Adjectivele faptic și factologic, după cum se observă, sunt întru câtva apropiate ca formă, având și afinități de ordin semantic. Analizând însă atent definițiile lor în dicționarele explicative ale limbii, atestăm totuși o nuanță de sens delimitatoare. Prin urmare, le-am putea încadra în seria elementelor lexicale paronimice. Astfel, pentru adjectivul factologic dicționarele ne dau următoarea definiție: „care se referă la factologie”, iar factologie este definit ca „ansamblu de fapte neinterpretate și neesențiale (aglomerate într-o lucrare); aglomerare de material faptic, neesențial”. Adjectivul faptic este explicat în dicționare prin „care se referă la fapte; care înregistrează faptele”. Astfel stând lucrurile, considerăm inoportună, inexactă utilizarea, de altfel destul de frecventă, a îmbinării material factologic, în special în contextul unei lucrări științifice (referat, teză de licență, teză de doctorat etc.). Aceasta ar însemna că exemplele, faptele de limbă analizate în lucrare nu ar fi altceva decât o aglomerare de exemple neesențiale, care, de fapt, prejudiciază conținutul lucrării. Or, acestea consitue latura practică, indispensabilă a lucrării, la fel de importantă ca si cea teoretică. Prin urmare, logic și corect ar fi să se folosească în aceste contexte îmbinarea material faptic, dar nu material factologic.