Rezumat Articolul descrie procesele sintactice care se produc la nivelul frazei. Sunt examinate trăsăturile caracteristice ale tuturor propozițiilor coordonate și subordonate consemnate în textul romanului popular Sandipa, copie manuscrisă datată la sfârșitul secolului al XVIIIlea în partea de nord a Moldovei istorice și păstrată la Biblioteca de Stat Rusă, Moscova (ms. rom. 824, fondul Grigorovici). Manifestările sintactice sunt cercetate din punctul de vedere al prezenței acestora în cele mai vechi scrieri de limba română și în cele contemporane cu manuscrisul de care ne ocupăm, făcându-se referire, după caz, și la situația din limba literară actuală. Cuvinte-cheie: coordonarea copulativă, coordonarea disjunctivă, coordonarea adversativă, elemente de relație, mijloace de exprimare, propoziția atributivă, propozițiile circumstanțiale, propozițiile completive, propoziția predicativă, propoziția subiectivă, sintaxa frazei, subordonarea.

Rezumat Acad. Mihai Cimpoi se referă, în prezentul articol, la studiile, interviurile și luările de atitudine, adunate în volumul Itinerar sociolingvistic (Chișinău, 2007), în care Silviu Berejan menționează contribuția scriitorilor clasici și contemporani la dezvoltarea limbii literare române. Făcând distincție între limba vorbită și limba literară, în spiritul opiniilor expuse în lingvistică de la Ferdinand de Saussure până astăzi, acad. Berejan a evidențiat mereu unitatea limbii române în întreg spațiul locuit de vorbitorii acesteia, inclusiv în Basarabia și în actuala Republică Moldova, unde s-a promovat, din considerente politice, neadevărul științific. Prin numeroase argumente documentare, prin referințe frecvente la cronicari, marii clasici și autori contemporani, printre care și cei basarabeni (Negruzzi, Stamati, Hasdeu, Stere, Mateevici, care au respectat normele literare comune), Silviu Berejan a demonstrat că denumirea corectă a limbii, chiar vorbită cu anumite particularități: dialectale, este româna. În mai multe dintre studiile sale a supus analizei situația lingvistică din RSS Moldovenească și actuala Republică Moldova. A pledat pentru recunoașterea și cultivarea a ceea ce Eugeniu Coșeriu, „regele lingvisticii”, a denumit limba literară exemplară. Cuvinte-cheie: sociolingvistică, limbă (vorbită și literară), glotonim, adevăr (științific), grai, monolingvism, bilingvism, identitate (etnică).

Rezumat Poezia viereană pentru copii a contribuit semnificativ la reeducarea unei națiuni mutilate psihologic de propaganda proletcultistă. Cântecul soarelui și dialogul impresionant al necuvântătoarelor a substituit cântecul pioneresc și osanalele „octombriste”. Viețuitoarele vierene au ghidat cititorul mic spre descoperirea sensurilor vitale și descoperirea de sine. Poezia viereană demonstrează sacralitatea universului infantil: satul natal, casa părintească, ființa mamei, cadrul naturii ș.a. Proiecția artistică a satului se identifică în poezia lui Vieru ca un adevărat „panteon” al cultului valoric. Satul (re)cheamă cititorul spre întoarcerea la izvoarele străbune. Prin intermediul unei poezii „tradiționale” despre lumea rurală și „lumile” ei, poetul educă în ființa micului cititor valori general-umane. Cuvinte-cheie: poezie viereană, copil, copilărie, lume rurală, sat, necuvântătoare.

Rezumat Există câteva aspecte care disting Povestea lui Stan Pățitul de alte basme crengiene: cel structural/ morfologic (evoluția subiectului nu e determinată de lupta dintre forțele binelui și ale răului, ci de modul protagonistului de a percepe realitatea și de se raporta acesteia), cel al tiparului (psihologic/ spiritual/ moral al) personajelor, cel al construcției lumii fabuloase (la baza căreia stă alt principiu decât cel maniheist). În Povestea lui Stan Pățitul, Ion Creangă relativizează dualitatea bine-rău, subtextualizând o nouă filosofie existențială ce marchează viziunea asupra naturii umane și modul de reprezentare a lumii artistice. Prin paradox, ironie, aluzie, prin dialoguri și scene ilustrative, autorul probează validitatea percepțiilor comune a formelor, dimensiunilor, judecăților morale (bun-rău, corect-incorect etc.), a unor stereotipuri și convingeri colective. Diluând granița dintre bine și rău, autorul dezvăluie caracterul relativ al oricărui adevăr. Cuvinte-cheie: basm, relativizare, dualitate bine-rău, natură umană, lume artistică.

