Unele greșeli ce țin de utilizarea formelor verbale persistă atât în vorbirea comună, neîngrijită, cât și în exprimarea elaborată a celor care promovează limba literară. 

Este vorba de încadrarea verbelor la o conjugare improprie, adică de confuzia acestora, cum ar fi cele de conjugarea a doua (cu desinența -ea) și conjugarea a treia (cu desinența -e).

De exemplu, verbul a plăcea, care este de conjugarea a II-a, este confundat cu un verb de conjugarea a III-a (cu terminația în -e). Acesta păstrează forma la modurile verbale construite cu infinitivul – corect: îmi va plăcea, greșit: îmi va place; ți-ar plăcea, greșit: ți-ar place. Aceeași greșeală se comite cu verbul a apărea – corect: în curând cartea va apărea în librării, greșit: în curând cartea va apare.

 

Totodată, putem vorbi de unele verbe care, în limba vorbită, sunt utilizate cu forme eronate la timpul prezent indicativ și imperativ din cauza unor alternanțe fonetice (modificări fonetice în rădăcina verbului). E corect: bateți recordul, bateți covorul, nu băteți; faceți lucrul bine, faceți liniște, nu făceți ș.a.

De alternanțe fonetice ține și conjugarea verbelor cu desinența -a (conjugarea I), precum: a răbda, unde ă alternează cu a – e corect: rabd, rabzi – nu răbd, răbzi; scap, scapi – nu scăp, scăpi, las, lași – nu lăs, leși etc.

Un verb utilizat adesea cu forme greșite este a curăța. La prezent formele lui sunt: eu curăț, tu cureți, el curăță – greșit: tu curăți; la trecut: am curățat – greșit: am curățit, care este o formă a limbii vorbite, neîngrijite; la modul conjunctiv: să curețe, la gerunziu, curățând.