Mulți termeni noi sunt puși în circulație odată cu apariția obiectelor sau a fenomenelor pe care le desemnează. De exemplu, cuvintele computer, fax, xerox, pager au devenit cunoscute pe măsura răspândirii acestor aparate electronice. Mai mult decât atât, termenii menţionaţi şi-au format, rapid, derivate: a computeriza, a faxa, a xeroxa, xeroxat, ceea ce este o dovadă în plus în favoarea integrării lor în uz. Din păcate, unele lucruri au neşansa de a purta nume improprii. Un asemenea obiect „fără noroc” este şi dispozitivul cu care schimbăm posturile la televizor fără a ne apropia de acesta, numit impropriu, adică nepotrivit, „distanţă”. Cred că este bine ştiut de toată lumea că distanţa este „un interval care desparte două puncte în spaţiu” sau „un interval de timp care desparte două momente, două evenimente”. De ce totuşi acest cuvânt – distanţă – apare la noi şi în calitate de termen electronic? Într-adevăr, cu ajutorul dispozitivului în discuţie putem comanda televizorul la distanţă. Expresia „a comanda la distanţă” este redată mai scurt şi mai exact prin termenul a telecomanda, în care elementul de compunere tele-, în acest caz, nu este o formă abreviată pentru televiziune sau televizor, ci înseamnă „departe”, „de departe”, „la distanţă”, aşa ca în cuvintele telecomunicaţie „comunicare la distanţă”, teleghidaj „dirijare de la distanţă”, telepatie „percepere a fenomenelor şi a gândurilor de la distanţă”. Vom reţine, aşadar, că acţionarea televizorului (sau a altui aparat) de la distanţă se numeşte telecomandare (teleghidare), iar dispozitivul întrebuinţat pentru aceasta poartă denumirea de telecomandă. În legătură cu termenul telecomandă, aş vrea să semnalez o familie de cuvinte noi – zap, zapaj, zapare, zapping, formate de la verbul a zapa, împrumutat de curând din limba franceză (< zapper), care înseamnă „a schimba frecvent canalele la televizor cu telecomanda”. De exemplu: Cum să-i facem pe spectatori să nu zapeze?

• < Prec
• Următor >