Rezumat În articolul de faţă sunt luate în discuție șase antologii genuriale: trei de poezie și tot atâtea de proză românească. Acestea au fost editate de ucraineni în anii 1970-1985 – perioada cea mai activă de prezenţă în spațiul literar din Ucraina a unor opere artistice create în R. Moldova în a doua jumătate a secolului al XX-lea. Autorul demonstrează contribuția reală a culegerilor la crearea unei imagini cuprinzătoare asupra genului liric și epic românesc aflat în ipostază de receptare. Totodată, este arătat prinosul traducătorilor ucraineni și a actului critic din ambele republici la elaborarea şi promovarea antologiilor. Cuvinte-cheie: antologii genuriale, selecţie, gen liric, gen epic, creare, contribuţie, receptare, circulaţie, promovare.

Rezumat În articol sunt examinate unitățile lexicale derivate de la rădăcini neologice, în special cele care formează familii întregi de cuvinte. În urma analizei acestora, se demonstrează că cea mai mare parte a acestor elemente de vocabular se cer a fi interpretate, din punct de vedere etimologic, drept cuvinte derivate în cadrul limbii române, indiferent de faptul dacă au sau nu au la bază modele derivative străine. Cuvinte-cheie: cuvânt derivat, etimologie, etimon, împrumut, derivare lexicală, contact lingvistic, sistem derivațional, model derivativ, radical, sufix, prefix.

Rezumat Articolul aduce argumente pentru utilizarea metodelor vizuale în investigarea sărbătorilor calendaristice din ciclul primăvară – vară – toamnă. Discuții și exemple sunt operate în rezultatul interpretării fotografiilor de familie captate la sărbătoarea de Paște în Republica Sovietică Socialistă Moldovenească (RSSM). Precizând calitățile metodei fotografice folosită în antropologia vizuală și evaluând conținutul materialelor fotografice acumulate, autorul le consideră tehnici în cercetarea de teren și surse documentare. De asemenea, se punctează relevanța unui dialog între cercetător și persoanele eternizate în imagini sau posesorii acestora, în vederea asigurării unei investigații reflexive prin diverse optici. Astfel, fotografiile sunt estimate ca fiind mărturii și narațiuni vizuale apte de a furniza informații pentru certificarea, reconstituirea și înțelegerea faptelor culturale și religioase afișate în medii domestice. Cuvinte-cheie: fotografii de familie, Paște, RSSM, narațiuni vizuale, surse documentare

Rezumat Obiectivul de bază al acestui articol este stabilirea și descrierea variantelor discursive ale enunțului reprezentând paradigma lui comunicativă. Constituite ca rezultat al adecvării enunțului la contextul comunicativ, variantele discursive presupun, în plan lingvistic, varierea structurii informaţionale a enunţului în raport cu structura lui semantico-sintactică. Descrise în termeni de informație veche/nouă, variantele discursive se datorează operațiilor enunţiative implicate de actualizarea discursivă a structurilor fundamentale ale enunţurilor, care sunt tematizarea și rematizarea anumitor elemente componente ale enunțului. Modelul care prezintă enunțul ca ansamblu de variante discursive combină criterii semantice, sintactice și pragmatice sau discursive. Astfel, în procesul analizei acestor variante a fost luat în considerare rolul factorilor determinanți în organizarea informațională a enunțului, aceste aspecte fiind corelate cu mărcile structurii informaționale a enunţului. Cuvinte-cheie: structură informațională a enunțului, structură referențial-semantică a enunțului, actualizare informaţională a enunțului, variantă discursivă a enunțului, paradigmă comunicativă a enunțului.