambele republici la elaborarea şi promovarea antologiilor. Cuvinte-cheie: antologii genuriale, selecţie, gen liric, gen epic, creare, contribuţie, receptare, circulaţie, promovare.

Rezumat Articolul are ca scop analiza particularităților morfologice ale părților de vorbire neflexibile (adverbul, prepoziția, conjuncția și interjecția) atestate în textul romanului popular Sandipa (ms. rom. 824, datat în 1798 și păstrat la Biblioteca de Stat Rusă, Moscova). Formele claselor de cuvinte sunt examinate sub raportul prezenței acestora în cele mai vechi scrieri de limba română aparținând mai ales secolului al XVI-lea, dar și secolelor următoare, inclusiv jumătății a doua a secolului al XVIII-lea, perioada în care a fost elaborat textul anunțat în titlu, făcându-se referire, după caz, și la situația din limba literară actuală. Cuvinte-cheie: adverb, conjuncție, interjecție, ocurență, prepoziție, sens arhaic, variantă.

Rezumat În articol sunt examinate unitățile lexicale derivate de la rădăcini neologice, în special cele care formează familii întregi de cuvinte. În urma analizei acestora, se demonstrează că cea mai mare parte a acestor elemente de vocabular se cer a fi interpretate, din punct de vedere etimologic, drept cuvinte derivate în cadrul limbii române, indiferent de faptul dacă au sau nu au la bază modele derivative străine. Cuvinte-cheie: cuvânt derivat, etimologie, etimon, împrumut, derivare lexicală, contact lingvistic, sistem derivațional, model derivativ, radical, sufix, prefix.

Rezumat: Creșterea vitelor și, mai ales, a oilor a fost una dintre principalele ocupații tradiționale românești. Unii dintre termenii utilizați în acest domeniu au devenit ulterior porecle și nume de familie. Baza românească de date antroponimice include aceste nume de familie (prezente în Anexă), cu menționarea frecvenței numelor pe regiuni și județe. Cuvinte-cheie: terminologie păstorească, poreclă, nume de familie.

Rezumat: Numele de familie care derivă de la nume de ocupații constituie o categorie reprezentativă în domeniul antroponimiei. Numărul lor este apreciabil atât ca pondere cantitativă, cât şi ca diversitate. Termenii care denumesc ocupațiile s-au impus ca supranume, fiind, adesea, transmis urmașilor ca nume de familie neoficial. Aceste nume își au originea de la numele comune ale vocabularului românesc, utilizând anumite tipare derivative. Devenind nume de familie oficiale, aceste antroponime s-au transmis de la o generație la alta până în zilele noastre. Cuvinte-cheie: antroponim, nume de familie, ocupație, supranume, derivare, tip derivativ.

Rezumat Articolul tratează problema dificultății delimitării distincției dintre semnificația tranzitiv vs intranzitiv la verbele monosemantice. Aceasta pentru că, de regulă, la un verb monosemantic, mențiunea tr./ intr. este pusă în fața definiției sensului său unic, care înglobează două structuri sintagmatice (cea tranzitivă și cea intranzitivă) ca în cazul verbului „a adormi”. Trebuie însă delimitate două sensuri, deoarece, schimbându-și tranzitivitatea, verbul dat se clasifică în două clase: clasa verbelor de devenire, cu sensul intranzitiv „Ionel adoarme”, și clasa verbelor de acțiune, cu sensul tranzitiv „Mama îl adoarme pe Ionel”. Argumentul decisiv ar fi că alegerea între un model sintagmatic tranzitiv și unul intranzitiv se face pe baza fenomenului derivării actanțiale a verbului. În acest caz, este necesară detalierea modelului sintagmatic, astfel încât verbul să aibă două sensuri, unul intranzitiv și altul tranzitiv. Cuvine-cheie: verb, semantică, model sintagmatic, tranzitiv, intranzitiv, derivare actanțială, rol tematic.

Rezumat Articolul conține o descriere a structurii informaționale a enunțului în calitatea sa de strat de semnificație constituit ca efect al actualizării lui contextuale. Fenomen complex de natură discursivă, structura informațională a enunțului necesită o interpretare a faptelor de limbaj prin luarea în considerare a interrelației dintre factorii semantici, sintactici și discursivi implicați de actul de comunicare. Specificul semantico-pragmatic al structurii informaționale a enunțului este analizat pornindu-se de la factorii extralingvistici care o controlează. O atenție deosebită se acordă trăsăturilor distinctive ale unităților minime ale acestei structuri. Sunt prezentate criteriile de identificare a temei și a remei unui enunț, accentul fiind pus pe recunoaşterea unităților în cauză în procesul analizei lingvistice. Prin examinarea acestui strat de semnificație scopul nostru este să arătăm că limba română dispune de un mecanism complex ce permite exprimarea și varierea lui în raport cu alte straturi de semnificație ale enunțului. Cuvinte-cheie: structură informațională a enunțului, structură referențialsemantică a enunțului, strat de semnificație, temă, remă, tematizare, rematizare.