Rezumat Numele proprii sunt cuvinte cu dublu caracter: național și internațional. Acesta este motivul pentru care traducerea necesită o cunoaștere aprofundată a culturii și a civilizației poporului vorbitor al limbii-sursă. Dacă un nume este folosit în scopuri de comunicare (într-o operă literară), el trebuie tratat într-un mod special. Acestea sunt cele mai dificile cazuri pentru un traducător, care trebuie să fie creativ. Transferul de nume de la o cultură la alta presupune abilități de comunicare, dar și abilități interculturale: respect pentru tradiții și valori culturale. Numele proprii-antroponime pot fi traduse doar în anumite contexte, în care ele descriu un personaj, dar de obicei sunt păstrate intacte. Se traduc și se adaptează, de obicei, numele proprii din povești, supranumele, dar și unele nume de personaje literare sugestive. În cele mai multe cazuri, numele personajelor literare nu se traduc, ci sunt reportate pentru a facilita transferul cultural și, eventual, adnotate. Astfel, procesul de traducere oscilează între știință și artă. Cuvinte-cheie: onomastică, nume proprii, traducere, nume de personaje literare, transfer cultural, creativitate.

Rezumat În articol sunt examinate unitățile lexicale derivate de la rădăcini neologice, în special cele care formează familii întregi de cuvinte. În urma analizei acestora, se demonstrează că cea mai mare parte a acestor elemente de vocabular se cer a fi interpretate, din punct de vedere etimologic, drept cuvinte derivate în cadrul limbii române, indiferent de faptul dacă au sau nu au la bază modele derivative străine. Cuvinte-cheie: cuvânt derivat, etimologie, etimon, împrumut, derivare lexicală, contact lingvistic, sistem derivațional, model derivativ, radical, sufix, prefix.

Rezumat Articolul de față abordează aspecte ce țin de caracterul arbitrar vs non-arbitrar al semnelor lingvistice (monolexicale și polilexicale), tipurile și cazurile de motivare lingvistică și criteriile de denominație lexicală. Din perspectiva motivațională sunt analizate mai multe aspecte referitoare la unitățile polilexicale stabile: geneza, existența și utilizarea semnelor lingvistice, a căror semnificație este exprimată prin unitate polilexicală stabilă (UPS), două tipuri de motivație semantică (motivația metaforică și motivația bazată pe simboluri) și intertextualitatea ca tip specific de motivație. Fiecare expresie figurativă a cunoscut o evoluție proprie în decursul istoriei sale. În această ordine de idei, sarcinile cercetării lingvistice constau nu doar în a identifica legăturile motivaționale productive care afectează funcționarea expresiilor figurative în discursul propriu-zis, ci și în a descrie adevărata etimologie. Cuvinte-cheie: motivație lingvistică, formă internă, semn lingvistic, semnificat, semnificant, tipuri de motivație, unitate polilexicală stabilă.

Rezumat. În anumite perioade, înnoirile în limbă se produc inimaginabil de rapid. Avalanșa de cuvinte și sensuri noi, atestată în presa ultimilor ani (și mai ales în anul precedent, an marcat la nivel global negativ de pandemia COVID-19), a constituit pentru noi un pretext în plus de a ne ocupa insistent anume de acest segment al limbii. Astfel, în studiul de față am încercat, în urma unei analize atente a limbajului mass-mediei (inclusiv online), o aducere la zi a dinamicii sistemului lexical, inventariind și definind sintagme, cuvinte și sensuri intrate de curând în uzul vorbitorilor de limbă română (așa-numitele achiziții lexicale ultrarecente), neînregistrate în dicționare. E vorba, deocamdată, de o fixare primară a acestora, de o semantizare și definire care, posibil, lasă loc de interpretări din partea specialiștilor în domeniu, într-un cuvânt, fără a avea pretenția că materialul lexicografic prezentat comportă deja un caracter absolut normativ. Cuvinte-cheie: vocabular, dinamica sistemului lexical, achiziții lexicale ultrarecente, context, definiție lexicografică Descarcă PDF

Rezumat: Creșterea vitelor și, mai ales, a oilor a fost una dintre principalele ocupații tradiționale românești. Unii dintre termenii utilizați în acest domeniu au devenit ulterior porecle și nume de familie. Baza românească de date antroponimice include aceste nume de familie (prezente în Anexă), cu menționarea frecvenței numelor pe regiuni și județe. Cuvinte-cheie: terminologie păstorească, poreclă, nume de familie.

