Vom aborda problema calcurilor lingvistice nejustificate după limba rusă sau, altfel spus, traducerea literală a unor verbe folosite cu marca reflexiv (putem spune și diateză reflexivă, DEX: „care se răsfrânge = diateză care arată că acțiunea unui verb se răsfrânge asupra subiectului care execută această acțiune”), care fie nu au această valoare, fie o au, dar cu alte sensuri decât sunt întrebuințate, adică, cu sensuri împrumutate din limba rusă.

În vorbire auzim adesea expresii de tipul mi s-a primit, mi se primește, nu mi s-a primit, nu mi se primește, în care verbul a primi este doar tranzitiv (și nu reflexiv: din cele 49 de definiții găsite în dicționar, n-am găsit niciuna care ar presupune valoarea reflexivă). Tranzitiv înseamnă că acțiunea se răsfrânge asupra unui obiect în mod direct (a primi un răspuns, a primi musafiri, a primi un mesaj: ce?).

Așadar, în enunțuri de tipul Mi s-a primit bine proiectul; Nu mi se primește desenul sau Mi s-a primit bine prăjitura, reflexivitatea este străină limbii române; corect este: Mi-a reușit, am făcut față proiectului; Nu-mi  iese, nu-mi reușește desenul; Mi-a ieșit bine, mi-a reușit prăjitura.

Verbele a se stărui și a se isprăvi reprezintă exemple similare, care, pe lângă reflexivitatea improprie, mai sunt numite cuvinte-falși prieteni, deoarece, în virtutea asemănării formale, sunt confundate cu verbele din limba rusă стараться, справиться. Verbul a stărui se definește cu „a insista” (eu stărui asupra acestui lucru), iar a isprăvi semnifică „a termina” (am isprăvit tema de acasă). Pentru sensurile din limba rusă, adoptate de limba română, sunt corecte formele mă străduiesc, te străduiești etc. sau sensul lui „mă isprăvesc” este mă descurc sau fac față lucrului.