Un cuvânt la modă astăzi, în spaţiul basarabean, este verbul a finisa, care apare în diferite contexte, posibile şi... imposibile. Unii vorbitori consideră că e mult mai elegant să spună Şedinţa s-a finisat decât Şedinţa s-a încheiat.
Recent, un tânăr amabil de la un magazin de telefoane mobile mi-a spus cu un surâs jenat că modelul de telefon care mă interesa s-a finisat, dar se poate face comandă. Pe un blog am văzut că, mai nou, până şi o facultate se finisează...
Ceea ce i-a derutat pe vorbitori şi i-a atras în capcană este ideea de definitivare conţinută în verbul a finisa: „A executa ultima fază din procesul de fabricaţie, de confecţionare, de execuţie etc. a unui obiect, a unei construcţii etc., pentru a i se da aspectul, forma şi dimensiunile definitive”. Astfel, se finisează faţada unei construcţii, adică i se dă aspectul definitiv. Sau se finisează marmura, granitul, piatra naturală (cu sensul „se prelucrează şi se şlefuieşte”). Poate fi finisat un ornament de caroserie. Se finisează confecţiile. Se finisează lemnul, pardoselile... şi chiar o coafură.
Astfel, verbul a finisa poate fi asociat cu finisaj: „operaţie prin care se dă forma definitivă unui produs sau unei lucrări”. Se spune corect lucrări de finisaj, finisaj interior/exterior, finisaj prin culoare, finisaj decorativ etc. Domeniul în care predomină termenul finisaj este cel de construcţii şi amenajări. Or, se poate spune şi despre un produs (cum ar fi un telefon mobil sau un autovehicul) că are un finisaj elegant sau lacunar.
„Aici sezonul de schiat nu se finisează niciodată...”, declară pompos o agenţie de turism. Un sezon de schiat nu poate fi finisat nici în cel mai urât vis… Şi nici o şedinţă. Şi nici o facultate. Un sezon se încheie. O şedinţă ia sfârşit, se încheie sau se ridică. Un produs nu este disponibil sau nu este în stoc. O facultate este absolvită.
Prin urmare, a finisa nu este sinonim cu a încheia, a termina, a absolvi, ci numai cu a definitiva, în contexte bine determinate.