Rezumat: Numele de familie care derivă de la nume de ocupații constituie o categorie reprezentativă în domeniul antroponimiei. Numărul lor este apreciabil atât ca pondere cantitativă, cât şi ca diversitate. Termenii care denumesc ocupațiile s-au impus ca supranume, fiind, adesea, transmis urmașilor ca nume de familie neoficial. Aceste nume își au originea de la numele comune ale vocabularului românesc, utilizând anumite tipare derivative. Devenind nume de familie oficiale, aceste antroponime s-au transmis de la o generație la alta până în zilele noastre. Cuvinte-cheie: antroponim, nume de familie, ocupație, supranume, derivare, tip derivativ.

Rezumat: Cum ar trebui să fie o carte despre teatru? Dar cea despre o categorie de reprezentații teatrale în dimensiunea etnologică? Proiectul de cercetare al Institutului de Filologie Română „B. P.-Hasdeu” al MEC stimulează cercetarea contextelor socio-culturale și conexiunile europene, iar Eugeniu Coșeriu ne îndeamnă la deschideri universale – fiecare cu domeniul său de cercetare. În subtema Corpusul Național de Folclor îmi revine Teatrul popular (folcloric), iar sintagma latină Theatrum mundi = Specatacolul lumii. Lumea văzută ca un spectacol e concepția universală a teatralității. Semnul categoric al teatrului e personajul. În illo tempore omul și-a născocit un teatru incredibil, salvator, modelând personaje fictive din cea mai abundentă materie – din câte nu le cunoștea, din necunoscut, din neștiință. Pentru fenomene pe care nu și le putea explica, omul începuturilor modela... spirite, făpturi supranaturale, duhuri, spiriduși, divinități. Nebuloasa de personaje imaginate se împărțeau în două categorii mari – benefice și malefice. Ca să înțelegem diversitatea măștilor și a vestimentației personajelor din timpurile moderne, e imperios necesar să acceptăm o schelărie de dihotomii arhetipale, rezultate din această modelare de începuturi: viața – moartea, binele – răul, frumosul – urâtul, Dumnezeu – Satana, iubirea – ura, bogăția – sărăcia, Hristos – Irod, înțeleptul – prostul... Toate personajele – nu doar din teatrul de orice fel – sunt derivate din aceste dihotomii arhetipale, iar motivele axiale declanșatoare, în care se manifestă tensionat, sunt: dragostea, fertilitatea, fecunditatea, boala, vindecarea, moartea, învierea. Și teatrul popular românesc e din același spectacol al lumii, iar scena eternă e în pragul casei cu fată mare, bună de măritat. Ne luăm după alaiul unei nunți românești, ca să ajungem în centrul scenei Spectacolului lumii, alias theatrum mundi. Mai importantă deducție – tot aici e motorul care pune în mișcare personajele și scena: iubirea care mișcă cer și... scenă. Cuvinte-cheie: personaj, teatrul salvator, theatrum mundi, rânduială, joc popular, complex, practici inițiatice, scenă deschisă.

Rezumat În articolul de față este propusă o analiză literară a dilemelor existențiale și a traumelor psihologice ale personajelor din romanul Mihaelei Perciun, Cenușă rece. În mod deosebit, sunt evidențiate sursele și lanțul de cauzalități care au marcat destinele personajelor din perspectiva răului moral. Am demonstrat că abaterile morale și constrângerea libertății de conștiință sunt cele ce pot crea, în timp, atât disensiuni sociale, cât și fracturi identitare. Cu un umor negru, autoarea ilustrează o lume răsturnată, înrăită și cu valori pe care le respectă doar la nivel declarativ, reușind, în felul acesta, să realizeze o radiografie a societății. De asemenea, este analizată drama celor trei generații de femei și modul în care personajul masculin, Tudor Cocargea, le-a marcat existența prin derapajul moral comis. Astfel, am constatat că personajele, deși sunt rude de sânge, sunt lipsite de afecțiune și total străine unele față de altele. Cuvinte-cheie: identitate, rău moral, datini, destin, reprezentare, derapaj moral.